Saturday, August 15, 2009

Poemul de sâmbătă 19

O să mă abat un pic de la planul iniţial. Pentru azi am vrut să caut o poezie mai tonică, şi primul meu gând s-a dus spre poezia asta, simţeam nevoia să destind puţin atmosfera. Dar n-am reuşit. Mi-am dat seama că nu e bine, pentru că Magda Isanos a murit foarte tânără. Şi totuşi poezia asta e plină de viaţă, aşa că am rămas la ea.


Magda Isanos

Pomii cei tineri


Pomii cei tineri, în dimineaţa de marte,
unii lângă alţii au stat să se roage -
frunţile lor străluceau inspirate deasupra 
pământului încă-n zăpezi.
 
Şi-n aerul în care nu erau zboruri, 
pomii, ale căror umbre nu se născuseră, 
cântau un imn pentru viaţă,
ca nişte oameni goi şi frumoşi ei cântau:
 
„Soare de-aramă, zeu popular printre plante, 
priveşte oastea noastră-ndrăzneaţă;
ici-colo aerul e rumen de tot printre ramuri, 
că viitoarele fructe acolo vor sta...
 
Noi nu ne-nchinăm de fel şi nu plângem,
ci pregătim un loc cât mai înalt pentru cuiburi 
şi pregătim o orgă de brazi pentru vânturi, 
soare de-aramă, zeu totdeauna rotund…
 
Ni s-a povestit despre tine-n pământ,
când nu cunoşteam dimensiunile cerului;
ni s-a povestit despre tine-n leagănul cald.
Seminţele-n somn visau că există colori, 
 
roşu, albastru şi gri, minunate colori.
Tu, peste frunţile noastre, soare, cobori. 
Şi noi vom da fructe, şi noi vom fi hore de flori. 
Gloria noastră toată-n vârf se presimte...”
 
Şi-un curcubeu pe deasupra tulpinelor strâmte 
cade vestind: nu moarte, desigur, nu moarte,
pomilor tineri în dimineaţa de marte…

---------
din volumul Poezii (1943)

11 comments:

gavagai said...

tiiii, ce vremuri. magda isanos m-a ajutat odata sa seduc o fata. ma dusesem la o conferinta de-a lui ulici; la final a propus un joc, cineva se gandea la un autor, iar ulici punea 10 intrebari si ghicea despre cine este vorba. si-am ghicit-o ianintea lui. si-am plecat cu fata.

mirunavlada said...

white noise
uite ma pus si eu un pds, un poem de dragoste de virgil. e foarte frumos.

mirunavlada said...

il gasesti aici http://mirunavlada.wordpress.com/2009/08/14/poem-de-dragoste/ scuze

white noise said...

@gavagai - faza asta ar fi trebuit sa faca parte din filmul lui tupa, cel cu "poezia. puterea"

@Miruna - gaseam eu pana la urma, ca vine totul prin feed :)

gavagai said...

daca-ti vine sa crezi, n-am vazut filmu (din motivu ca nu stiu nimic despre poezia actuala). daca-mi spui ca e dragut, o sa-l caut. se vinde undeva?

white noise said...

@gavagai - pai nu-i film pt publicul larg, a fost vazut doar in Club A, dar uite cateva franturi pe youtube
http://www.youtube.com/watch?v=sfJ7T_djdfg

gavagai said...

sarumana, am vazut :) m-am intristat un pic, dar n-as putea spune de ce. nu pentru ca poezia n-ar avea putere (in fond, a te intreba daca are, inseamna sa recunosti in sinea ta ca e neputincioasa); poate pentru ca nu m-asteptam sa mai existe grupuri de reflectie in jurul rolului si importantei literaturii in lume; ma gandeam in capu meu ca astfel de intrebari apartin altor epoci sau americii de sud. dar poate ca e bine ca exisa asemenea intrebari, mai ales acuma cand statul-natiune isi da ultima suflare.
oricum, tinand seama de faptul ca n-am vazut filmul, nu pot spune decat generalitati. iar generalitatile sunt inutile.
ps tare mi-arplacea sa fiu poet.

white noise said...

@gavagai - mă-ntreb dacă poeţilor le place că-s poeţi? cred că n-au de ales ...
vezi că Ţupa face tot felul de jonglerii teoretice pe blogul lui
http://poetica.rocultura.ro/

gavagai said...

sarumana, vazusem blogul lui Tupa. da oare nu-i o contradictie intre a nu avea de ales si a face jonglerii teoretice? io la asta ma refeream cand ziceam ca mi-ar placea sa fiu poet, adica sa fac chestii fara sa fiu reflexiv, sa le fac firesc (nu ca o fatalitate sau ceva si mai esentialist, ci pur si simplu). da stiu ca asa ceva nu prea se poate. sincer sa fiu, cred ca poetii ar duce-o foarte bine si dac-ar fi strungari. poate-ar face din cand in cand cate-o floricica pe vreo saiba, cine stie. dar nu ma pot convinge ca daca nu-i lasi sa scrie poezie isi dau duhul ca niste crizanteme fanate.
ps uite-asa o sa te superi si tu pe mine, cum s-a suparat LuciaT cand m-am exprimat impotriva ideii ca statul ar trebui sa sprijine literatura :)

raluca said...

@gavagai: in unele tari statul sprijina literatura, din motive de prestigiu, de influenta culturala...de exemplu, un centre international de poésie din marsilia traieste numai din fonduri publice. pe de alta parte, ma exaspereaza la culme tot teatrul asta contemporan care exista numai pt ca e subventionat...

white noise said...

@gavagai - n-am de ce sa ma supar. nu stiu cat de bine o duc poetii si nici nu stiu cati dintre ei ar suferi daca n-ar mai scrie. depinde de ce n-ar mai scrie. depinde si de ce au scris la inceput.
ion monoran a fost fochist. parca asa se numeste meseria aia.
dar eu cred ca Tupa face poezie si cand face teorie [ mi-a iesit rima din intamplare, sau poate nu e o intamplare ca poezie rimeaza cu teorie].

@Raluca - de obicei artele au fost sprijinite de cineva. sau cineva dadea bani sa i se faca un tablou/o poezie. is lucruri bine stiute, nu stiu de ce scriu aici despre ele.
din cate am auzit in Ro doar scriitorii nu pot trai din ce scriu. artistii plastici se descurca.
cred ca teatrul s-ar descurca si fara subventii, dar atunci biletul ar fi foarte scump.
pe mine ma infurie foarte tare ca la noi statul tine in spate TVR-ul. statul fiind noi, adica si eu.