Thursday, October 11, 2007

Magicul Sud

Într-una din zile, nu spun care, nu m-am dus la teatru, am stat să termin de (re)citit cărticica asta. [De mult îmi doresc să recitesc, pur şi simplu. Visez momente tihnite în care să mă-ntorc, uite-aşa fără motiv, la Dostoievski, Llosa, Faulkner; măcar la Dostoievski!]

De când Hiacint a scris prima dată despre Carson McCullers, pe blogul ei şi apoi pe bookblog, mi-a făcut o poftă nebună să recitesc Ballad of the Sad Café şi Ceasornic fără minutare. Dar, în acelaşi timp, am umblat prin librării, până am dat de noile cărţi traduse, despre care a scris Hiacint. Şi într-o seară, am luat toate cărţile [am vreo cinci], le-am aranjat frumos, în ordinea în care au fost publicate. Vroiam să le citesc aşa, organizat. Până la urmă, am făcut ce am făcut şi am pus mâna pe Ceasornic fără minutare. Nu mai îmi aduceam aminte toată povestea, dar acum sigur am citit-o altfel, nu doar pentru că Malone află că are leucemie şi va învăţa să nu mai confunde începerea unui nou anotimp cu sfârşitul care se apropie.

Ce are Sudul atât de magic încât poveştile de acolo par de neuitat chiar şi atunci când povestea curge firesc, fără a fi simplă? Citind cartea asta, m-am gândit din nou la foarte multe lucruri. Când am aflat că judecătorul Clane a interzis cândva o carte, m-am gândit şi la cărţile interzise cu care am avut de-a face. Şi m-am gândit la săptămâna care tocmai le-a sărbătorit în diverse feluri şi la cele peste 8000 de cărţi interzise de cenzura comunistă, despre care vorbea Alex Ştefănescu în emisiunea lui de pe TVR Cultural.

Ceasornic fără minutare începe cu o fraza care m-a dus cu gândul la Anna Karenina. Dar aş fi putut să mă gândesc şi la Preda, pentru că moartea e un fenomen firesc. J.T. Malone o acceptă până la urmă, spre deosebire de judecătorul Clane, care nu acceptă schimbările prin care Sudul trece vrând nevrând, pentru că războiul civil a fost cândva câştigat de yankei. Negrii nu mai pot fi ţinuţi departe de cartierele albilor, slujnicele nu mai pot fi angajate uşor, asigurările sociale trebuie plătite, moneda confederată nu mai poate fi adusă la viaţă, Ku-Klux-Klan-ul nu va mai fi niciodată ce a fost, deşi Sherman Pew va fi executat.

Destinele par a se repeta, măcar în datele lor generale. Oare numai muzica l-a condus pe Jester spre casa în care locuia Sherman? Amândoi sunt orfani, destinele le-au fost unite de la început, dar numai cel alb va ieşi învingător. Sherman se ascunde în imaginaţie, construieşte poveşti în care se ascunde pentru a supravieţui, pentru el realitatea e sau prea searbădă, sau prea greu de îndurat.

Fiecare personaj ascunde o taină, fiecare îşi ascunde propriile neîmpliniri, deşi, la lumina zilei toţi par a fi puternici, oneşti şi albi. Dar, pentru fiecare, vine o vreme în care începutul unui anotimp nu mai poate fi confundat cu nimic altceva.

Carson McCullers, Ceasornic fără minutare, traducere de Maria Vonghiaz, Univers, 1978

6 comments:

sora_de_razboi said...

N-am citit Carson McCullers si cred ca ma vei face tu sa citesc. In schimb am fost in Sud si postarea ta ma trimite cu mintea intr-acolo.
In New Orleans am stat o saptamina, din pacate seara eram "de serviciu" cu copii familiei la care am stat in SUA. Totusi, am avut o seara libera si am facut Turul Vampirilor, o excursie cu ghid prin diferite locuri din New Orleans in care se pare ca s-ar fi intimplat lucruri stranii. Plus cele in care s-au filmat scene din "Interview with the Vampire". M-a fascinat excursia aceea.
Iar postarea ta, cum ziceam, ma face sa ma gindesc la motivul pentru care vampirii americani s-au nascut in Sud. Poate pentru ca pentru multi acolo realitatea e prea searbada, sau prea greu de indurat. Poate pentru ca sudistii au mai acut acel sentiment al neimplinirii, daca nu purtat la vedere si daca nu pentru coordonatele proprii, macar pentru acelea pitite in constiinta colectiva.

white noise said...

cred ca locurile in care se amesteca culturi, traditii diverse pot fi foarte interesante pt. literatura.
am citit cu enorma placere sudisti, despre unii am scris. romanele lor par cumva mai traditionale, poate de asta-s mai complexe, par mai umane.

didlee said...

offtopic: oh da, mie clar imi place blogul tau!

white noise said...

ma bucur mult! mai treci pe aici. prietenii-s totdeauna bine veniti:-)

Hiacint said...

Pe mine m-a urmarit cafeneaua trista citeva luni, iar pentru cartile ce au urmat nu am avut decit reverente. Au autenticul dupa care umbla atitia si nu il gasesc, si simplitatea complexa, si omenia...M-a mirat (desi ma asteptam intr-un fel) reactia unei persoane necititoare. A fost atit de emotionata de "Ceasornic fara minutare", incit mi-a vorbit numai despre asta o dupa-amiaza intreaga. Cred ca numai o carte buna poate atrage si pe cei care nu intra in cercul obisnuit.

white noise said...

iti raman indatorata ca mi-ai reamintit de aceasta minunata doamna. acum citesc Inima-i un vanator singuratic, un festin de-a dreptul.