Interpret de maladii

N-am avut spor la citit, am răsfoit câteva cărţi, dar n-am reuşit să citesc nici una la modul foarte serios. Cele care m-ar fi tentat cu adevărat sunt prea voluminoase şi la criza mea actuală de timp nu–i recomandabil să mă scufund într-o poveste, aş fi în stare să uit ce am de lucru.

Am sperat că o să găsesc ceva în colecţia Cotidianul. Titlurile care m-au tentat s-au dovedit a fi volume de povestiri, ceea ce nu mi-a plăcut deloc. Am încercat să citesc Boris Vian, dar am renunţat repede şi nici n-o să mă întorc vreodată la Blues pentru o pisică neagră.

Aşa că am trecut la Jhumpa Lahiri, care, într-adevăr, se citeşte uşor, chiar cu plăcere pe alocuri. Interpret de maladii e o întoarcere la origini, uite fix aşa, banal şi şablonard. Anyway, e o cronică pe bookblog.

[În momentul acesta e Cristian Teodorescu pe Realitatea şi vorbeşte exact despre colecţia asta. Cum or fi reuşit să dea legătura la târg? Să luăm partea bună a lucrurilor: tov presa a aflat de Bookfest. Mă rog, ăştia ar fi direct implicaţi, dar mie nu mi s-a părut că s-ar fi implicat în vreun fel]

Revenind la lucruri mai vesele, interpretul de maladii e de fapt un translator care lucrează pentru un doctor şi-n weekend e ghid pentru străini. Ce mi-a plăcut în proza asta nu-i familia Das în căutarea propriului trecut, ci modul în care Lahiri surprinde diferenţele de interpretare ale unor gesturi. Citiţi să vedeţi ce şi cum. Nu de alta, dar eu acum o să-mi fac un ceai verde, pentru că nu mai ştiu ce să scriu despre cartea asta. E bunicică, dar parcă Pulitzerul se dădea pentru chestii mai serioase. Sau poate mi-a scăpat mie ceva.

Jhumpa Lahiri, Interpret de maladii, traducere de Silviu Mihai, colecţia Cotidianul, 2007