Happy Halloween!

Nici azi nu am destul timp pentru a scrie câte ceva despre Carson McCullers, asta pentru că după amiază mă duc la Joc Secund, unde, de la ora 5, va fi bârfit Dostoievski. Din e-mailul primit, îmi dau seama că va fi plin de psihiatrii. Toată întâmplarea se numeşte: Masă rotundă. Studiu de caz în psihologia literaturii:Dostoievski. Nu prea cred că vor reuşi să explice cum a putut el să transforme spaimele şi bolile în literatură, dar totuşi vreau să văd ce au de zis.

Cred că–i un subiect care se asortează cu ziua asta şi cu ceaţa care parcă ne cuprinde pe toţi. Şi îmi dau seama că n-am spus nimic despre absolut minunata întâlnire [de săptămâna trecută] cu scriitorii spanioli, cei despre care povestea şi Luminiţa Marcu, în Observator cultural. Mai întâi aş vrea să spun că m-a impresionat calitatea umană a celor doi tineri scriitori, pe numele lor Andres Neuman si Felix J. Palma. Au fost însoţiţi de Joaquin Garrigos, directorul Institutului Cervantes, care i-a prezentat într-o română superbă. Din partea gazdelor, au răspuns prezent: Cornel Ungureanu, Simona Constantinovici, Daniela Raţiu, Adrian Bodnaru, Ciprian Vălcan, Ilinca Ilian.

Mai întâi, Ilinca Ilian a citit două proze scurte scrise de cei doi, prima a lui Andreas Neuman, era un dialog între un individ care vrea să se sinucidă şi îşi sună psihoterapeuta, pentru a-i da marea veste; în final renunţă, având senzaţia că individa s-ar bucura prea mult, s-ar lăuda cu cazul lui, sau aşa ceva; a doua proză, a lui Felix Palma era complet diferită, fiind povestea unui individ care călătoreşte prin diverse şifoniere, o proză mai de atmosferă şi mai ciudată, dar superbă. În Observator cultural, nr. 394, mai sunt nişte proze scurte ale celor doi: Mieunatul [Felix J.Palma] şi O dungă pe nisip [Andreas Neuman].

Nu Ilinca Ilian i-a tradus în română [am înţeles că o să le apară în curând nişte volume prin librăriile mioritice], dar oricum a fost gazda perfectă a serii.

Mi-aş dori să citesc antologia MacOndo despre care vorbeau cei doi. Au zis foarte multe lucruri frumoase şi deştepte, dar eu o să trec aici doar unul: scriitorul trebuie să se gândească în primul rând la ce scrie şi să lase partea cu vânzarea pe seama editorilor, librarilor.

Notă: poza e tot de pe someecards.

Sedusă şi abandonate

Iar a ajuns leapşa în curtea mea. Vine de la Cinabru, e legată de cărţi. Trebuie să spun care-i ultima carte citită şi una dintre cărţile neterminate. Cu prima parte e uşor, săptămâna trecută am citit, cu infinită bucurie, Inima-i un vânător singuratic de Carson McCullers. Mi-a plăcut tare mult, am şi scris un pic despre ea şi am de gând să mai scriu, dar îmi trebuie nişte momente mai tihnite. Poate mâine!

Despre cărţile abandonate, mi-e mai greu să povestesc, pentru că, în general, nu abandonez, îmi cultiv voinţa, ducând lectura până la capăt. Dar dacă stau bine să mă gândesc, ultimul abandon ar putea să fie American Psycho [am abandonat nu doar cartea, ci şi autorul, adică nu o să mai încerc să citesc ceva scris de Bret Easton Ellis]. E implicată prea multă cruzime în cartea asta, cruzime insuficient motivată şi fără finalitate literară. În timp ce o citeam, am dat şi peste film şi mi-am dat seama că n-am ce să aştept. Sau poate ultimul abandon o fi fost De duzină a lui Charles Bukowski? Nu mai ştiu.

Mai repede ar trebui să vorbesc despre autorii abandonaţi; la unii am renunţat după ce le-am citit o carte mult lăudată (Palahniuk), sau mai multe (Amelie Nothombe, Tracy Chevalier), pe alţii i-am abandonat direct în librărie (James Frey, O mie de fărâme), iar alţii-s abandonaţi din start, pentru mine nici măcar nu există (Houellebecq, Jelinek).

Culinare

În vremurile trecute (deşi uneori nu-s sigură că au trecut), era un film care se numea pur şi simplu Gustul şi culoarea fericirii. Nici nu mai ştiu dacă l-am văzut, dar mi-am adus aminte de el în momentul în care, citind Inima-i un vânător singuratic, am dat de un pasaj în Bubber îşi roagă sora să-i aducă nişte cărţi mai speciale. „Alege nişte poveşti care să aibă ceva de mâncare în ele. Îmi place tare mult aia despre copiii ăia nemţi care se duc în pădure şi ajung la casa aceea făcută din tot felul de dulciuri şi la vrăjitoare. Îmi plac poveştile care au în ele ceva de mâncare.” Iar apoi, face o comandă clară: „Dar m-am cam săturat de dulciuri. Vezi dacă nu poţi să-mi aduci o poveste cu ceva cum ar fi un sandviş cu carne friptă. Dar dacă nu găseşti nici una din astea, atunci aş vrea o poveste cu cowboy.”

M-am gândit ce gust ar avea Inima-i un vânător singuratic, pentru că sigur are multe ingrediente, şi mult mai multe mirodenii. Îmi imaginez o masă îmbelşugată, mobilă stil, iar încăperea care le cuprinde pe toate e inundată de o muzică uşor de recunoscut, adică Mozart, pentru că Mick Kelly l-ar asculta vrăjită.

Arome îmbietoare ar veni din toate părţile, pentru că povestea închide în ea viaţa însăşi. Uneori mai pot fi mici probleme, dar cel mai minunat lucru e că adjectivele pot fi comparate oricum, în orice moment, chiar şi-n spirală. Mici crize biliare ar putea fi declanşate de traducerea neglijentă, pe alocuri. Nu ştiu cum sună originalul dar, cred că, deşi au trecut dincolo de jumătatea blocului, Singer şi Blount nu au ajuns unde trebuie. Asta pentru că ieşiseră din New York Café, iar Biff se uita în urma lor, îngrijorat, nu doar pentru că era noapte, iar ei erau într-un orăşel din Sud, prin anii ’30.

Adevărul e că se întâmplă şi lucruri mai triste, adică a dispărut dativul pe care l-am învăţat eu la şcoală, şi astfel la o petrecere punciul se termină prea repede, pentru că domnul Kelly servise punci la oricine îi întindea un pahar. Şi mai ciudat e că, în barul său, Brannon făcea reducere la copii, mă-ntreb dacă-i dădea la bucată. Sunt rea la ora asta, de vină o fi iarna prea timpurie.

Dar aromele îmbietoare ale cărţii fac uitate toate aceste stângăcii. Încerc să citesc cât mai încet, pentru a îndepărta finalul. Mă gândesc la deosebirile pe care francezii le fac între gourmand şi gourmet, şi savurez fiecare cuvânt, fiecare frază.

Acum am făcut o scurtă pauză. M-a pus pe gânduri întrebarea asta: Dacă ai fi putut să-ţi alegi perioada din istorie în care să fi trăit, ce eră ai fi ales?

Carson McCullers, Inima-i un vânător singuratic, Leda/Corint, 2005

Notă aparent rătăcită: am găsit poza pe someecards, mai precis aici. Şi mulţumesc Seraiului, care mi-a reamintit că nu toate felicitările-s Hallmark.

Carte frumoasă, cine te-o fi scris?

După ce am citit Plagierea continuă, un articol al lui Marius Chivu, în fapt o cronică a unei cărţi publicate la Chişinău[dar a mai scris cândva despre aceeaşi temă: Cui îi e frică de plagiat?], mi-am adus aminte de Şolohov. Cum am mai spus, mă tot întreb de la o vreme cine-a scris Donul liniştit. Şi-am găsit, ce-am căutat. „Quiet Flows the Don is Sholokhov most controversial work and it has been alleged by Aleksandr Solzhenitsyn among others, that much of the novel was plagiarized from the writer Fyodor Kryukov, a Cossak and anti-Bolshevik, who died in 1920 of typhoid fever. Several studies has been published on this subject”.

Articolul spune că nu s-au dovedit acuzaţiile. O să mai caut şi alte date, pentru că am citit undeva despre manuscrisul arestat, publicat apoi sub un alt titlu şi semnat de un alt autor, adică de Şolohov.

Mi-am adus aminte că prin 90 şi ceva am citit, în România literară, mărturisirile unei doamne care lucrase la negru, ca traducător, prin anii '50. N-avea drept de semnătură, pentru că, burgheză fiind, făcuse puşcărie, vreo câţiva ani, nu mai ştiu dacă patru [parcă aşa zicea un personaj din Păsările lui Ivasiuc: "pentru nimic, se dau patru ani!"].

Mă întreb dacă vom afla vreodată adevăraţii autori ai unor cărţi, ai unor traduceri.

În oglindă

E greu să scriu despre cartea asta, pentru că pare mai mult o confesiune. Şi cum poţi scrie la rece despre întâmplări prin care au trecut oameni reali? Poate ăsta şi e minusul cărţii: Zully Mustafa s-a gândit prea mult la ceea ce vor simţi prietenii ei, atunci când vor citi cartea. Se vor regăsi sau nu în pielea personajelor? Au greşit sau nu luând anumite decizii? Şi atunci, explică prea mult, are o vorbă bună pentru fiecare, când de fapt ar fi trebuit să-i lase să-şi dea cu capul de toţi pereţii, de obicei cam asta fac cei care iubesc în contratimp.

Pentru că nu Zully e cea care suferă în carte, nu drama ei e în centrul evenimentelor, deşi într-un fel ea e personajul principal, mai bine zis, maestrul păpuşar. Povestea are două părţi: mai întâi Ada, îndrăgostită de un individ destul de arogant zic eu, face tot posibilul pentru a-i fi în preajmă, renunţă la relaţia călduţă cu Gelu, chiar şi la demnitate pe alocuri. Dar la un moment dat, taie răul din rădăcină, îşi schimbă freza, meseria şi destinul. Pleacă în Dubai, parcă. Şi atunci, Karin, rămas fără fata care-l adora necondiţionat, parcă nu se mai simte aşa bine în pielea lui. E şi ajutat de Zburlici, care îl face să creadă că a pierdut marea iubire. Şi-l convinge până la urmă: el pleacă după Ada, dăruindu-i turcoaicei Parisul, în viteză şi doar telefonic.

Ultimul capitol, un fel de eseu, face cumva notă discordantă cu restul, se simte că a fost scris mai târziu [am găsit în Metropotam un interviu, în care se spune povestea romanului].

Stilistic, cartea e bine scrisă, dar eu cred că Zully Mustafa a fost prea mult preocupată de detalii, în încercarea de a reda întâmplările în logica desfăşurării lor, când, de fapt, adevărul literaturii e altul.

Zully Mustafa, Strugurii s-au copt în lipsa ei, Tritonic, 2007

Un joc

Am furat ideea de pe blog de senzaţii:

I. 3 autori care mi-au plăcut, aranjaţi alfabetic, adică A, B, C (un exemplu pentru fiecare literă):

Ştefan Agopian/George Bacovia/Gheorghe Crăciun

II. 3 cărţi care mi-au plăcut, titlurile încep tot cu A, B, C (un titlu pentru fiecare literă):

Ask the Dust, John Fante/Bluebeared, Kurt Vonnegut/ Clopotul de sticlă, Sylvia Plath

III. 3 titluri care sunt pe lista de cărţi ce urmează a fi citite, şi încep cu A, B, C (un titlu pentru fiecare literă):

Animalul inimii, Herta Müller/(The) Balad of the Sad Café, Carson McCullers/Corecţii, Jonathan Franzen

All time 100 novels list

[Farmecul acestor clasamente stă în micul detaliu că oferă sugestii de lectură. L-am găsit pe un forum.]

Time critics Lev Grossman picks up 100 best English-language novels from 1923 to present. The parameters: English language novels published anywhere in the world since 1923, the year that TIME Magazine began, which, before you ask, means that Ulysses (1922) doesn't make the cut. The Complete List In Alphabetical Order is given below:

A - B
The Adventures of Augie March, Saul Bellow
All the King's Men, Robert Penn Warren
American Pastoral, Philip Roth
An American Tragedy, Theodore Dreiser
Animal Farm, George Orwell
Appointment in Samarra, John O'Hara
Are You There God? It's Me, Margaret, Judy Blume
The Assistant, Bernard Malamud
At Swim-Two-Birds, Flann O'Brien
Atonement, Ian McEwan
Beloved, Toni Morrison
The Berlin Stories, Christopher Isherwood
The Big Sleep, Raymond Chandler
The Blind Assassin, Margaret Atwood
Blood Meridian, Cormac McCarthy
Brideshead Revisited, Evelyn Waugh
The Bridge of San Luis Rey, Thornton Wilder

C - D
Call It Sleep, Henry Roth
Catch-22, Joseph Heller
The Catcher in the Rye, J.D. Salinger
A Clockwork Orange, Anthony Burgess
The Confessions of Nat Turner, William Styron
The Corrections, Jonathan Franzen
The Crying of Lot 49, Thomas Pynchon
A Dance to the Music of Time, Anthony Powell
The Day of the Locust, Nathanael West
Death Comes for the Archbishop, Willa Cather
A Death in the Family, James Agee
The Death of the Heart, Elizabeth Bowen
Deliverance, James **** ey
Dog Soldiers, Robert Stone

F - G
Falconer, John Cheever
The French Lieutenant's Woman, John Fowles
The Golden Notebook, Doris Lessing
Go Tell it on the Mountain, James Baldwin
Gone With the Wind, Margaret Mitchell
The Grapes of Wrath, John Steinbeck
Gravity's Rainbow, Thomas Pynchon
The Great Gatsby, F. Scott Fitzgerald

H - I
A Handful of Dust, Evelyn Waugh
The Heart Is A Lonely Hunter, Carson McCullers
The Heart of the Matter, Graham Greene
Herzog, Saul Bellow
Housekeeping, Marilynne Robinson
A House for Mr. Biswas, V.S. Naipaul
I, Claudius, Robert Graves
Infinite Jest, David Foster Wallace
Invisible Man, Ralph Ellison

L - N
Light in August, William Faulkner
The Lion, The Witch and the Wardrobe, C.S. Lewis
Lolita, Vladimir Nabokov
Lord of the Flies, William Golding
The Lord of the Rings, J.R.R. Tolkien
Loving, Henry Green
Lucky Jim, Kingsley Amis
The Man Who Loved Children, Christina Stead
Midnight's Children, Salman Rushdie
Money, Martin Amis
The Moviegoer, Walker Percy
Mrs. Dalloway, Virginia Woolf
Naked Lunch, William Burroughs
Native Son, Richard Wright
Neuromancer, William Gibson
Never Let Me Go, Kazuo Ishiguro
1984, George Orwell

O - R
On the Road, Jack Kerouac
One Flew Over the Cuckoo's Nest, Ken Kesey
The Painted Bird, Jerzy Kosinski
Pale Fire, Vladimir Nabokov
A Passage to India, E.M. Forster
Play It As It Lays, Joan Didion
Portnoy's Complaint, Philip Roth
Possession, A.S. Byatt
The Power and the Glory, Graham Greene
The Prime of Miss Jean Brodie, Muriel Spark
Rabbit, Run, John Updike
Ragtime, E.L. Doctorow
The Recognitions, William Gaddis
Red Harvest, Dashiell Hammett
Revolutionary Road, Richard Yates

S - T
The Sheltering Sky, Paul Bowles
Slaughterhouse-Five, Kurt Vonnegut
Snow Crash, Neal Stephenson
The Sot-Weed Factor, John Barth
The Sound and the Fury, William Faulkner
The Sportswriter, Richard Ford
The Spy Who Came in From the Cold, John le Carre
The Sun Also Rises, Ernest Hemingway
Their Eyes Were Watching God, Zora Neale Hurston
Things Fall Apart, Chinua Achebe
To Kill a Mockingbird, Harper Lee
To the Lighthouse, Virginia Woolf
Tropic of Cancer, Henry Miller

U - W
Ubik, Philip K. ****
Under the Net, Iris Murdoch
Under the Volcano, Malcolm Lowry
Watchmen, Alan Moore & Dave Gibbons
White Noise, Don DeLillo
White Teeth, Zadie Smith
Wide Sargasso Sea, Jean Rhys

Adresă nouă

Nici nu ştiţi ce bună e o cafea după o zi de pauză! Ieri am plecat aşa-n viteză, încât n-am avut timp să beau niciuna. Primul moment de respiro s-a întâmplat pe la 4, când era prea târziu.

Dar nu despre cafea vroiam eu neapărat să scriu. Spun că am o adresă nouă de e-mail, e găsibilă la profil, dar e simplă, că-i pe yahoo şi începe cu zgomot_alb. Sper că nu-mi va face şi asta figuri.

Şi-am mai adăugat nişte bloguri, nu-s toate noi, vedeţi voi ce şi cum.

Citesc o carte dovlecel!

N-am putere să scriu acum despre cartea pe care am terminat-o ieri, spre seară, pentru că am şi început alta, şi abia aştept să trec la citit. Primul capitol mi-a tăiat respiraţia, e genul de carte despre care vorbeşte Veronica Niculescu, pe blogul ei.

Asta vroiam să zic: în ultima vreme toată lumea bună sau se mută sau îşi mai face-un blog. Tomata&co adună cuvinte din cărţi[seamănă într-un fel cu cărămizile colorate]. Michael Hăulică a lansat un zepelin, nu cu led-uri, ci cuantic, iar Zully urmăreşte nişte vise.

Şi între timp s-a dat şi Bookeru', nu toată lumea-i fericită. Urmează National Book Award, nu ştiu când se anunţă câştigătorul. Gata, mă duc la citit! Mâine iar o să fiu într-o scurtă deplasare. Aşa că trebuie să profit de seara asta calmă.

La cafea

What Kind of Reader Are You? Your Result: Dedicated Reader You are always trying to find the time to get back to your book. You are convinced that the world would be a much better place if only everyone read more.
Obsessive-Compulsive Bookworm
Literate Good Citizen
Book Snob
Fad Reader
Non-Reader
What Kind of Reader Are You? Create Your Own Quiz

Later edit: păcat că nu s-au colorat frumos chestiile astea geometrice; nu de alta dar şi la capitolul bookworm stau bine, nu degeaba aş vrea o rochie din asta, asortată cu obsesia.

De necrezut, dar adevărat!

Ghid practic pentru studenţii care au nimerit din greşeală la Litere - de Ioana Pârvulescu - Cronica Pesimistei

Doar o poveste

Nu-mi aduc aminte să fi avut prieteni imaginari, cum avea Kellyanne. Aveam jucării care prindeau viaţă uneori, aveau nume cu grijă alese; îmi aduc aminte că aveam o păpuşă mică de tot, absolut banală pentru cei din jur, pe care o luam mereu cu mine la grădiniţă şi eram tristă dacă o uitam acasă. Dar prieteni imaginari, aşa cum Kellyanne îi are pe Pobby şi Dingan, pe care doar ea îi poate vedea, eu n-am avut, deşi se spune că mai toţi copiii au măcar unul. Sau i-am uitat?

Nu-s de acord cu ce scrie în prezentarea din final, adică am avea de-a face cu o poveste despre puterile secrete ale imaginaţiei. Eu cred că-i vorba despre ce facem pentru a-i ajuta pe cei dragi: dacă trebuie, mobilizăm o comunitate întreagă să-i caute pe Pobby şi Dingan. Şi unii îi vor căuta pentru că fetiţa le e dragă, deşi-s convinşi că tatăl ei e un hoţ.

Povestea e spusă de un copil, de Ashmol Williamson, şi parcă e mai mult una pentru copii. E una frumoasă şi tristă, amestec de speranţă, bucurie şi tristeţe. A scris şi Cinabru despre toate astea. Într-adevăr, cartea se citeşte uşor, iar sentimentele-s contradictorii. Pe mine mai mult m-a întristat.

Kellyanne îşi pierde prietenii, pentru că tatăl ei îi uită în mină. La un moment dat, pare în stare să renunţe la ei, acceptă că au murit. Oare simte că trebuie să se despartă de copilărie? Oare îşi dă seama că nu va putea să trăiască într-o lume imaginată, ci va fi obligată să revină în cea reală şi atunci preferă să nu...?

Am senzaţia că filozofez prea mult şi inutil. De fapt, e vorba de o poveste amară şi frumoasă, pur şi simplu.

Ben Rice, Pobby şi Dingan, traducere de Dan Ciobanu, Cotidianul&Univers, 2007

Magicul Sud

Într-una din zile, nu spun care, nu m-am dus la teatru, am stat să termin de (re)citit cărticica asta. [De mult îmi doresc să recitesc, pur şi simplu. Visez momente tihnite în care să mă-ntorc, uite-aşa fără motiv, la Dostoievski, Llosa, Faulkner; măcar la Dostoievski!]

De când Hiacint a scris prima dată despre Carson McCullers, pe blogul ei şi apoi pe bookblog, mi-a făcut o poftă nebună să recitesc Ballad of the Sad Café şi Ceasornic fără minutare. Dar, în acelaşi timp, am umblat prin librării, până am dat de noile cărţi traduse, despre care a scris Hiacint. Şi într-o seară, am luat toate cărţile [am vreo cinci], le-am aranjat frumos, în ordinea în care au fost publicate. Vroiam să le citesc aşa, organizat. Până la urmă, am făcut ce am făcut şi am pus mâna pe Ceasornic fără minutare. Nu mai îmi aduceam aminte toată povestea, dar acum sigur am citit-o altfel, nu doar pentru că Malone află că are leucemie şi va învăţa să nu mai confunde începerea unui nou anotimp cu sfârşitul care se apropie.

Ce are Sudul atât de magic încât poveştile de acolo par de neuitat chiar şi atunci când povestea curge firesc, fără a fi simplă? Citind cartea asta, m-am gândit din nou la foarte multe lucruri. Când am aflat că judecătorul Clane a interzis cândva o carte, m-am gândit şi la cărţile interzise cu care am avut de-a face. Şi m-am gândit la săptămâna care tocmai le-a sărbătorit în diverse feluri şi la cele peste 8000 de cărţi interzise de cenzura comunistă, despre care vorbea Alex Ştefănescu în emisiunea lui de pe TVR Cultural.

Ceasornic fără minutare începe cu o fraza care m-a dus cu gândul la Anna Karenina. Dar aş fi putut să mă gândesc şi la Preda, pentru că moartea e un fenomen firesc. J.T. Malone o acceptă până la urmă, spre deosebire de judecătorul Clane, care nu acceptă schimbările prin care Sudul trece vrând nevrând, pentru că războiul civil a fost cândva câştigat de yankei. Negrii nu mai pot fi ţinuţi departe de cartierele albilor, slujnicele nu mai pot fi angajate uşor, asigurările sociale trebuie plătite, moneda confederată nu mai poate fi adusă la viaţă, Ku-Klux-Klan-ul nu va mai fi niciodată ce a fost, deşi Sherman Pew va fi executat.

Destinele par a se repeta, măcar în datele lor generale. Oare numai muzica l-a condus pe Jester spre casa în care locuia Sherman? Amândoi sunt orfani, destinele le-au fost unite de la început, dar numai cel alb va ieşi învingător. Sherman se ascunde în imaginaţie, construieşte poveşti în care se ascunde pentru a supravieţui, pentru el realitatea e sau prea searbădă, sau prea greu de îndurat.

Fiecare personaj ascunde o taină, fiecare îşi ascunde propriile neîmpliniri, deşi, la lumina zilei toţi par a fi puternici, oneşti şi albi. Dar, pentru fiecare, vine o vreme în care începutul unui anotimp nu mai poate fi confundat cu nimic altceva.

Carson McCullers, Ceasornic fără minutare, traducere de Maria Vonghiaz, Univers, 1978

Nobel 2007

Doris Lessing

un site dedicat scriitoarei britanice şi ce se zice despre ea pe Wikipedia

To Nobel or NOT to Nobel?

Nici n-a început bine săptămâna şi deja se cunosc laureaţii Nobel pentru medicină. Joi se va anunţa nobelizatul literar. Până atunci se fac tot felul de pronosticuri. Vic zicea într-un comentariu să deschid o casă de pariuri. Am vrut să m-apuc şi eu de sondaje, dar n-am ştiut ce întrebări să pun. Aşa că m-am gândit să fac un fel de listă cu posibilii candidaţi [aşa zice gura lumii; de pe bloguri, pentru detalii].

Întrebare-ntrebătoare: câştigătorul o să fie sau nu unul dintre următorii:
poeţi:
Ko Un, Coreea
Adonis, Siria
Les Murray, Australia
Maryse Conde, Franţa
Jaan Kaplinski, Estonia
Tomas Transtromer, Suedia
Adrienne Rich, SUA
Chinua Achebe, Nigeria[dar e şi prozator]

proză:
Amos Oz, Israel
Don DeLillo, SUA
Cormac McCarthy, SUA
Mario Vargas Llosa, Peru
Carlos Fuentes, Mexic
Margaret Atwood, Canada
Javier Marías, Spania
Alice Munro, Canada
David Grossman, Israel
Nurrudin Farah, Somalia
Milan Kundera, Cehia / Franţa
Haruki Murakami, Japonia
Pat Conroy, SUA

Cât de important e de fapt un Nobel literar? De câte ori îmi aduc aminte de Sully Prudhomme vs. Lev Tolstoi, adică disputa din 1901, mă umflă râsul. Iar declaraţii de tipul ăsta mă-nfurie rău de tot:

"Joseph Conrad was never Nobelized because the academy was scrupulously following the instructions in Nobel’s will, that the recipient’s work should have an idealistic direction.” Conrad, like Thomas Hardy, was too dark, too pessimistic. Aşa zicea un ziarist suedez, unul celebru. Vă rog să nu râdeţi! No jokes please, we're the Nobel Prize Committee!

Am şi eu o nelămurire: cine-a scris totuşi Donul liniştit? Gurile rele spun că nu Şolohov.

Premiul Nobel: mereu o alegere greşită?!

The British novelist Anthony Burgess, a non-laureate, once noted that the Swedish Academy had at least been consistent in making the wrong choice year after year. [Aşa se explică absenţa lui Joyce de pe lista laureaţilor şi prezenţa lui Perl Buck, deşi eu cred că ilustra doamnă e pe listă because iubea China comunistă, americancă fiind; antologia absenţelor ilustre: Nobel contra Nobel, alcătuită de Laurenţiu Ulici.]

Având toate astea-n gând zic: va câştiga un scriitor obscur, dar cu biografie numai bună pentru a stârni măcar un mic scandal, cât mai de stânga [sau măcar unul care-i înjură pe americani în public, că uite câţi candidaţi au nesimţiţii; dar de ce nu mai e Joyce Carole Oates printre propuneri? Oricum e my favorite. Llosa e prea mare pentru premiul ăsta, DeLillo nu-i mai bun decât Roth, dar ambii-s americani, aşa că nema sansa. Cormac McCarthy a luat un Pulitzer, nu-i mai trebuie nimic. Observ că nimeni nu zice nimic despre Norman Manea, Herta Muller. Oare de ce?!]

Later edit: dacă vreţi să vedeţi cum merg pariurile, click aici!

Câteva gânduri răzleţe

M-am gândit să scriu câteva cuvinte despre Visul, până nu-mi piere entuziasmul. Nu de alta, dar sigur o să încep să mă gândesc la cartea lui Cărtărescu, la devierile de la textul iniţial şi alte detalii care n-au în fapt nici o importanţă, pentru că scrie clar şi în caietul program că e vorba de un spectacol de Cătălina Buzoianu.

A fost primul din festival [care a început cu discursurile de rigoare, despre care n-o să zic mare lucru, pentru că oricum cei de pe scenă au încercat să vorbească scurt şi la obiect, dar nu pot să nu spun că rochia pe care o purta Cristina Modreanu mi-a plăcut şi mie, iar mie foarte rar îmi place o rochie. Revenind la lucrurile serioase: ea a fost selecţionerul unic al festivalului şi va mai fi încă cinci ani, cât durează mandatul de director al Adrianei Hausvater].

Spectacolul mi-a plăcut, deşi unele scăderi tot a avut. REM-ul a fost miezul, asezonat c-un Ruletist şi-un Mendebil. Şi pe scenă au prins viaţă zilele petrecute la tanti Aura, jocul de-a reginele, şi mai ales Alungiţii, care oricum sunt favoriţii mei. Nu ştiu cât au înţeles din spectacol cei care n-au citit cartea. Pe scenă erau succesiuni de vise, jocuri copilăreşti, dar destul de tragice, autorul, care zice tot felul de chestii deştepte. Dar puteau lipsi trimiterile la politica momentului [uite că deja am început]. Important e că am plecat fericită de la teatru şi am un chef nebun să recitesc Nostalgia.

Later edit: o cronică în Cotidianul; concluzia sună cam aşa:

"pentru spectatorul care nu a parcurs prozele lui Cărtărescu, piesa este relativ greu de urmărit, în mare parte din pricina acestui limbaj, mai ales că replicile, rostite cu voce puternică şi când nu este cazul, se aglomerează într-un fel de cascadă. Prin contrast, sunt remarcabile câteva apariţii fantastice, Egor (Ioan Strugari) şi Doamna Bach (Luminita Tulgara), punct forte al spectacolului, la care se adaugă interpretarea actriţei Andrea Tokai (Garoafa) şi scenografia foarte reuşită." [dar mie Garoafa nu mi-a plăcut în mod deosebit, fiind cam vulgară pe la colţuri; adevărul e că vulgaritatea vinde.]

Şi încă o cronică semnată de Daniela Raţiu.

"Mixed Emotions"

Pentru că e încă devreme, pentru o zi de sâmbătă, beau cafeluţa [ceaiul e pentru după amiază], ascult muzică [Elvis Costello, Everyday I Write the Book] şi mă uit la poze. Care poze? Astea de aici:

Pe ce se duc banii

Mi-am cumpărat cărticele:

According to the Rolling Stones [o carte de citit în doze homeopatice]
Zully Mustafa, Strugurii s-au copt în lipsa ei, Tritonic
Gillian Flynn, Obiecte ascuţite, Tritonic
Neil Gaiman, Zei americani, Tritonic [m-am speriat când am văzut câte pagini are, dar sper să-mi fac timp s-o duc până la capăt, cândva....]
Henry Miller, Tropicul Cancerului, Cotidianul [citită în varianta Est, dar n-ar strica s-o recitesc]
William Faulkner, Zgomotul şi furia, Cotidianul[citită demult de tot, dar de ce să n-am colecţia completă? şi ar trebui s-o recitesc!]
Johnatan Franzen, Al 27 lea oraş, Polirom
Ann Patchett, Belcanto, Humanitas

Mi-am luat bilete pentru câteva spectacole din festivalul de teatru:

Visul după Mircea Cărtărescu, regia Cătălina Buzoianu (Teatrul Naţional Timişoara)
Eugen Ionesco, cinci piese scurte, regia Alexandru Dabija (Teatrul Odeon Bucureşti)
Block Bach, regia Alexandru Dabija (Teatrul Odeon Bucureşti)
Stă să plouă, un spectacol de Lia Bugnar (Teatrul Luni de la Green Hours)

O să mă duc şi la Tempo!Tempo!, dar probabil în The Note. [later edit: am vrut, dar n-am reuşit.]

Mi-am luat Dilemateca, aş fi vrut şi Noua literatură, dar mi-a spus doamna de la chioşcul minune că a fost retrasă de la vânzare, nu ştia de ce, că n-a stat mult pe acolo. Zicea că altele stau mult mai mult; aşa că am rămas la numărul 5.

Mi-am luat şi Elle, nu doar pentru că-i Sarah Jessica Parker pe copertă şi pe la nu ştiu ce pagină, ci pentru că o cumpăr mereu. Are muuuuuuulte poze! Şi-un interviu cu Amy Tan! Iar Ovidiu Şimonca scrie despre Margaret Atwood şi-al său Asasin orb. Cecilia Ştefănescu încă nu ştiu ce face, că n-am dat de rubrica ei. M-au furat pozele.

Blecher nu mai vine

Mai e un pic şi începe festivalul de teatru, dar mi-s tare supărată. De ce nu se mai joacă Inimi cicatrizate? Nici Radu Afrim nu zice prea clar care-i motivul.

N-aştep nici un răspuns, pun doar o întrebare: mai dispare cineva/ceva până începe cu adevărat?

A dispărut un spectacol, dar a apărut un festival de film.

Dar tot supărată mi-s!