Monday, July 5, 2010

Poetici parţiale

Aşa repede trece timpul, nu pot ţine pasul cu el. Eu încă mai am poveşti de spus. N-am apucat să spun nimic despre Poeticile cotidianului, am ajuns şi eu - în sfârşit- la o ediţie. Dar măcelul promis n-a mai avut loc. M-am dus la ediţia în care s-a lansat antologia lui Daniel D. Marin, cea cu poezia antiutopică. Dar el n-a mai ajuns, n-au venit nici alţii. Au fost prezenţi doar Alexandru Matei [în mare viteză, că începea nu ştiu ce meci, a şi plecat înainte de a ajunge eu, asta înseamnă că n-a stat decât vreun sfert de oră], Cosmin Perţa şi Gabi Eftimie. Ei au povestit câte ceva despre cum au fost selectate poeziile pentru antologie şi au şi citit câteva [nu doar din cele scrise de ei] Şi SGB a citit câteva poezii scrise de Doina Ioanid [sau doar una, nu mai ştiu].
A povestit Răzvan Ţupa mai multe [şi] despre ediţia asta. Citiţi şi ce a[r fi] avut de zis Daniel D. Marin [şi un interviu cu el].

Cam atât. Da, ştiu nu e o poveste, e un fel de schiţă. Dar măcar am reuşit să spun câteva vorbe. Despre Turul Franţei nu am reuşit şi am fost uşor dojenită. Aşa că spun doar: Rafa, iartă-mă, promit că data viitoare mă uit la finală. Dar n-am ce face, Turul Franţei bate orice concurenţă.

Dacă nu ştiţi de ce, priviţi acest video cu cele mai bune momente din 2009. Sigur o să mă înţelegeţi.

5 comments:

SCOALA GALANESTI said...

uh, fan rafa? ... :) join the club ...

oricum 'turul nu mai e ce-a fost ... mi-e dor de 2x radu ...

white noise said...

@Mihai Anton - mie imi place Turul asta, desi pare cam dramatic. si de cei 2xradu mi-ar fi dor daca le-ar fi si lor de mine :)))
incerc sa ma impac cu cei de acum.
iar rafa sper ca are suporteri mai buni ca mine. pe mine, precum se vede, nu prea se poate baza la greu

ddm said...

daca stiam, ma teleportam, cautam un loc de nefumatori (if any) si ma uitam la tine toata seara :D

ce macel "promis"?!, chiar realizat! la mine acasa, ce-i drept, fara public. (iau si-acum pastile)

nici nu am scapat inca, dar nici n-am murit. deci sunt sanse sa ne mai vedem :)

white noise said...

@ddm - stiam eu ca pentru mine ai fi venit :)))))
trecand la lucruri serioase, e in Tribuna o cronica a lui Stefan Manasia
uite aici [e pdf]
http://www.revistatribuna.ro/doc_db_site/tribuna/4c340d7cd224f188_188.pdf
la pagina 4

Anonymous said...

mersi frumos!

imi promisese cineva ca-mi aduce revista de la Muzeul literaturii, dar se impiedica inca undeva pe drum. eu ma impiedic prin casa. asa incat tot prin tine citesc noutatile, ca in alte dati. o sa semnalez si pe blogul meu :)

ddm