… sau legenda lui Ahasverus, adică a evreului rătăcitor, una dintre ele. Asta-i pe scurt povestea scrisă de Lagerkvist. Am avut mereu senzaţia că am mai citit cartea, deşi - în ediţia asta - sigur n-am făcut-o. Nici nu am altă ediţie în casă. Misterul rămâne. La fel şi senzaţia de deja vu. Poate aşa-s toate întâlnirile de prin hanuri, pline de străini, de poveşti ciudate, precum cea a lui Tobias şi a Dianei lui, o iubită devenită vivandieră, într-un ev mediu tulbure, aflat la începuturile credinţei, când pelerinii porneau spre Ţara Sfântă, în căutarea unui mormânt.
O întâmplare neaşteptată [o casă din mijlocul pădurii în care descoperă cadavrul intact al unei femei care murise de mult timp] îl transformă pe Tobias din soldat în pelerin, dar unul care încă pune la îndoială adevărurile pe care ceilalţi le caută. Doamne, ajută necredinţei mele pare a fi crezul său, dar şi al străinului care-i află povestea şi se întreabă apoi, într-un monolog final, de ce suferinţa LUI a fost importantă, iar celelalte pot fi uitate, neluate în seamă?
E o poveste strâns legată de religia creştină, o carte care se citeşte uşor, dar în acelaşi timp lipsindu-i parcă ceva, anumite adâncimi, profunzimi, deschideri, deşi până la urmă e vorba de credinţa în numele căreia unii pot muta şi munţii din loc.
Pär Lagerkvist, Moartea lui Ahasverus, traducere de Gigi Mihăiţă, Cotidianul/Univers, 2008
Posts
No comments:
Post a Comment