...urmează o veste mare pentru Timişoara: mâine, adică vineri, 22 iunie, când se mai domoleşte căldura, deci pe la 6 pm, la Cărtureştiul de pe Mercy se discută despre literatură. Vine Luminiţa Marcu, sper c-aduce şi Noua literatură.
Vor fi acolo Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş,
Tare mă bucur! Să vină şampaniiiiiaaaaa!
Rămâne de văzut dacă mai e adevărat ce-a zis Mircea Mihăieş la întâlnirea cu poliromiştii: „Să nu ne facem iluzii, ăştia suntem toţi! Jos nu e nimeni!”
Later edit: tras de urechi persoana importantă, persoana trimis email. iată-l:
COMUNICAT DE PRESĂ
Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Timişoara şi Librăria Cărtureşti vă invită la lansarea revistei Noua Literatură, a volumului Mansarda cu portocale (editura “Polirom”), de Luminiţa Marcu, şi la o întâlnire cu prozatorul şi traducătorul Adrian Buz, care va citi un fragment din romanul Glamorama (în curs de apariţie), de Breat Easton Ellis, şi o proză proprie. Totodată, vor avea loc discuţii despre literatura română contemporană şi autorii săi.
Evenimentul face parte din programul
Vor participa: Luminiţa Marcu (redactor-şef “Noua Literatură”), Adrian Buz, Cornel Ungureanu, Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş, Alina Radu, Radu Pavel Gheo, Robert Şerban.
21 comments:
ce bine! ca pot sa te rog si eu s-o intrebi pe domnisoara redactor-sef de ce apare revista aia din an in pasti.
cred ca-s probleme cu finantarea
:)) Si eu voiam sa te rog acelasi lucru :))
io-s cam caracuda la chestiile astea, dar or zice ei ce si cum.
adica nu le da iuniunea banii la timp? pai, eu de ce cumpar atitea carti? nu ca sa aiba ei de-un timbru literar si de-o maslina (in martini)?
vic
parca-i finantata dintr-un grant revista asta, nu stiu sigur.
banii pe care-i dam noi merg la Marko Bela sau la Sadoveanu de la interne. uite ca i-am uitat numele.
ce grant? nu se lauda manolescu, atunci cind a aparut, ca ii sprijina p-astia tineri? si ca a zis sa le infiinteze o revista? eu asa tin minte, da' poate sint defect.
vic
platim timbru literar pentru maslina si masina straina, dar cam atit, sa stiti. iar problemele de la "Noua literatura", din cite stiu eu, sint de distributie. in cite chioscuri ati vazut-o?
@vic - nu stiu unde-am citit de grant. poate-am visat.
@gheo - in Timisoara e simplu:la posta mare si atat. primul numar l-am luat de la Joc secund, dar cand am intrebat de urmatoarele mi s-a zis ca "n-au mai trimis", da' nu stiu cine ar fi trebuit sa trimita
@white noise: Ba, mai e de gasit si la chioscul din piata 700, din statia de troleibuz. In mai, de pilda, aveau chiar si numarul din februarie! :-)
@white noise: Precizare: numarul din februarie, adica pe linga cel din ianuarie...
asta-i o veste buna, parca-n 700 as putea ajunge mai usor decat la posta.
"pana mea" intereseaza pe cineva? La strigarea de pe blog, Timisoara n-a raspuns...
http://pm.ablog.ro
cititori ar fi cu siguranta, da' cu distribuitorii...nu stiu. eu speram ca vor face astia de la carturesti ceva.sau humanitasul.
sau random house. :)))))))))
vic
se pare ca ne vom reorienta. trimitem varianta pdf, macar sa fie 50 de solicitari.
Serios vorbind, nu asteptam "institutiile". Daca sunt amatori, sa-i stim si noi.
e o problema distributia asta. uite zicea si Luminita Marcu: au contract cu rodipetu', care insa n-are nici un interes sa distribuie revista. pana la urma tot librariile par a fi solutia.
de ce nu incercati un sistem de abonament direct la redactie, asta pt. cititorii din afara Bucurestiului? eu sigur ma abonez.
Rodipetul nu conteaza intr-un astfel de demers. Pubicatiile sub 3000 de ex nu merg intr-un sistem national. Distributia inseamna si acoperire. Prefer sa vand 1000 de ex in Bucuresti, decat sa arunc 3-400 prin tara pe la chioscuri. E stres si pacaleala. Si mai e ceva. Chiar ne-am propus sa epuizam tirajul (2000 de ex). A sta dupa librarii(dai 10-20 intr-un loc, uite, la Carturesti ne-au cerut 10 ex...sa fim seriosi, dau 10 pe strada, in parc, nu-mi bat capul pentru atata cu o librarie, indiferent de nume) e pierdere de vreme. Cu abonamentele ar fi o solutie, dar "pana mea" apare cand "vrea" (adica nu periodicitatea e miza acestei publicatii). Prefer 5-10 persoane care vor revista intr-un oras, decat sa ma consum cu librarii care nu pot lipi un afis. Repet, identificarea acestor 10 persoane e esentiala. Inmultesc cu 50 de orase si ies 500 de exemplare...
inmultesti cu 50 de orase? :)))))))
care sint alea 50? gasesti 10 cititori de pana ta la faurei sau la buftea? :)))))))
vic
nu, ma gandeam la paris, roma si londra...
ei, asa mai da.
vic
Post a Comment