Friday, June 1, 2007

Te uită cum plouă-n iunie

De vreo două ore şi mai bine, a început o ploaie care mi-a dat peste cap toate planurile. Aşa că, pentru a-mi trece supărarea, scriu şi eu aici, despre mai multe.

Întâmplarea a făcut să citesc două cronici despre Cometa Hale-Bopp. Reproşul principal e acelaşi: minimalismul, altfel ce personaj fabulos ar fi putut fi Pubi Teleki. În Dilemateca, Paul Cernat spune ceva despre un cd ataşat cărţii. Eu de ce n-am cd? Cred că-i vorba despre filmul pe care l-am văzut la lansare. Şi eu aş vrea să-l am, dar uite că n-am.

Cu multe peripeţii am cumpărat eu Dilemateca asta. M-am tot dus la chioşc în aşteptarea ei, da’ a întârziat din nou, ca orice doamnă care se respectă. Ieri, ea a ajuns în sfârşit unde trebuia, dar am întârziat eu, am putut-o admira în vitrină.[Am vrut să cumpăr şi Vatra, am înţeles că a apărut un număr despre debutanţii din ultimii ani şi chiar vroiam să citesc. Am întrebat şi-am întrebat, dar toţi îmi oferea altele, cu nume asemănătoare sau nu; până la urmă, iar m-am dus la chioşcul de la Poştă şi am primit un răspuns simplu: nu mai e; primim doar un exemplar. No comment. Că-n loc de Vatra, mi s-au oferit diverse alte publicaţii nu mă miră prea tare. Am vrut odată să cumpăr Steaua şi-am primit o revistă de fotbal, nu mai ştiu cum o chema, dar poza de pe copertă era la subiect. Am dat-o imediat înapoi, spre supărarea vânzătoarei, care-a trebuit să se ridice de pe scaun, să-mi dea Steaua din vitrină.]

N-am terminat de citit revista, dar m-am bucurat să găsesc un articol semnat de Ioana Bradea. Am citit ce-a scris Adina Popescu despre cărţile pentru copii citite de adulţi [asta şi pentru că, acum vreo câţiva ani, am citit şi eu primele două cărţi din seria Harry Potter....Iar mi-am adus aminte de Prichindelul, o carte pe care am citit de multe ori când eram mică; şi-acum parcă-i văd coperta albă şi cutia de chibrituri în care dormea copilu’; da-n desenul de pe copertă, tocmai se trezise şi privea în jur. Pe urmă am trecut la Singur pe lume. Am citit cartea asta de vreo 5-6 ori, până am crescut şi-a început să mă plictisească. Dar prima dată când am ajuns în Franţa, adică prin 1992, m-am bucurat că am fost la Saint Malo. Am mers cu grijă, m-am tot uitat pe drumurile pietruite şi peste tot, încercând să-i găsesc urmele paşilor].

Înapoi la realitate! Plouă în continuare. Am mai citit: Cartea de Vizită a lui Sebastian Reichman [despre a cărui existenţă eu am aflat dintr-un poem al Marianei Marin] şi ancheta realizată de Marius Chivu. La întrebarea în ce aţi vrea să vă transformaţi peste noapte?, se dau diverse răspunsuri, favoritul meu fiind acesta: Prefer să nu [T.O. Bobe.]

PS. mi-a mai trecut din supărare, am uitat de planurile surpate; e T.O.Bobe pe Tvr Cultural, la emisiunea lui Florin Iaru.

5 comments:

Alina said...

apropo de urmele pasilor: am ajuns si eu in paris prin '92 si, dupa ce am bifat obiectivele turistice obligatorii, am luat-o pe unde am vazut cu ochi: cele mai misto plimbari din viata mea. si la un moment dat am dat peste un domn de piatra, cu cilindru si ochelari, care iesea pe jumate din zid. Ia uite, mi-am zis, parca-i omu' care trece prin zid. cind m-am apropiat, citesc pe o placuta: Aici a locuit Marcel Aime, autorul povestirii "Omul care trece prin zid".

white noise said...

sper sa-l intalnesc si eu intr-o zi.eu am fost la Paris doar in trecere, n-am stat mai mult de 5-6 ore:-(

Alina said...

corectie: marcel ayme.

luciat said...

ce ma enerveaza ca nu m-am uitat vineri la emisiunea aia!
abia acu am vazut si ps-ul tau, mai bine nu vedeam ca nu ma mai enervam :)
am cautat in program daca mai apuc vreo reluare, da' nimic :(
cum a fost?

white noise said...

nu-s reluari. a fost o emisiune despre om si animale.
am aflat ca TO Bobe are o pisica, Celestina.