Saturday, October 13, 2007

Doar o poveste

Nu-mi aduc aminte să fi avut prieteni imaginari, cum avea Kellyanne. Aveam jucării care prindeau viaţă uneori, aveau nume cu grijă alese; îmi aduc aminte că aveam o păpuşă mică de tot, absolut banală pentru cei din jur, pe care o luam mereu cu mine la grădiniţă şi eram tristă dacă o uitam acasă. Dar prieteni imaginari, aşa cum Kellyanne îi are pe Pobby şi Dingan, pe care doar ea îi poate vedea, eu n-am avut, deşi se spune că mai toţi copiii au măcar unul. Sau i-am uitat?

Nu-s de acord cu ce scrie în prezentarea din final, adică am avea de-a face cu o poveste despre puterile secrete ale imaginaţiei. Eu cred că-i vorba despre ce facem pentru a-i ajuta pe cei dragi: dacă trebuie, mobilizăm o comunitate întreagă să-i caute pe Pobby şi Dingan. Şi unii îi vor căuta pentru că fetiţa le e dragă, deşi-s convinşi că tatăl ei e un hoţ.

Povestea e spusă de un copil, de Ashmol Williamson, şi parcă e mai mult una pentru copii. E una frumoasă şi tristă, amestec de speranţă, bucurie şi tristeţe. A scris şi Cinabru despre toate astea. Într-adevăr, cartea se citeşte uşor, iar sentimentele-s contradictorii. Pe mine mai mult m-a întristat.

Kellyanne îşi pierde prietenii, pentru că tatăl ei îi uită în mină. La un moment dat, pare în stare să renunţe la ei, acceptă că au murit. Oare simte că trebuie să se despartă de copilărie? Oare îşi dă seama că nu va putea să trăiască într-o lume imaginată, ci va fi obligată să revină în cea reală şi atunci preferă să nu...?

Am senzaţia că filozofez prea mult şi inutil. De fapt, e vorba de o poveste amară şi frumoasă, pur şi simplu.

Ben Rice, Pobby şi Dingan, traducere de Dan Ciobanu, Cotidianul&Univers, 2007

4 comments:

mircea said...

faina carticica. m-am apucat de ea fara mai asteptari, dar chiar "a livrat" :) o sa stai si eu cu ochiul pe ben rice.

white noise said...

scrie bine individul asta.
uite-am gasit un site dedicat povestirii:
http://www.complete-review.com/reviews/riceb/pobbyad.htm
[e htm la final]
e notata cu B+

Cinabru said...

Foarte frumoasa cartea, desi cam trista. Sunt curios alte Ben Rice cum vor fi fiind...

white noise said...

am senzatia ca n-a publicat decat nuvela asta si abia anul viitor o sa-i apara o carte- Etiquette.