Biiiiis!

Nu ştiu ce aţi făcut voi azi, dar eu am fost la Bistriţa. Am închis ochii şi gata, am fost acolo. M-am plimbat pe pietonală, am băut o cafea în Class Cafe şi am ascultat poezie.

N-a fost chiar aşa simplu cum pare, dar am avut un ajutor de nădejde: NRV de azi, adică emisiunea Adelei Greceanu. S-a vorbit numai despre festivalul de la Bistriţa. Aşa că am închis ochii şi m-am ascuns acolo, in the back of my mind, unde toate-s puse în ordine. Şi-am mai primit o doză de energie de la Miruna Vlada, dar şi Răzvan Ţupa a zis ceva despre viaţa care merită trăită şi devorată. Pe urmă am auzit cum pătrunde realitatea într-un poem de Gabriel Daliş, pentru că tremura tot în timp ce citea  şi-a zis simplu: tremur tot, nici nu mai văd. Nu ştiu de ce, am senzaţia că unii au crezut că e un vers. Şi mi-au rămas în cap frînturi din cele citite atunci/reauzite acum: umbrele lupilor şi umbrele oamenilor se amestecă într-un poem al lui Octavian Soviany, şi desigur, trebuie să mă ţin de ceva şi mă ţin de tine (Ana Dragu),  uită-te la mâini ca la un stăpân (Vlad Moldovan), două anotimpuri au trecut de când ocolim viaţa (Marius Chivu), oamenii există şi sunt buni (Radu Vancu), înţelege că frumuseţea există (Claudiu Komartin, care a mai şi rostit un mulţumesc timid şi uşor stânjenit, în momentul în care lectura i-a fost întreruptă de aplauze) . Şi dacă luna, la luna, o să spun şi eu, aşa cum zice şi Mircea Cărtărescu: organizatorii ar trebui să fie  [bine] plătiţi. Se pare că nu prea s-a întâmplat aşa.

Am uitat să spun ieri: pe lângă vizita la penitenciar, au mai fost întâmplări emoţionante la Bistriţa. În momentul în care, la sinagogă, pe ecranul amplasat pe scenă a apărut înregistrarea cu George Vasilievici m-am simţit ca atunci când am văzut Hier Himmel şi pe ecran  a apărut Aglaja Veteranyi [pe care între timp parcă toţi am uitat-o]. Vocea lui Constantin Virgil Bănescu mi-a adus aminte de Alba, când nimic din ce s-a întâmplat nu credeam că se va întâmpla. 

Nu ştiu ce încheiere să fac, aşa că mai pun două poze: