A fost aşa frig încât n-am prea ieşit din casă. Nici n-am prea citit , de fapt nu prea ştiu ce am făcut. Oricum, vreau să întreb, fără nicio legătură cu toate astea, noua literatură [nr. 19] a apărut cumva? Şi vedeţi că Mihaela Ursa a trecut pe wordpress. E adresa nouă în blogroll.
Observ că-s foarte logică şi coerentă la ora asta, aşa că mai zic şi altele. M-am uitat să văd cum mai ajunge lumea pe blogul ăsta. Mulţi caută lucruri interesante şi nimeresc aici. Nici Gogu nu-i perfect, ce să-i faci.
Cineva zice aşa:
vreau să dăruiesc o carte si nu ştiu ce să scriu pe ea .
Am aflat de la cei cu bunele maniere că nu se scrie nimic, eventual se pune alăturat o felicitare.
M-am întristat un pic văzând că unii bântuie pe net
în amintirea vremurilor când credeam că totul este posibil.
Şi mie mi-e dor de vremurile acelea, dar s-au dus şi n-or să mai revină.
Mai bine să trec la lucruri serioase. La întrebarea - ce ar fi cartea fără cititorii ei - aş zice: mai nimic, deşi unele n-au de ales şi se descurcă şi fără ei. Dar nu cred că le place situaţia, şi uneori nici nu-i vina lor.
Mulţi caută rezumate de toate felurile. Am însă o veste proastă pentru cei care vor derapaj rezumat sau orbitor rezumat. Poate să fie şi rezumatul rezumatului şi cred că cel puţin o sută de pagini tot veţi avea de citit.
Dar ce m-a uimit cu adevărat a fost următoarea formulă magică:
rezumate la poeziile lui emil brumaru
În curând cred că vor fi şi căutări de tipul: rezumat sms, după care cred că ne vom îndrepta spre limbajul nearticulat.
7 comments:
Ei, si crezi ca limbajul nearticulat nu se poate rezuma? Ai uitat ca se pot face, zilnic chiar, rezumate dupa onomatopeele lui Becali? :)
r.
@r.- imi fac autocritica, nu ma pricep deloc la subiectul asta.
am nimerit langa un tv prin 30,31.12.[acasa nu ma uit deloc] si inca-s ingrozita de ce am vazut.
!!!:)) grozav ultimul tau paragraf, am ras cu lacrimi! sa mai speram, totusi?:)
@capricornk13- nu, mai bine nu. cred ca nu scapam, dar cine stie, poate ne asteapta o surpriza placuta
Oare la ce s-a gandit cel/cea cu rezumatul poeziilor? La un vers, un cuvant, o litera, o stare de spirit, un abur?
nu m-ar mira sa fie cineva cunoscut mie cel care voia sa stie ce sa scrie pe carte :)) ei bine, am primit-o ieri:D se pare c-a stiut pana la urma ce sa scrie... scurt si la obiect:))
@observatorul - partea buna e ca a auzit de emil brumaru si stie ca-i poet. uite ce toleranta am devenit, nu stiu ce-i cu mine:)
@Liviu- esti un norocos, mie nu mi-a dat nimeni nicio carte, poate pt ca n-a gasit nicio felicitare,dar ar fi putut si fara :)
Post a Comment