Dacă aş fi ştiut că Moartea unui critic e, până la urmă, un simplu roman poliţist n-aş fi cumpărat cartea, pentru că am alte romane poliţiste necitite [încă] prin casă, romane care sigur sunt mult mai bune [de exemplu cele ale lui Chandler]. Dacă nu ar fi fost scandalul iscat în jurul acestei cărţi cred că ea ar fi trecut aproape neobservată în Germania şi cu siguranţă nu ar fi fost atât de repede tradusă prin diverse alte spaţii. Cam tot impactul ei stă în faptul că [aparent] vorbeşte despre Marcel Reich-Ranicki, critic respectat şi temut. Toată povestea asta i-a indignat pe unii dintre prietenii mei germani. Verdictul lor a fost unul scurt: Martin Walser a vrut să-şi bată joc de cel care cândva nu i-a prea lăudat o carte. Aşa o fi; şi mie mi-a sunat mai mult a răzbunare. Iar lumea literară germană pare a fi una normală, adică nu e nimic idilizat, dimpotrivă: unii critici au puteri prea mari, unii scriitori se simt nedreptăţiţi, unii scriitori îi invidiază pe cei mai norocoşi decât ei.
N-am de gând să spun nimic despre scandalul iscat înainte de apariţia romanului, pentru că n-aş avea nimic nou de zis. Mai bine citiţi acest articol al Rodicăi Binder: Furtună într-un pahar cu apă tulbure, în care se prezintă succint şi clar întreaga afacere. Citiţi şi o cronică scrisă de Simona Sandu:De la moartea autorului la moartea criticului.
M-a plictisit pe alocuri povestea, deşi pe scurt ea sună aşa: un ilustru critic dispare fără urmă, iar autorul prezumtivei crime pare a fi un scriitor [Hans Lach] cu care avusese o dispută. Un singur prieten [Michael Landolf] îl consideră nevinovat, şi caută dovezile necesare eliberării lui. În final, totul se dovedeşte a fi o farsă, ilustrul critic doar s-a ascuns o vreme, dar nu vă spun unde, cu cine şi de ce; şi nu spun nici ce legătură e între Lach şi Landolf.
M-a deranjat şi [tehno]redactarea neglijentă [mi-ar plăcut să mă ofer/toate cele nouă romane şi şi câte ceva din ce s-a scris/mistica, cabala, alchimia/casete video pe care li le arată locatarilor] şi nici n-am priceput de ce se repetă de un milion de ori într-o frază ea/ea/ea sau el/el/el, parcă-n română pronumele personal nu trebuie să stea lângă fiecare verb.
Ce spune Martin Walser despre lumea literară germană e probabil mai important decât povestea propriu zisă, dar mie nu mi s-a părut că a făcut mari dezvăluiri. Mă gândeam nici să nu scriu despre cartea asta, dar pe de altă parte am zis să scriu ceva, nu de alta, dar eu citesc încontinuu [oarecum] deşi pe blog se vede altceva.
N-am de gând să spun nimic despre scandalul iscat înainte de apariţia romanului, pentru că n-aş avea nimic nou de zis. Mai bine citiţi acest articol al Rodicăi Binder: Furtună într-un pahar cu apă tulbure, în care se prezintă succint şi clar întreaga afacere. Citiţi şi o cronică scrisă de Simona Sandu:De la moartea autorului la moartea criticului.
M-a plictisit pe alocuri povestea, deşi pe scurt ea sună aşa: un ilustru critic dispare fără urmă, iar autorul prezumtivei crime pare a fi un scriitor [Hans Lach] cu care avusese o dispută. Un singur prieten [Michael Landolf] îl consideră nevinovat, şi caută dovezile necesare eliberării lui. În final, totul se dovedeşte a fi o farsă, ilustrul critic doar s-a ascuns o vreme, dar nu vă spun unde, cu cine şi de ce; şi nu spun nici ce legătură e între Lach şi Landolf.
M-a deranjat şi [tehno]redactarea neglijentă [mi-ar plăcut să mă ofer/toate cele nouă romane şi şi câte ceva din ce s-a scris/mistica, cabala, alchimia/casete video pe care li le arată locatarilor] şi nici n-am priceput de ce se repetă de un milion de ori într-o frază ea/ea/ea sau el/el/el, parcă-n română pronumele personal nu trebuie să stea lângă fiecare verb.
Ce spune Martin Walser despre lumea literară germană e probabil mai important decât povestea propriu zisă, dar mie nu mi s-a părut că a făcut mari dezvăluiri. Mă gândeam nici să nu scriu despre cartea asta, dar pe de altă parte am zis să scriu ceva, nu de alta, dar eu citesc încontinuu [oarecum] deşi pe blog se vede altceva.
Martin Walser, Moartea unui critic, traducere de Victor Scoradeţ, Allfa, 2004
Posts
5 comments:
eu l-am citit acum citiva ani, cumparat tot din cauza buzz-ului iscat in jurul lui reich-ranicki. genul asta de lectura cu cheie mi s-a parut nejustificata, dar or fi stiind ei nemtii mai bine. nu prea imi mai amintesc detalii din roman (semn ca totusi n-a fost chiar o experienta de lectura bulversanta), insa l-am citit cu placere.
@raluca - prietenii mei ziceau ca e foarte cu adresa scris totul. si eu am amanat citirea cartii tocmai pt a uita ce mi-au zis ei
Imi suna atit de cunoscuta neglijenta de care spui. Romanele lui Walser citite de mine, cu aceleasi date, adica editura, traducator, m-au facut sa cred ca am fost cumva trasa pe sfoara. Asta e the great Walser? Pai merita o trecere in limbra romana mai naturala, ce sa mai spun ca am fost si pusa la punct, cum se poate sa critic un traducator premiat? Cum ar veni, cititorul e si prostut si inselat :(
mda, si pe mine m-a cam plictisit. am citit-o de cand a aparut traducerea, cred ca am fost si la lansare
nici macar antisemita nu e, ca sa avem un subiect de conversatie :)
memoriile "victimei " (ale lui Reich Ranicki) sunt muult mai palpitante
@Hiacint - am vazut si eu ca uneori cei de prin edituri nu suporta sa fie criticati.
@Mihai Iovanel - nu mi s-a parut deloc antisemit romanul, si din articolul Rodicai Binder nici n-am inteles ca s-ar fi taiat din el[asa ziceau unii ca ar fi fost cenzurat]
Post a Comment