Lansări subiective

Repriza a doua, prima a fost aici [povesteam despre Cartea micilor invazii, a lui Ştefan Manasia, despre Păpuşarul lui Claudiu Komartin]. Acum aş vrea să povestesc lucruri mai personale şi nu numai. Dar mai întâi, vă rog eu să nu mai puneţi lansări de carte la ora 4, că unii mai şi lucrează, ora asta e pentru liber profesionişti[eu am ajuns, că nu s-ar fi putut altfel, dar ştiu că ar fi vrut şi alţii, numai că n-au avut cum; bine, ar fi fost vreo 3-4, sau 5-6 în plus, că vorba lui Mircea Mihăieş: să nu ne facem iluzii, ăştia suntem toţi]. Nu puteam să lipsesc, nu de la aşa ceva; citisem şi cărţile...

De Manasia nu mai ştiu unde/când/cum am auzit prima dată, dar de citit, am citit mai întâi pe net, ce a apărut prin EgoPHobia şi-n colecţia no name. Pe urmă i-am găsit vreo două cărţi, încă le mai buchisesc. Şi vreo câteva zile m-am tot uitat la dedicaţia primită, era ceva ce mă contraria, până la urmă mi-am dat seama ce: seamănă scrisul cu cel al tatălui meu.

Cu Claudiu Komartin situaţia e, vorba aceea, complexă. Tot pe net i-am citit primele poezii, dar numele i l-am reţinut datorită celor 3 minute de cultură care existau cândva pe site-ul Cotidianului. Acum s-au dus, dar n-ar strica să reapară pe undeva. Pe urmă a fost lectura [în tandem cu Robert Şerban] de la StudentFest 2007. A citit din Circul domestic, Romanian Oddity, dar şi poezii mai noi [şi se tot mira că stau unii să-l asculte], după care a mai şi vorbit la modul foarte convingător despre poezie. Ca urmare, am tot întors pe toate părţile cărticica din colecţia no name [a împărţit câteva], după care, încet-încet i le-am găsit şi pe celelalte. Dar am mai făcut ceva: am început să scotocesc prin bibliotecă, în căutarea cărţilor de poezie, ascunse cu grijă acum vreo 3-4 ani. Nu mai ştiu ce acuzaţii le-am adus, dar le-am găsit vinovate şi le-am vânturat prin bibliotecă, le-am pus pe rafturile din spate, pe unde era loc liber, oriunde, numai să nu le mai văd. Ei, şi după ce am citit o vreme tot ce aveam de gând să recitesc, am reînceput să cumpăr cărţi de poezie, am găsit destule titluri mai vechi, dar şi noi, aşa că sunt cam la zi la capitolul ăsta. De asta tot zic eu că-s importante lecturile. Şi pe deasupra se mai şi vând nişte cărţi. Pentru că au fost şi cărţile prezente. E drept, Komartin a venit cu ele-n traistă, că Vinea-i editură serioasă, nu se ocupă cu aşa ceva.

Revenind la cele petrecute la Cărtureşti, o să spun că, la un moment dat a apărut Adrian Bodnaru şi a fost invitat să spună câteva cuvinte. Ce-am reţinut din ce-a zis: a fost o vreme în care nu mai vroia să citească mai nimic din ce scriau ăştia mai tineri, nu-l interesa poezia lor, nu-i plăcuse nimic din ce citise la un anumit moment şi atunci îi ignora pe toţi, la grămadă; şi îi considera inculţi. Dar cel puţin despre cei doi din faţa lui şi-a schimbat părerea. De fapt, eu cred că povestea cu incultura e foarte simplă: unii sunt şi alţii nu. La fel şi cititorii: unii citesc mai mult, alţii mai puţin, şi alţii doar aruncă din când în când un ochi pe Club Literar. La fel şi criticii.

S-a vorbit despre revistele de poezie, care nu prea există. Nici site-uri prea bune nu-s. Komartin a zis ceva despre un site american, dar n-a vrut să spună cum îl cheamă, unde e găsibil, dar nici nu l-a întrebat nimeni. Bine că a zis de PH-ul din EgoPHobia!

În general, s-au evitat polemicile. Manasia s-a strâns uşor când a fost vorba de Ego.Proza, colecţie pe care o lăuda Adriana Babeţi. La masa rotundă a zis câte ceva despre prozatorii tineri, nu spun ce, că apare la gazeta de perete. Şi Komartin a zis un fel de da spre nu la o întrebare a lui Daniel Vighi. [De fapt a repetat-o, nedumerit că nu i se răspunde şi atunci Komartin a zis un fel de daaa adică: dacă insistaţi, dar n-aş prea crede, dar nu vă spun care era întrebarea.] Oricum, am şi autografe, mi-am luat şi eu cartea de acasă, bine-am făcut.

Un fel de încheiere: Marian Odangiu [cândva critic, azi om de radio] zicea recent, la o lansare, că poezia trebuie asumată, trăită pur şi simplu. Să vorbeşti despre poezie e ca şi cum ai vrea să transformi în cuvinte o bucată muzicală sau o pictură. Poetul nu e un om normal, dar nici cititorul nu-i tocmai citav. Şi eu mai zic: poezia e evitată doar de cei care nu vor să afle nimic despre ei. Sau nu-s în stare.