Monday, July 26, 2010

Şi încă o zi

Sâmbătă am fost în excursie, ne-am adunat frumos, ne-am urcat în autocar şi ne-am dus la Sângeorz Băi. În autocar am cântat, ne-am prostit, am şi învăţat câte ceva [de exemplu am aflat că Someşul Mare trece prin Ilva Mică], dar în general am fost cuminţi. 
Am fost pentru prima dată la Muzeul de Artă Comparată şi mi-a plăcut tare mult [nu doar pentru că e albastru] :
Acolo a avut loc un vernisaj* [Bianca Boeroiu, ceramică] şi o lansare de carte [un fel de reluare a unui moment de la Bistriţa; Ioana Nicolaie şi-a lansat Cerul din burtă, mărturisind că şi-ar dori să se reîntoarcă pentru  a lansa cu adevărat cartea pentru copii, Aventurile lui Arik, despre care acum a spus doar două vorbe, în viteză]

La întoarcerea în Bistriţa, am trecut pe la Sinogogă, pentru o nouă repriză de lecturi.

Vlad Moldovan
 


Octavian Soviany

Radu Vancu

Răzvan Ţupa

La finalul serii, după câteva lecturi neincluse în programul iniţial [au citit Dinu Flămând, Aurel Rău şi Nicolae Tzone, prezenţi la Bistriţa în calitatea lor de traducători şi editori], Mircea Cărtărescu şi-a lansat cele două noi cărţi apărute la Humanitas: Nimic şi Frumoasele străine [prezentarea a fost făcută de Lidia Bodea]:

Eu am filmat doar la partea cu nimicul. Mai întâi a povestit despre carte, poeţi şi poezie [aici o primă parte], iar apoi a şi citit ceva:
 
*Am uitat să zic ieri: a mai fost un vernisaj, tot inclus în programul oficial al festivalului; în prima zi la Sinagogă, s-a deschis o expoziţie Paul Celan:

No comments: