Thursday, May 24, 2007

9/11

Zicea Forrest Gump că e ciudat cum îţi aduci aminte unele lucruri şi altele nu. El a vrut să-şi aducă aminte de prima lui pereche de pantofi, eu îmi aduc aminte oricând unde eram [mă uitam la CNN], ce gândeam, când a fost lovit al doilea turn; şi mi-am lipit pe uşa de la bucătărie o reclamă la nişte ţigări, deşi nu-s fumătoare, doar pentru că imaginea e din Manhattan şi turnurile sunt întregi. Când am lipit abţibildul, nu mai erau. E modul meu de a încerca să uit imaginea acelor oameni care, în şir indian, se aruncau pe geam.

Citind cartea asta a lui Jonathan Safran Foer, am avut senzaţia că şi el ar vrea să înţeleagă ce s-a întâmplat şi cum se poate trăi după ce treci printr-o asemenea traumă. Unii comentatori de pe Amazon îi reproşează faptul că se foloseşte de 9/11 pentru a-şi vinde cartea; alţii, dimpotrivă, apreciază mai ales subiectul. Eu apreciez mai ales construcţia, pentru că happy end-ul căutat cu orice preţ nu mi-a plăcut deloc, ba dimpotrivă.

Cartea este un best seller. Recunosc, pe la jumătatea romanului mă gândeam cu bucurie la faptul că, o carte inteligent construită şi bine scrisă se vinde atât de bine. Pe urmă, am înţeles de ce: se rezolvă toate, adică cele care se mai puteau rezolva. Prea mult sirop.

[O fi de vină concurenţa cu Nicole Krauss, despre care scria Florina Pîrjol, nu ştiu. Eu una prefer Istoria iubirii. ]

Oskar e un puşti de 9 ani care şi-a pierdut tatăl [avea o întâlnire de afaceri într-un restaurant aflat în unul dinte turnuri], ştia că se întâmplase ceva rău încă din clipa în care a ascultat mesajele înregistrate de robotul telefonic; ultimul pare a fi din momentul prăbuşirii turnului. Printre lucrurile tatălui său, găseşte o cheie şi caută în tot New York-ul încuietoarea. La un moment dat, îl ajută un bătrân misterios.

Pe lângă terorism, mai e reamintit bombardamentul asupra Dresdei [bunicii lui Oskar erau nemţi la origine], dar şi nenorocirile produse de bomba atomică [toate astea pentru a reaminti nişte drame, nu pentru a explica ceva].

Sunt mai mulţi naratori şi mai multe poveşti, plus imagini multe, fotografii, desene şi altele.

Mi-a plăcut istoria acelui fictiv Al Şaselea District [din care ar mai fi rămas doar Central Park] şi istoria bărbatului care şi-a pierdut cuvintele [ultimul pe care l-a pierdut a fost EU] şi povestea unei vieţi scrisă la o maşină de scris fără panglică.

Până la urmă toate poveştile astea, construite cu grijă [bunicii care îşi văd diferit viaţa şi povestea de iubire, Oskar căutând încuietoarea] se transformă într-o melodramă. Bunicul e misteriosul chiriaş din casa bunicii, cheia n-are nici o legătură cu tatăl lui, ci cu un altul, mama îşi găseşte un prieten la întâlnirile celor care au suferit traume, adică au pierdut pe cineva drag; şi, oricum ştia pe undă umblă fiul ei. Aşa că, m-am cam înfuriat. Ar fi putut să fie o carte bună.


Jonathan Safran Foer, Extrem de tare şi incredibil de aproape, traducere de Andra Matzal, Humanitas, 2007

10 comments:

Anonymous said...

asa am zis si eu, dar despre cartea nevestei, ca pe asta n-am citit-o. m-a scos din minti ca avea toate datele sa fie o carte buna, dar a turnat glantz pe deasupra si mi s-a aplecat. zi si tu daca oamenii astia nu merita sa fie batuti. ca, de la unu' prost e clar ca n-ai ce sa ceri, da' ei nu par.

vic

white noise said...

ar merita sa fie batuti! da' s-ar putea ca editorul&redactorul de carte sa aiba partea lor de vina.
si publicul... care vrea sirop

Anonymous said...

si? ce-i cu asta? cine i-a pus sa accepte? il vezi tu pe celine indulcind de dragul publicului? sau pe thomas bernhard facind happy-end-uri pentru editor?

vic

white noise said...

offff!, nu stiu pe ce-am clickait, mi-a disparut mesaju'....

mai scriu o data...

ziceam ca banii-s importanti si bietul scriitor vrea si el sa aiba cat mai multi.

poate cand vor fi mai tari pe pozitii astia doi, the happy couple, vor putea scrie cum vor ei.
dar s-ar putea ca ei s-o faca si acum, poate le place siropu'

ionuca said...

Hm... sunt curioasa daca o sa-mi placa sau nu cartea. Imi plac mie povestile cu happy end, dar nu cand e fortat ca vai de el :D

white noise said...

eu cred ca distruge mult din ce a construit pana la jumatatea romanului.

dar unele pasaje din roman sunt foarte frumoase.

Anonymous said...

eu cred ca, daca asa s-au branduit, asa o sa ramina. poate doar un divort sa schimbe lucrurile in bine. desi, ma tem ca si pentru asta trebuie sa ceara voie de la agent. :)))

vic

white noise said...

ca la Hollwyood:-)

Alina said...

N-am citit inca Safran, dar despre Sfirsitul iubirii de Nicole Krauss am exact aceeasi parere ca a lui anonymus. Am citit-o cu sufletu' la gura, iar spre sfirsit deja simteam ca ceva nu-i in regula. Nici acuma nu stiu ce. Is multe carti asa, nemaipomenit de bine scrise, dar nu carti bune. Scapa autorii haturile pe undeva, vor sa spuna un milion de povesti haioase - pentru publicul larg - care si aiba semnificatii tari - pentru critici si cititorii subtiri - si iaca asa se dilueaza ciorba.

white noise said...

in cazul lui Safran, ratarea e mai spectaculoasa.

dupa titlu, Istoria iubirii parea a fi doar un sirop. asteptarile mele au fost la un nivel scazut. cartea a fost mai buna dacat ma asteptam.

dar Safran putea scrie o carte foarte buna daca n-ar fi vrut sa explice tot, de teama ca cititorul lui nu va intelege. sau de teama ca n-ajunge bestseller.