Poemul de sâmbătă 23

Ştiu că Mariana Marin a mai fost la pds, dar ăsta e singurul pds posibil pentru ziua de azi. Am descoperit una din cărţile ei într-un anticariat on line şi mi-am comandat-o, nu puteam să o las acolo. Ştiu că eu am cartea, dar o să o dau cuiva. Deocamdată o aştept cu mare nerăbdare, de parcă nu aş avea-o. Aştept să văd dacă fostul proprietar a citit-o, cum a citit-o, a făcut vreo însemnare pe margine, sau nu, a ţinut la cartea aia, sau doar a ţinut-o în bibliotecă. Exemplarul meu e un pic chinuit, l-am cărat cu mine peste tot, prin toată casa. Şi stă de obicei pe birou, sau pe raftul ăsta de bibliotecă, ăsta, adică cel de lângă mine, mă lovesc de el când mă învârt cu scaunul.

Mariana Marin
Anul acesta cireşele

Nu-i mai cer acestei lumi decât liniştea.

O fărâmă de cer.

Ceva care să ne facă mai buni,

să ne redea curajul

din toate romanele adolescenţilor miopi

şi anul acesta cireşele.

Nu-i mai cer acestei lumi

decât dreptul de a fi eu însămi

şi de a şti că şi aproapele meu poate fi la fel.


Limba scrisă sub pleoape

Vremea poemului înalt, ameţitor

a trecut.

Gândul negru şi sârma ghimpată

vor ţine minte doar aceste elegii

şi o feroce singurătate,

ameţitoare, înaltă...


Ce-ar fi gândit despre stăpână pisica Annei Frank
dacă ar fi putut traversa salonul în grabă

Ai învăţat, Anne.

Totul e să înveţi să rezişti.

Să-ţi plesnească faţă de seninătate

chiar şi atunci când ai buzunarele goale;

nici urmă de aripă de furnică;

nici picătură din iarba fiarelor,

nicio pădure în care să te ascunzi.

Şi singură, singură,

printre atâtea dezastre,

să întinereşti aproape firesc

şi totul numai aşa, de rea!


Destin

Se iubeau,

dar nu pentru că se vedeau rar
- aşa cum s-a consemnat mai târziu.
Se iubeau pentru că aveau aceeaşi frică
şi aceeaşi cruzime.
Făceau lungi plimbări prin cartierele vechi
şi îşi înscenau unul altuia viitorul
/praf şi pulbere,
praf.../

Elegie IX

O, vinovăţia şi spaima
în faţa adevărurilor sugrumate!
Cine va depune mărturie
pentru crimele făcute împotriva noastră?
Cuvintele simple de-acum,
înşurubate în singurul trup
pe care îl pot da morţii,
vă vor face mai buni?
Nu sunt o fiinţă morală.
Cine trăind ar putea rămâne
curat şi integru?
Dar uneori, în nopţile de vară toridă,
când încep să cobor scara evoluţiei acestei specii,
gândesc şi văd cu ochiul din frunte
însingurat şi zdrobit.

Se aud atunci cântări şi blesteme
într-o limbă în care altădată visam.