Tuesday, July 8, 2008

Un fel de amintiri

Nu ştiu dacă o să citesc vreodată Tovarăşe de drum, nu cred că vreau să îmi aduc aminte anumite lucruri. De fapt, nu-i asta, e mai mult teama de a descoperi că acele vremuri erau suportabile, sau haioase, sau mai ştiu eu cum. Adică, aşa să pară acum, în ţara asta de mancurţi. De fapt, cele rele au fost aşa de multe şi de insuportabile încât mi se pare o cruzime să aud păi era ieftin, sau luam bilet prin sindicat [asta-mi zicea mie unul despre anii 50; unii erau în Bărăgan, sau la Canal, sau la Piteşti, dar ce contează, asta nu era treaba lui].

Despre carte a scris Luciat, dar a scris şi despre amintirile ei. A scris şi Ionuca, adaugând şi amintirile ei. Scriu şi eu un pic despre amintirile mele.

frig - stăteam în clasă şi ne vedeam ca prin ceaţă. la un moment dat un coleg zice: hai să suflăm în sus, poate ninge. era o iarnă îngrozitore, se apropia Crăciunul, totul era cenuşiu.

frică- aveam senzaţia că veneau zilnic, dar nu cred, poate veneau o dată la câteva zile, dar a durat cam tot trimestrul I. pe urmă au venit mai rar. erau trimişi de inspectoratul şcolar. intrau brusc în clasă şi urlau: manualele pe bancă, deschise la poza cu tovarăşul. eram în clasa întâi şi ne plăcea să mâzgălim fotografiile, făceam mustăţi, ochelari, ce ne mai trecea prin cap. nici acum nu mi-e bine când cineva intră brusc în încăperea în care mă aflu.

absurd - citeam ceva, nu mai ştiu ce. a venit în vizită o prietenă, mai deşteaptă decât mine, făcuse liceul de filist, era deja studentă la Filo. s-a uitat la carte şi a început să-mi povestească diverse chestii despre absurd. la un moment dat, s-a oprit. nu ştiu dacă terminase ce avusese de zis. dar nu a mai adăugat nimic după aceea, pentru că am întrebat-o direct: există ceva mai absurd decât să încălzeşti caloriferul cu radiatorul?

minciuna- ar fi trebuit ca în 5 minute să răspundem la un chestionar, erau nişte sociologi care făceau nu ştiu ce studiu şi aveau nevoie de un eşantion reprezentativ. profu' de fizică ne-a citit întrebările şi ne-a zis că trebuie să răpundem repede şi sincer. un coleg de-al meu a zis păi ce, io-s prost. ne-am certat cu profu' cam toată ora, i-am spus că o să minţim, i-am explicat că nu putem fi sinceri, ca nu suntem proşti. i-am demonstrat că-i simplu să ne găsească dacă fluierăm în biserică. teoretic nu trebuia să semnăm foile alea, doar trebuia să spunem dacă suntem fericiţi, dacă ne lipseşte ceva şi mai ales, cum vedem viitorul. am minţit, prezentul era minunat, iar viitorul, ei, tovarăşi, aici am avut noroc, când era să ajungem la el, viitorul ăla s-a schimbat, a venit altul.

comerţul cu oameni - aveam o prietenă care aştepta actele, să plece în Germania, cu toată familia. la un moment dat am aflat că familia unchiului ei urma să plece. am aflat de ce actele lor n-au ajuns tot atunci: ne-am hotărât mai târziu şi banii pentru noi încă n-au fost depuşi. statul român a vândut evrei şi nemţi.

lecţia de bază- libertatea cuvântului e garantată de constituţie; libertatea după cuvânt nu ţi-o mai garantează nici dracu'.

gata, am obosit.

2 comments:

miruna vlada said...

m-a atins insemnarea asta. in vreo 2-3 senzatii ma regasesc. f tusant scris. dar sa citesti totusi cartea. desi e un pic patetica.

white noise said...

ma bucur ca ti-a placut ce-am scris, dar ar fi fost mai bine sa nu ai [avem]asemenea amintiri. cat despre carte, poate o sa citesc candva ce au scris anumite autoare.
multumesc pt comentariu.