În oglindă

E greu să scriu despre cartea asta, pentru că pare mai mult o confesiune. Şi cum poţi scrie la rece despre întâmplări prin care au trecut oameni reali? Poate ăsta şi e minusul cărţii: Zully Mustafa s-a gândit prea mult la ceea ce vor simţi prietenii ei, atunci când vor citi cartea. Se vor regăsi sau nu în pielea personajelor? Au greşit sau nu luând anumite decizii? Şi atunci, explică prea mult, are o vorbă bună pentru fiecare, când de fapt ar fi trebuit să-i lase să-şi dea cu capul de toţi pereţii, de obicei cam asta fac cei care iubesc în contratimp.

Pentru că nu Zully e cea care suferă în carte, nu drama ei e în centrul evenimentelor, deşi într-un fel ea e personajul principal, mai bine zis, maestrul păpuşar. Povestea are două părţi: mai întâi Ada, îndrăgostită de un individ destul de arogant zic eu, face tot posibilul pentru a-i fi în preajmă, renunţă la relaţia călduţă cu Gelu, chiar şi la demnitate pe alocuri. Dar la un moment dat, taie răul din rădăcină, îşi schimbă freza, meseria şi destinul. Pleacă în Dubai, parcă. Şi atunci, Karin, rămas fără fata care-l adora necondiţionat, parcă nu se mai simte aşa bine în pielea lui. E şi ajutat de Zburlici, care îl face să creadă că a pierdut marea iubire. Şi-l convinge până la urmă: el pleacă după Ada, dăruindu-i turcoaicei Parisul, în viteză şi doar telefonic.

Ultimul capitol, un fel de eseu, face cumva notă discordantă cu restul, se simte că a fost scris mai târziu [am găsit în Metropotam un interviu, în care se spune povestea romanului].

Stilistic, cartea e bine scrisă, dar eu cred că Zully Mustafa a fost prea mult preocupată de detalii, în încercarea de a reda întâmplările în logica desfăşurării lor, când, de fapt, adevărul literaturii e altul.

Zully Mustafa, Strugurii s-au copt în lipsa ei, Tritonic, 2007