Câteva gânduri răzleţe

M-am gândit să scriu câteva cuvinte despre Visul, până nu-mi piere entuziasmul. Nu de alta, dar sigur o să încep să mă gândesc la cartea lui Cărtărescu, la devierile de la textul iniţial şi alte detalii care n-au în fapt nici o importanţă, pentru că scrie clar şi în caietul program că e vorba de un spectacol de Cătălina Buzoianu.

A fost primul din festival [care a început cu discursurile de rigoare, despre care n-o să zic mare lucru, pentru că oricum cei de pe scenă au încercat să vorbească scurt şi la obiect, dar nu pot să nu spun că rochia pe care o purta Cristina Modreanu mi-a plăcut şi mie, iar mie foarte rar îmi place o rochie. Revenind la lucrurile serioase: ea a fost selecţionerul unic al festivalului şi va mai fi încă cinci ani, cât durează mandatul de director al Adrianei Hausvater].

Spectacolul mi-a plăcut, deşi unele scăderi tot a avut. REM-ul a fost miezul, asezonat c-un Ruletist şi-un Mendebil. Şi pe scenă au prins viaţă zilele petrecute la tanti Aura, jocul de-a reginele, şi mai ales Alungiţii, care oricum sunt favoriţii mei. Nu ştiu cât au înţeles din spectacol cei care n-au citit cartea. Pe scenă erau succesiuni de vise, jocuri copilăreşti, dar destul de tragice, autorul, care zice tot felul de chestii deştepte. Dar puteau lipsi trimiterile la politica momentului [uite că deja am început]. Important e că am plecat fericită de la teatru şi am un chef nebun să recitesc Nostalgia.

Later edit: o cronică în Cotidianul; concluzia sună cam aşa:

"pentru spectatorul care nu a parcurs prozele lui Cărtărescu, piesa este relativ greu de urmărit, în mare parte din pricina acestui limbaj, mai ales că replicile, rostite cu voce puternică şi când nu este cazul, se aglomerează într-un fel de cascadă. Prin contrast, sunt remarcabile câteva apariţii fantastice, Egor (Ioan Strugari) şi Doamna Bach (Luminita Tulgara), punct forte al spectacolului, la care se adaugă interpretarea actriţei Andrea Tokai (Garoafa) şi scenografia foarte reuşită." [dar mie Garoafa nu mi-a plăcut în mod deosebit, fiind cam vulgară pe la colţuri; adevărul e că vulgaritatea vinde.]

Şi încă o cronică semnată de Daniela Raţiu.