Culinare

În vremurile trecute (deşi uneori nu-s sigură că au trecut), era un film care se numea pur şi simplu Gustul şi culoarea fericirii. Nici nu mai ştiu dacă l-am văzut, dar mi-am adus aminte de el în momentul în care, citind Inima-i un vânător singuratic, am dat de un pasaj în Bubber îşi roagă sora să-i aducă nişte cărţi mai speciale. „Alege nişte poveşti care să aibă ceva de mâncare în ele. Îmi place tare mult aia despre copiii ăia nemţi care se duc în pădure şi ajung la casa aceea făcută din tot felul de dulciuri şi la vrăjitoare. Îmi plac poveştile care au în ele ceva de mâncare.” Iar apoi, face o comandă clară: „Dar m-am cam săturat de dulciuri. Vezi dacă nu poţi să-mi aduci o poveste cu ceva cum ar fi un sandviş cu carne friptă. Dar dacă nu găseşti nici una din astea, atunci aş vrea o poveste cu cowboy.”

M-am gândit ce gust ar avea Inima-i un vânător singuratic, pentru că sigur are multe ingrediente, şi mult mai multe mirodenii. Îmi imaginez o masă îmbelşugată, mobilă stil, iar încăperea care le cuprinde pe toate e inundată de o muzică uşor de recunoscut, adică Mozart, pentru că Mick Kelly l-ar asculta vrăjită.

Arome îmbietoare ar veni din toate părţile, pentru că povestea închide în ea viaţa însăşi. Uneori mai pot fi mici probleme, dar cel mai minunat lucru e că adjectivele pot fi comparate oricum, în orice moment, chiar şi-n spirală. Mici crize biliare ar putea fi declanşate de traducerea neglijentă, pe alocuri. Nu ştiu cum sună originalul dar, cred că, deşi au trecut dincolo de jumătatea blocului, Singer şi Blount nu au ajuns unde trebuie. Asta pentru că ieşiseră din New York Café, iar Biff se uita în urma lor, îngrijorat, nu doar pentru că era noapte, iar ei erau într-un orăşel din Sud, prin anii ’30.

Adevărul e că se întâmplă şi lucruri mai triste, adică a dispărut dativul pe care l-am învăţat eu la şcoală, şi astfel la o petrecere punciul se termină prea repede, pentru că domnul Kelly servise punci la oricine îi întindea un pahar. Şi mai ciudat e că, în barul său, Brannon făcea reducere la copii, mă-ntreb dacă-i dădea la bucată. Sunt rea la ora asta, de vină o fi iarna prea timpurie.

Dar aromele îmbietoare ale cărţii fac uitate toate aceste stângăcii. Încerc să citesc cât mai încet, pentru a îndepărta finalul. Mă gândesc la deosebirile pe care francezii le fac între gourmand şi gourmet, şi savurez fiecare cuvânt, fiecare frază.

Acum am făcut o scurtă pauză. M-a pus pe gânduri întrebarea asta: Dacă ai fi putut să-ţi alegi perioada din istorie în care să fi trăit, ce eră ai fi ales?

Carson McCullers, Inima-i un vânător singuratic, Leda/Corint, 2005

Notă aparent rătăcită: am găsit poza pe someecards, mai precis aici. Şi mulţumesc Seraiului, care mi-a reamintit că nu toate felicitările-s Hallmark.