Happy New Year!

La Mulţi Ani! Să ne vedem cu bine în 2008!

ABBA, Happy New Year

Plus, minus & totalul

Nu-mi plac bilanţurile, pentru că-mi dau senzaţia că n-am făcut destule în anul care tocmai se încheie. Dar totuşi... Când vine vorba de proză, spun că n-am citit decât vreo 7 cărţi scrise de autori români. Nici nu promit că mă voi reapropia de proza noastră până nu trece valul minimalist, sau cum îi zice. Dar am de gând să citesc câţiva autori mai bătrâni un pic, mai ales că sunt reeditaţi [în primul rând Groşan şi Radu Aldulescu].

Dacă ar trebui să aleg un roman din cele citite anul ăsta, aş zice Derapaj, cu toate derapajele lui. Cu Orbitor 3 am o problemă legată de Mendebil, dar şi altele. Oricum, din literatura română, cea mai bună carte pe care am citit-o în 2007 e una de poezie, adică Submarinul iertat, de Ruxandra Cesereanu & Andrei Codrescu, despre care n-am scris, dar poate o să mă încumet într-o zi.

[Tot legat de bilanţuri, am găsit un top 2007 în Gândul, şi mi-am dat seama că am citit doar 4 din cărţile de acolo. Şi în Evenimentul Zilei e un articol asemănător.]

Când vine vorba de autori străini, e greu de tot de ales. Carson McCullers sau Attila Bartis? Toni Morrison sau altcineva? John Fante are un loc foarte special în preferinţele mele. Dar am o listă mare de autori pe care n-am reuşit să-i citesc, cărţile s-au tot adunat, am tot felul de restanţe.

Din primăvară am reînceput să citesc poezie; de fapt, ăsta e lucrul cel mai bun care mi s-a întâmplat anul ăsta. Nu citesc într-un mod sistematic, adică nu iau la buchisit un volum de la prima la ultima pagină, ci am [mereu] vreo câteva cărţi la îndemână, le deschid mai întâi la întâmplare; iar apoi, când ştiu despre ce e vorba, citesc anumite poezii, în anumite momente. La capitolul ăsta mă înţeleg bine [şi] cu literatura română.

O, ce veste minunată!

Am plecat la colindat. Primiţi cu colinda?

Bună dimineaţa, la Moş Ajun!


Crăciun fericit!
LA MULŢI ANI!

Spania e din alt film

Dacă tot am aflat că a apărut numărul 11 din Noua literatură [sper că prin ianuarie ajunge şi-n Timişoara], spun şi eu că a apărut numărul 12 din Orizont. Nu e încă pe site, dar în numărul 11[pdf.] se zice despre bunici, adică povestesc: Radu Afrim, Andrei Codrescu, Ioan Es. Pop, Antoaneta Ralian, Adriana Bittel.

Numărul 12 e dedicat spaniolilor. Mai întâi e o convorbire realizată de Ilinca Ilian, cu prozatorii despre care-am mai povestit, Andres Neuman şi Felix J. Palma, plus fragmente din prozele lor. Pe urmă e o prezentare a poeţilor[Rosa Lentini, Jesus Hilario Tundidor, Coriolano Gonzales Montanez], şi apoi poeziile, ilustrând trei vârste poetice diferite.

Pe lângă cronicile/rubricile obişnuite, mai sunt două interviuri, unul cu Andrei Terian, şi altul cu Cosmin Ciotloş. De citit!

Frig

Amestecate

De câteva zile răsfoiesc şi eu Cartea cu bunici, dar, cum ziua e tot mai mică, parcă nu am spor, indiferent ce-aş vrea să fac. N-am reuşit să scriu nimic despre două cărţi frumoase pe care le-am citit, mai întâi Gravură în mi bemol, de Cristian Robu-Corcan şi Submarinul iertat, o minunăţie scrisă de Ruxandra Cesereanu şi Andrei Codrescu. Până îmi revin eu în simţuri, citiţi aici o cronică despre insolita poveste publicată de Humanitas. Iar pe blogul Ruxandrei Cesereanu citiţi cum se termină povestea submarinului. Apoi citiţi un interviu frumos şi o cronică a lui Andrei Terian.

Bunicii s-au lansat la Timişoara, într-o zi în care am avut multe de făcut. Şi am întârziat un pic la acea lansare, pentru că tvr-ul local a dat un interviu cu Andrei Terian, în care a povestit despre poezia milenaristă, a generaţiei 2000, cum vreţi să-i ziceţi. A povestit despre Club Literar şi Hyperliteratura, despre Noua literatură şi Pana mea. Şi, mai ales, a citit câteva poezii scrise de: Claudiu Komartin [Falia 3, din Circul domestic]; Dan Sociu[Cântec eXcesiv II], Dan Coman [din Ghinga, dar nu ştiu ce], T.S. Khasis [n-am reţinut volumul, nu l-am văzut niciodată]. Terian a fost acum o lună la Timişoara, unde a susţinut o conferinţă despre poezia milenaristă, dar în interviul ăsta a reuşit să spună maximum posibil, pentru un public mai larg, sper eu.

Am luat un taxi şi am ajuns numai bine la Joc Secund, unde n-a fost aşa multă lume cum credeam eu că va fi. Marius Chivu a povestit cum a apărut cartea, cum şi-a stricat relaţiile cu unii scriitori, pentru că i-a obligat să o cumpere, toţi banii urmând a fi donaţi unui orfelinat. Şi pe urmă, autorii prezenţi acolo ne-au citit ce au scris ei. Au citit frumos de tot: Adriana Babeţi, Ana Maria Sandu, Matei Florian, Robert Şerban, Radu Pavel Gheo şi Marius Chivu himself. Când am ajuns acasă, tot poveştile astea le-am citit mai întâi. Dar altele pot fi citite aici. Şi citiţi ce-a scris luciat despre bunici, bunicuţe, şi altele, că eu sunt tare leneşă.

Veste de final: se reia Lumea citeşte! De la Monica citire.

Premiile Academiei 2005

Am văzut în Suplimentul de Cultură, că miercuri, 19 decembrie a.c., la ora 11.00, in Aula Academiei se decernează premiile pe 2005. Lista lor completă poate fi găsită aici. Pentru literatură, câştigătorii sunt:

proză:
Florina Ilis, Cruciada copiilor
Sorin Stoica, O limbă comună

poezie:
Claudiu Komartin, Circul domestic

critică:
Florin Ţurcanu, Mircea Eliade-Prizonierul istoriei
Alex Ştefănescu, Istoria literaturii române contemporane.1941-2000

Later edit: ştirea pe site-ul Polirom; în Evenimentul Zilei. Valoarea unui premiu:2 000 RON.

Suflete cenuşii

Între timp am mai citit o carte, dar de vreo două zile tot vreau să adaug câte ceva la cele deja spuse despre Suflete cenuşii, mai ales că, în Suplimentul de Cultură, am dat de un interviu cu Philippe Claudel. Scriu ce mi-ar plăcea să citesc, spune el. Şi altă mărturisire: Cărţile mele sunt rezultatul tuturor lecturilor care m-au influenţat vreodată. Probabil şi noi citim mai ales cărţile pe care ne-ar plăcea să le scriem. [Şi dacă nu scriem, poate citim mai mult.]

Veste importantă: o să apară şi Raportul lui Brodeck. O să citesc cartea, cred că nu va fi genul de cărticică cu care suntem bombardaţi. [Mi-am adus aminte de vorbele spuse de Florin Iaru, acum vreo două săptămâni la Tema de vineri, când invitat a fost Mircea Cărtărescu: suntem bombardaţi cu cărţi comerciale, citim romane traduse în n limbi, dar nu ştim dacă nu cumva, undeva, cineva în umbră nu schimbă deja faţa literaturii. Ne cam pierdem timpul cu ele, cam asta era ideea.]

Nu vreau să spun că Philippe Claudel e un scriitor care schimbă faţa literaturii [şi pentru simplul motiv că e comparat cu Flaubert şi Alain Fournier], doar că mi se pare a fi unul foarte serios. [O fi, deci, adevărat ce spune editorul francez al lui Mircea Cărtărescu: În Franţa am avut moda "noului roman", a autoficţiunii. Acum, oamenii s-au cam plictisit de autoficţiune şi revin la o naraţiune mult mai construită, mai literară, mai imaginativă. ]

Precum vedeţi n-am de gând să scriu despre Lysia, Clelis şi Clemance. Până la urmă, n-a fost vorba de o crimă, ci de mai multe. Spre final, mi s-a părut că naratorul s-a grăbit un pic, dar, când mă gândesc ce mărturisire avea de făcut, îl înţeleg. Mi-a plăcut cartea pentru deschiderile ei. Se vorbeşte despre dejunuri pe iarbă, plimbările pe care Lysia le face pe colină m-au dus cu gândul la Logodnica locotenentului francez. Dar m-am gândit şi la Rabelais, de mai multe ori. Prima dată când judecătorul Mierck şi procurorul Destinat se duc să ia masa la Rebillon[nu stau la aceeaşi masă, ci la zece metri distanţă; şi nu-şi vorbesc deloc.] Dar adevăratul festin pantagruelic e cel din noaptea în care micul breton e obligat să-şi mărturisească vinovăţia, în timp ce Mierck şi Matziev servesc bucatele pregătite de Loiusette. Parcă tortura la care e supus prezumtivul ucigaş e un simplu condiment, care-i face fericiţi pe cei doi.

Oricum toţi avem suflete gri, asta se ştie.

Philippe Claudel, Suflete cenuşii, traducere de Claudiu Komartin, Polirom, 2007

P.S. Alt interviu cu Philippe Claudel. Şi o cronică aici.

Videopoeme

În era asta internautică, dar din dar... a devenit din fwd în fwd se face blogul, adică ceea ce urmează: două videopoeme, în franceză, dar autoarea poeziilor este Rodica Draghincescu.

L'impossibilité du possible, un film de Frédéric Vignale écrit et dit par Rodica Draghincescu.
Musicien: Jean-Pascal Boffo

Myosotis, un film de Frédéric Vignale. Ecrit et dit par Rodica Draghincescu, avec Lilac.
Musicien: Jean-Pascal Boffo

La Joc Secund

Să nu ziceţi că nu v-am spus:

Marţi 11.12.2007, cu începere de la ora 18:00
Lansare de carte: Teza de doctorat de Caius Dobrescu
vor vorbi : Robert Şerban, Alina Radu, Viorel Marineasa

Joi 13.12.2007, cu începere de la ora 18:00
Lansare Cartea cu bunici o carte - eveniment
coordonator Marius Chivu & invitaţi surpriză

Blog

E bine să mai pun mâna pe vreo revistă, din când în când [şi mai des dacă s-ar găsi cele care mă interesează pe mine]! Am găsit ieri, la Cărtureşti, pe Mercy, Noua literatură, numărul 10. Şi aşa am aflat că Adrian Buz şi-a mutat jurnalul pe internet, un jurnaldeabuz, adică un blog.

Completare: De la Luciat am aflat că şi Noua literatură are blog.

TGIF

Iar a venit leapşa-n curtea mea, de fapt sunt două, de la Hellene. Gata, nu le mai număr, cine ştie câte-or fi ascunse printre rânduri. Mai bine răspund.

Mă-ntâlnesc cu peştişorul de aur [n-am eu norocul ăsta] si am trei dorinţe, ca-n poveste. Numai trei? Cred că prima dorinţă ar fi să mă lase să-mi pun mai multe. Trei doar?! Încerc să fiu realistă: 3!
1. mai mult noroc pentru noi toţi
2. să călătoresc prin locuri în care-am mai fost [Spania, Italia, Franţa] şi-n altele, unde doar visez să ajung [Anglia, SUA]
3. să-mi zugrăvească cineva apartamentul, când nu-s eu acasă; sau măcar să-mi plătească facturile [alea de pe servantă]

A doua leapşă e mai complicată, seamănă cu secretele pe care tot trebuia să le dezvălui prin ianuarie.
a) Oamenii de care îmi pasă cel mai mult: în general îmi cam pasă, mai mult şi mai mult de cei care ţin la mine. Adică, e un cerc vicios.
b) Sunt mândră de mine pentru că: am ajuns până aici!
c) Oamenii pe care îi admir: pe cei buni! şi poeţii! e mai mult decât admiraţie!
d) Îmi place mult să: aşa multe lucruri îmi plaaaaac, n-am loc aici să le trec pe toate. Zic aşa, pe sărite: cafeaua, ciocolata, cărţile, muzicile, pozele făcute-n vacanţă, călătoriile, strada mea din Valencia şi ghetele pe care mi le-am luat săptămânile trecute. Despre alte plăceri nu pot vorbi, scuze!
e) Îmi doresc să vină primăvara, să am o casă pe malul unui ocean, ştiu eu care, să vină mai repede cărţile pe care mi le-am comandat, să mai scadă tariful convorbirilor internaţionale, că mai toţi prietenii mei au devenit vizitabili numai cu paşaport.
f) Unele dintre cele mai bune lucruri făcute de mine: cred că am făcut şi lucruri bune, dar în momentul ăsta nu-mi vine nimic în minte. Ce modestă-s, nu ştiu de ce, poate pentru că-i vineri.
g) Mi-ar plăcea să devin: am devenit destul, ar fi cazul să mă cultiv un pic!
h) Îmi propun să: muuuuulte!
i) Prefer să: nu răspund provocărilor!
j) Ştiu că pot să mai şi termin proiectele începute, măcar pe cele importante.

Trecute vremuri, crime, nostalgii

Suflete cenuşii e primul roman tradus din franceză, pe care l-am citit anul ăsta. De fapt, încă îl citesc, mai am mai puţin 100 de pagini. Dar simt că am ajuns într-un moment de cotitură. De aici încolo, războiul va deveni dintr-o dată o realitate palpabilă, până acum cei din V. mai mult îl aud. Aşa că, probabil, mâine [când sper să termin de citit] aş fi scris cu totul altceva, dacă n-aş zice acum câteva vorbe.

Am ales romanul oarecum întâmplător, dar a contat şi faptul că l-am văzut pe autor la TVR Cultural, săptămâna trecută. Am citit apoi un fel de interviu şi o scurtă prezentare a cărţii. E vorba de o crimă, poate a contat şi asta. Dar e o poveste din jurul lui 1917, cu scurte treceri şi prin sfârşitul secolului XIX, când a fost construită Uzina, care va salva multe vieţi.

Am simţit dintr-o dată că e o poveste cu un alt ritm decât cel al vieţii de azi. E doar iluzia unor vremuri tihnite, pentru că numai tihnite nu erau, frontul fiind la vreo 20 km. Orăşelul auzea războiul, dar nu părea prins. Dar toate astea se vor schimba brusc.

Ce mai contează o crimă, când frontul e atât de aproape? E omorâtă o fetiţă de zece ani, Belle de jour [am aflat şi eu că denumeşte floarea de volbură]. E o poveste absurdă, ca viaţa însăşi, ni se spune. Povestitorul a participat la efectuarea anchetei, dar ştie că nu adevăratul vinovat a fost pedepsit şi încearcă să refacă firul evenimentelor; dar cărţile mint uneori, ni se spune. Nici în răspunsuri nu trebuie să avem încredere, nu-s totdeauna ce am vrea noi să fie. Nu rescrie, nici nu ştie exact unde-s toate caietele care cuprind amintirile lui. Scrie pur şi simplu. Poate caută acea carte care l-ar putea consola, în care s-ar putea retrage, deşi preotul i-a spus că nu putem trăi în cărţi. Oare putem, mă-ntreb?

Îmi place mult curgerea frazelor, parfumul de epocă e redat prin cuvinte care azi sunt rar folosite, pe unele le credeam pierdute[traducerea e foarte bună, zic eu]. Sunt băute stacane de vin, nişte animăluţe ar putea să-şi ia zborul într-o clipită, flăcările lasă locul vălătucilor cenuşii care ies din vatră, căderea nopţii se suprapune peste ora pumnalelor, se poartă veştminte de omăt, într-un salon, litania unui muribund tulbură liniştea, şi exemplele ar putea continua.

Mai e puţin şi o să aflu întreaga poveste. Şi mâine o să scriu despre Lysia, despre Clelis şi Clemance. Sau, poate, despre cu totul altceva...

Philippe Claudel, Suflete cenuşii, traducere de Claudiu Komartin, Polirom, 2007