Gillian Flynn e un fel de Claire Castillon, dar mai cu metodă, adică stă şi construieşte un roman plin de exemplare duse cu pluta. Cred că la el acasă e numit thriller, că poliţist parcă-i prea puţin, cel puţin ambiţiile autoarei sunt mari. Nu lipseşte mai nimic din cele rele: crime, sex, droguri, ipohondrii, automutilări, prezumtivi asasini, vinovaţi [dar nu de crimă], plus poveşti de dragoste eşuate, disecarea unor ciudate legături dintre mamă şi fiică, legături sigur bolnăvicioase. Obiecte ascuţite are de toate pentru toţi, în dorinţa de a capta atenţia, ceea ce a reuşit, am înţeles că s-a vândut bine cartea. [Tot despre cărţi bine vândute şi alte ciudăţenii scrie şi aici: Apparently, the odds of writing a New York Times best seller are slightly higher than the odds of dating a millionaire.]
O ziaristă din Chicago e trimisă în orăşelul ei natal [mai din sud] să scrie măcar un reportaj bun, pentru că acolo tocmai dispăruse o fetiţă şi o alta fusese omorâtă cu câteva luni în urmă. Sigur ziarul [nu prea important] vroia să fie primul care scrie despre acest caz şi uite-aşa Camille e obligată să se confrunte cu trecutul şi cu prezentul. Sunt o grămadă de şabloane, citind ştii sigur că anumite lucruri se vor întâmpla, sau nu. Dar cartea e o bună lectură de vacanţă, mai bine zis de pierdut timpul.
Gillian Flynn spune că a inventat tot şi le mulţumeşte părinţilor că n-au fost precum cei din carte. Oricum are grijă să scrie despre un orăşel în care stau numai ciudaţi, alcoolici, rataţi, sadici. Cei normali par în minoritate şi oricum nu-s băgaţi în seamă, dar aşa e peste tot şi tot timpul. N-are sens să vă spun cine-i criminalul, aş răpi tot farmecul unei posibile lecturi. Adevărul e că la un moment dat cam toţi par a fi suspecţi, că aşa îi stă bine unui orăşel aparent normal: să fie plin de nebuni.
Gillian Flynn, Obiecte ascuţite, traducere de Raluca Ştefan, Tritonic, 2007
Posts
No comments:
Post a Comment