Saturday, April 30, 2011

PdS 78

Am descoperit întâmplător cartea asta într-o librărie, ascunsă pe un raft. Norocul meu că-mi place să cotrobăi, altfel n-aş fi găsit-o. M-a lovit în plin încă de la început. M-am întrebat: dar noi de ce n-avem poezie ca asta? După care mi-am dat seama că-s nedreaptă, am avut şi noi poezie din asta. Deşi cred că ar trebui să spun avem, deşi poetele la care mă gândesc eu nu mai scriu, din diverse motive. Cred că Ewa Lipska e unul dintre cei mai buni poeţi* pe care i-am descoperit în ultimii ani. Iar volumul se numeşte Poet?Criminal?Madman? Ştiu că iniţial  am spus că pentru pds voi selecta doar poeţi români, dar de data asta am de gând să-mi încalc promisiunea.

Ewa Lipska
Grudgingly

And if I really died - nothing would happen

The family would cluster with black banners.
They might even manage to cry for a moment.
The sun would move as usual. And waggling their legs children
would sit high up on the clouds.
No-one would stop     the doorbells     the visits     the telephones
elections of a new Napoleon     a new Chagall
Bible would still be old.

You might sit down for a moment
open your hands wide
and stare     stare     stare
Only for a moment. No more.

Therefore
I die grudgingly.

------
să ştiţi că nu întâmplător am zis poet, ba dimpotrivă, e foarte bine motivată alegerea acestui cuvânt

Saturday, April 23, 2011

PdS 77

Prin februarie pregătisem pds-ul ăsta, una dintre poeziile* apărute în Amfiteatru, într-un decembrie îngrozitor, prin 80 şi ceva.

Ana Blandiana
Totul

Frunze, cuvinte, lacrimi,
cutii de chibrituri, pisici,
tramvaie câteodată, cozi la făină,
gărgăriţe, sticle goale, discursuri,
imagini lungite de televizor,
gândaci de Colorado, benzină,
steguleţe, portrete cunoscute,
Cupa Campionilor Europeni,
maşini cu butelii, mere refuzate la export,
ziare, franzele, ulei în amestec, garoafe,
întâmpinări la aeroport, cico, batoane,
Salam Bucureşti, iaurt dietetic,
ţigănci cu kenturi, ouă de Crevedia,
zvonuri, serialul de sâmbătă seara,
cafea cu înlocuitori,
lupta popoarelor pentru pace, coruri,
producţia la hectar, Gerovital, aniversări,
compot bulgăresc, adunarea oamenilor muncii,
vin de regiune superior, adidaşi,
bancuri, băieţii de pe Calea Victoriei,
peşte oceanic, Cântarea României,
totul 

---------
Şi un text al lui Caragiale, din vremuri de criză

I.L.Caragiale
Moşii(Tablă de materii)


Turtă dulce - panorame - tricoloruri - bragă - baloane - soldaţi - mahalagioaice - lampioane - limonadă - fracuri - decoraţiuni - decoraţi - doniţe - menajerii - provinciali - fluiere - cerşetori - ciubere - cimpoaie - copii - miniştri - pungaşi de buzunare - hărdaie - bone - doici - trăsuri -muzici - artifiţii - fotografii la minut - comédii - tombole - Moftul român nr. 8 - oale - steaguri - flaşnete - îngheţată de vanilie - fleici - stambă - căni - pelin - căluşei - scrânciob: cele din urmă invenţie care era şi la expoziţia americană - pinteni - biciclete - cai - vite - jandarmi - basmale - telegrafişti - nepoate - mătuşi - ţaţe - neni - unchi - veri - văduve - orfani - portretul ţarului - "Moartea vânătorului" - icoane - bricege - săpun - lumânări - panglici - prescuri - măcelari - grâu - cofeturi pentru colivă - beţivi - căciuli - cojoace - căpestre - boi - hârâitori - Prima societate de bazalt şi teracotă - Stella - sticle - fân - cercuri - doage - buţi - plăpumi - saltele - perne - flori - scaune - paturi - mese - beteală - oglinzi - cercei - inele - ibrice - turci - lighene - doftorii de bătături - săpun de pete - madipolon - ace englezeşti -mere - portocale - năut - floricele - şerbet - răcoreală - Marsilieza - lulele - luleaua neamţului - Deşteaptă-te, române! - sacâz - sifoane - ciucalată - acadele - plesnitori - tunuri - căluşari - smochine - păpuşi - poame - capul vorbitor - Leul de mare - "Vasilache" - copilul cu trei picioare - încercarea puterii - distracţia americană - belciuge - fonografe - războiul român pentru ţesut - mingi - urcioare - bere - cruci - Dumnezei - fluiere - alune prăjite - Bragadir - fisticuri - Luther - beigălă - Opler - călăreţi - orbeţi - birji - schilozi - automobile - zamparagii - guvernamentali - opozanţi - Visul Maichii Precistii - Minunile lui sf. Sisoe - Alexe, omul lui Dumnezeu - borangic - ţâri - sardele - lămâi - brânză - urdă - caşcaval - slănină - roabe - velinţe - altiţe - bibiluri - fote - perdele - ştergare - marame - furci - căldări - pirostrii - lopeţi - ălbii - copăi -fedeleşuri - porci - mătănii - paiaţe - rogojini - parfumuri - ciorapi - iminei - ghete - cizme - papuci - mătăsării - piepteni - drâmburi - darace - cobze - pomadă - clarinete - maimuţe - orice obiect 30 de bani - certuri - chefuri - aldămaşuri - tămbălăuri - "Numai 40 de bani ocaua de Drăgăşani, vechi veritabil!" - "5 bani cafea gingirlie!" - nuci - sare -salam de Sibiu - "Hop şi eu cu Ţaţa Lina! adevărata plăcintă română şi cozonaci moldovineşti!" - prafuri de pureci - covrigi - roşcove - frânghii - stafide - curele - şei - hamuri - clopote - căruţe - coşuri - bomboane - rahat - muzici -gogoşi - pălării - testemele - muşte - popi - cocoane - mateloţi - impiegaţi - pensionari - suprimaţi - popor - seniori - dame - MM. LL. - A.A. L.L. - târgoveţi - târgoveţe - ţărani - ţărance - intelectuali - artişti - poeţi - prozatori - critici - burgheji - tramcare - tramvaiuri - capele pârlite - jupe călcate -bătături strivite - copii pierduţi - părinţi beţi - mame prăpădite - guri căscate - praf - noroi - murdărie - infecţie - lume, lume, lume - vreme frumoasă - dever slab... - Criză teribilă, monşer!

---------
*poeziile astea au circulat în clandestinitate, toată lumea le copia, transcria şi le împărţea apoi prietenilor, vecinilor, colegilor de serviciu

Friday, April 22, 2011

Bate toaca în depărtare

E cam greu de dezmorţit blogul ăsta, mai ales că în ultima vreme un altul a fost şters, iar Biblioteca Babel a intrat în amorţire. Pentru început, iată o poză cu alte noutăţi:


Cele mai frumoase poeme din 2010. Selecţie de Claudiu Komartin şi Radu Vancu, Tracus Arte, 2011
Ionuţ Chiva, instituţia moartă a poştei, casa de pariuri literare, 2011
Gertrude Stein, Autobiografia lui Alice B. Toklas, Humanitas, 2011
Felix Nicolau, Pe mâna femeilor, Cartea Românească, 2011
Antologia Echinox, nr. 9-12/2010

Revenind la dezmorţiri şi dezamăgiri, observ că ele-s cam aceleaşi: se comentează cel mai puţin exact lucrurile la care eu ţin cel mai mult. De multe ori nu reuşesc să spun tot ce aş vrea despre o carte. Nu ştiu cum am tot uitat să amintesc un episod foarte scurt, dar cred că important din romanul lui Cătălin Pavel, legat de Ghilgameş. Întrebarea mea ar fi: felul în care o poveste ajunge la noi ne poate influenţa existenţa? Dacă am fi ştiut toată povestea vieţile noastre ar fi decurs altfel?

Şi aş mai fi vrut să spun ceva pornind de la întrebarea asta apărută într-un roman al lui Mircea Nedelciu**: Delaţiunea are un rol istoric?* Dar mi se pare inutil...

--------
Zmeura de câmpie (roman împotriva memoriei), 1984 (n-am avut răbdare să caut exact fragmentul în care vorbeşte despre i pak dau ştire Domniei tale za lucrul....)
** of

Wednesday, April 20, 2011

Diverse

Se spune că în sfârşit a venit primăvara. Din nou. A reapărut şi soarele. Din nou. Dar de data asta e sigur:  a venit primăvara! Dovada? A apărut Tiuk! de primăvară. Am şi eu acolo un fel de rubrică, m-am jucat un pic şi rezultatul poate fi văzut la Poveştiuci pe bune, PdS: 5, altfel de 5. Nu ştiu dacă se înţelege ce am vrut eu să fac, dar oricum sper să vă placă poeziile.

Nu prea ştiu ce se va întâmpla cu blogul ăsta, aşa că deocamdată trec aici o parte din noutăţile cumpărate în ultima vreme:



Roberto Bolano, The Savage Dectectives
Toni Morrison, Paradis, Art, 2011
Toni Morrison, Păcatul, Lider, 2007
Tom Sandqvist, DADA EST. Românii de la Cabaret Voltaire, ICR, 2010
Dorina Potârcă, Amintirile unui "element dubios", Fundaţia Academia Civică, 2011
Susan Sontag, Privind la suferinţa celuilalt, Humanitas, 2011
Nicolae Iliescu, George Cuşnarencu, Exilaţi în amintiri, MNLR, 2010
Dariusz Sosnicki, Familia P, Tracus Arte & Casa de Editură Max Blecher, 2011 
Gheorghe Iova,  Excursia în plină desfăşurare, Charmides, 2010

Ar mai fi vreo 2-3 cărţi, dar nu ştiu de ce nu le-am tras în potrea, aşa că le prezint în altă zi.

Sunday, February 27, 2011

*****

O să lipsesc o vreme de pe aici.  Iarna asta mi-a topit toate puterile. Sper să-mi reîncarc repede bateriile şi să revin.

Saturday, February 19, 2011

PdS 76

În fiecare zi îmi propun să scriu ceva pe blog. De obicei renunţ cu mult înainte de  a începe, dar tot am vreo câteva ciorne ascunse pe aici. Azi o să apară la timp pds-ul. L-am trecut la locul lui şi pe cel de săptămâna trecută, am transcris de atunci poezia, doar introducerea am scris-o acum. Pentru sâmbăta asta am ales două poezii, am senzaţia că au ceva să-şi spună una alteia. 

Petru M. Haş
lectura de apoi

răsfoieşte-mă
Doamne
şi pune-mă
cu grijă la loc
dar mai înainte de toate
dă praful de pe mine
cu palma ta divină
sau dacă-ţi stă
la îndemână
cu o cârpă
sau cu ce poţi


Ionel Ciupureanu
Vreau să-ţi spun

Dar cuvintele se scutură şi mor
şi să le tot ştergi
este oribil

aşa făceam eu
şi eram conştientă
şi bărbatu-meu a venit pe la cinci.


Wednesday, February 16, 2011

Anunţuri

Azi, când am primit pe mail invitaţia asta, am sărit în sus de bucurie, am avut senzaţia că e vorba de o întâlnire ce va avea loc la Arad. După aceea am cătit cu atenţie şi am văzut că e vorba de Bistriţa: Întâlnirile de luni. Dan Coman în dialog cu V. Leac. Pozele pot fi mărite şi acolo veţi găsi toate detaliile.

Iar duminică, la MNLR, adică la Bucureşti (detaliul acesta îl scriu aici pentru mine, că poate aşa înţeleg şi eu că e departe muzeul acela), o să fie o nouă ediţie a Institutului Blecher, se lansează o carte a lui Ionel Ciupureanu, Mişcări de insectă.
Joi, adică mâine, 17 februarie, la Cercul Poeţilor Apăruţi e invitat Mircea Cărtărescu.

Am reuşit să-mi cumpăr cartea lui Sorin Gherguţ, Orice; şi acum mă duc să citesc România literară. 

Saturday, February 12, 2011

PdS75

De câteva zile tot recitesc poeziile Magdei Isanos. Am aruncat un ochi şi peste prefaţă, am citit câte ceva şi despre ea. Nu ştiu foarte multe detalii despre viaţa ei, ştiam desigur că a murit foarte tânără. De obicei nu prea caut detalii despre vieţile scriitorilor. Nu ştiu dacă au vreo importanţă. În fine, asta-i poezia pentru azi:


Magda Isanos
Dimineaţa

Vreau să descopăr lumea, niciodată
n-am crezut, cum spun poeţii, că-i frumoasă.
însă astăzi, cu lumină pieptănată,
dimineaţa mi-a intrat în casă.

Fumegam de somn, când am simţit
paşii cuiva lângă perete -
ea dansa cu trupul arcuit
sub priviri mirate de portrete.

Cu picioarele goale ea păşea,
în oglindă răsuna cristalul,
dimineaţa strămutase balul
fetelor-lumini în casa mea.

Şi privind, eu mă gândeam: e bine
să fii tânăr când afară-i soare.
Zi frumoasă, îţi voi pune legătoare
după gât şi-o să te iau cu mine.

Wednesday, February 9, 2011

Nu, totuşi nu

Am vrut să zic despre cartea asta un singur cuvânt NU, dar mi-am dat seama că nu s-ar înţelege mai nimic şi nu s-ar înţelege nici de ce. S-ar putea să fie mai ales problema mea, pentru că personajul central e un beţiv ordinar (mai bine zis alcoolic, oricum e genul acela de individ care bea doar pentru a  bea) şi eu nu prea am niciun fel de simpatie pentru cei ca el. Iar cartea nu are alt personaj adevărat, fata care spune povestea e mai mult o simplă voce. Romanul mi se pare a fi unul neterminat, aflat cumva în lucru. Am găsit o cronică scrisă de Adina Diniţoiu, ea vorbeşte despre ritmul unui menuet obsesiv. Eu m-am gândit mai curând la diverse instrumente de percuţie, sau oricum la nişte sunete care ar semăna mai curând cu un strigăt, pentru că Tacto e povestea unei disperări.

Am simţit un mare disconfort citind-o. Mi-am adus aminte de o carte a lui Gide, poate din cauza mirosurilor pestilenţiale la care se făcea trimitere acolo, dar care au apărut şi aici de mai multe ori.

Sigur că sunt şi fragmente frumoase, bine scrise, dar ele rămîn cumva izolate, presărate pe diferite pagini, necomunicând între ele. Parcă ar fi un fel de irizaţii, din care se vede că povestea ar fi putut fi şi altfel. Dar poate e greu de îndurat o astfel de poveste.

Lili Bunofski, Tacto, Curtea Veche, 2010

Saturday, February 5, 2011

PdS 75

S-a dus şi Vasile Paraschiv. Pentru el e pds-ul de azi. Despre Vasile Paraschiv a scris Rita Chirian. [Mi-ar fi plăcut să fi scris eu aşa cum a scris ea.] 


Nu-s prea mulţi scriitorii care au stat demni sub vremi. ['mnealor aveau talent, nu-şi puteau permite să fie şi morali.]

Dar totuşi  sunt câţiva care merită tot respectul. Aşa că asta e cea mai bună poezie pentru azi:

Ileana Mălăncioiu
O crimă săvârşită pe strada principală

O crimă săvârşită pe strada principală
În amiaza mare, o crimă oribilă
Şi nimeni nu plânge şi nimeni nu strigă
Şi nimeni nu pune mâna pe criminal.

Eu însămi stau aici şi scriu versuri
Ca şi cum versurile mele ar putea opri
O crimă săvârşită pe strada principală
În plină zi.

O, când voi lăsa totul la o parte
Să ies în stradă şi să strig cât pot
S-a petrecut o crimă, puneţi mâna pe criminal
Puneţi mâna pe mine, complicele.

Şi la final o scrisoare la care mă gândesc tot mai des: Circulaţi, cetăţeni ai României, circulaţi. E foarte potrivită în tot contextul ăsta.


Călin Nemeş (articol apărut iniţial în "România liberă", în 25 aprilie 1991, dar eu l-am găsit aici)

Circulaţi, cetăţeni ai României, continuaţi-vă goana disperată pentru supravieţuire, nu vă opriţi, circulaţi. Circulaţi nepăsători aşa cum aţi făcut-o şi în 21 decembrie 1989, când un grup de pletoşi vă implora să veniţi alături de ei pe altarul istoriei. Unii din acei pletoşi au plătit cu viaţa nepăsarea voastră, întinsă de-a lungul a 45 de ani. Recunoaşteţi cinstit că încă nu aţi avut obrazul necesar să le puneţi o floare la morminte. Aţi fost ocupaţi să le arătaţi minerilor şi scutierilor cum trebuie stârpiţi intelectualii, aţi fost ocupaţi să vindeţi rulmenţi şi monstruozitatea "Omagiu" pe valută, ca apoi să strigaţi că voi nu vă vindeţi ţara. Într-adevăr, voi nu vă vindeţi ţara. Voi vă vindeţi copiii. Sau îi împingeţi în faţa gloanţelor. Bravo, cetăţeni ai României, circulaţi, nu vă opriţi! Şi nu uitaţi că singurul loc de unde puteţi cumpăra valută în Cluj e însemnat cu conturul trupurilor copiilor voştri împuşcaţi. Cumpărători sau vânzători de valută, aveţi grijă să nu vă cadă vreun dolar din mână. S-ar putea îmbiba cu sângele care nu va dispărea niciodată de pe trotuar.

Pletoşii care au fost condamnaţi să supravieţuiască gloanţelor glorioasei armate române din 21 decembrie sunt condamnaţi din nou la nepăsarea voastră dispreţuitoare. Disperaţi, s-au adunat în centrele marilor oraşe şi-au încercat de atâtea ori să vă vorbească. Sau să vă cânte. Sau să vă aplaude când îi înjuraţi. Sau să se aşeze în genunchi când îi atacaţi alături de mineri şi scutieri. Nu i-aţi iertat că au supravieţuit. Revoluţia pe care ei au câştigat-o, pierzându-şi fraţii, sângele, părţi din trup, Revoluţia pe care v-au adus-o vouă cadou, ca nişte copii cuminţi ce erau, Revoluţia în care v-au arătat, chiar prin televizor, cum se poate muri pentru ţara asta frumoasă şi săracă, Revoluţia le-aţi confiscat-o părinteşte şi aţi dat-o primilor veniţi din mlaştinile marxism-leninismului ceauşist. Iar pe ei, pe copiii îmbătrâniţi prematur lângă mormintele din Cimitirul Eroilor, i-aţi trimis la noile cozi, i-aţi certat şi dat afară din casă pentru că vă contrazic argumentele îngurgitate în 45 de ani de laşitate părintească. Şi acum, când banii nu vă mai ajung nici măcar pentru a cumpăra singura şi marea voastră realizare, salamul cu soia, delicatesa cu care ne-aţi crescut pe noi, azi aţi început din nou să cârtiţi, să vă îndoiţi de voi înşivă. Să ieşiţi în stradă. Deocamdată puţini, pentru că încă vă e ruşine să recunoaşteţi că iar ne-aţi vândut. Dar curând veţi trece şi peste ruşinea asta şi veţi căpăta curajul de a spune "nu". Vedeţi, în 21 decembrie nu aţi avut acest curaj când vă mureau copiii în stradă.  În iunie 1990, când aceiaşi copii erau bestial bătuţi pentru vina de a avea o carte în mână, aţi fost la fel de pasivi. De-abia acum, când nu copiii, ci salamul cu soia vă cade în primejdie, aţi hotărât să luptaţi. Ca şi când copiii împuşcaţi sau maltrataţi v-au fost vitregi. Copilul vostru adevărat pare a fi salamul cu soia.

Circulaţi, cetăţeni ai României. Poetul a spus: "Ţara mea de glorii, ţara mea de dor". A venit tristul timp să-l parafrazez: "Ţara mea de salam"...

Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu. Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?

Friday, February 4, 2011

Noutăţi


Thursday, February 3, 2011

A şaptea parte, dar ce parte!

Dacă aş fi citit cartea asta înainte de a se fi terminat anul, mi-ar fi fost greu să aleg cel mai bun debut din 2010, pentru că Aproape a şaptea parte din lume mi-a plăcut mult de tot. Acum trei ani şi ceva,  când  a apărut concursul lansat de UniCredit, am fost foarte sceptică, mă gândeam că prozatorii bat deja la porţile anumitor edituri, dar şi la poezie e cam la fel. Premianţii de la poezie nu au ajuns niciunul pe lista nominalizaţilor de la Botoşani. Nici n-am citit cronici care să mă convingă de contrariu. Cu romanul lui Cătălin Pavel lucrurile au stat diferit. Marius Chivu l-a trecut pe lista debuturilor notabile din anul trecut, în ancheta făcută de cei de la Cultura, iar cartea a primit şi un premiu la Gala Tinerilor Scriitori.  Când eram eu pe punctul de a citi romanul ăsta, pe blogul lui, Horia Gârbea l-a cam ras.

Mi-am asumat riscul de a fi dezamăgită şi am deschis cartea. M-a captivat de la început. Nu înţeleg de ce Horia Gârbea zice aşa: E un mister de ce autorul a trudit să scrie aproape 300 de pagini fără niciun acroş pentru potenţialul său lector. Având în gând fraza asta, tot aşteptam momentul în care să-mi vină să arunc din mână cartea, dar momentul acela nu  a venit.

Între timp a apărut o cronică a lui Marius Chivu, Viaţa în tren, o cronică în care se spune şi ce-i bine şi ce nu în cartea asta. [Dar nu ştiu de ce se miră că până acum nu s-a vorbit deloc despre acest roman, eu nu mă mir, dar nu mă mir deloc.  Despre Adina Rosetti câţi au scris?].  Nu ştiu dacă pe alocuri Cătălin Pavel le face cu ochiul cititorilor [de aici unele scăderi ale romanului], eu cred că pur şi simplu din când în când a obosit .... tastatura, care e foarte folosită în romanul ăsta, pentru că şi cei doi naratori, Zoran şi Ahar, tot în faţa unor calculatoare[de fapt laptopuri] stau mai mult. Şi schimbă mesaje diverse, fiecare îşi scrie propria poveste. Zoran bântuie prin Europa, trecând dintr-un tren în altul, iar Ahar e undeva prin nordul Africii. Zoran are vreo 50 de ani [poate nici atât], iar Ahar e abia intrat în adolescenţă. Zoran i-ar putea fi tată, dar se pare totuşi că nu îi e.

La un moment dat Zoran se urcă într-un tren şi va calători aşa ani întregi. M-am gândit la Michel Butor, asta şi pentru că eram cumva cu gândul rămas la textualişti, datorită Simfoniei lupului. Marius Chivu face şi el diverse trimiteri la diverse alte cărţi şi cred că asta-i dovada cea mai bună că romanul lui Cătălin Pavel merită citit. Trenul nu e deloc un spaţiu apăsător, ca în La modification/Renunţarea, dimpotrivă e unul protector, un spaţiu în care îţi poţi pune în ordine gândurile. Lumea de afară curge încet în lumea dinăuntru. După un timp nu mai stai în lumea de afară. Stai înăuntru, unde ai colecţia ta de fragmente de lume cu care se poate sta de vorbă, care ar trebui, după ce le ţii mult timp înăuntru, să devină inteligibile, deşi unele din ele rămân nişte blocuri de gheaţă care continuă să desfidă orice familiaritate după ani şi ani. [...] Bărbatul în fond asta făcuse - hotărâse că de acum se opreşte, ca să se gândească la ce s-a întâmplat şi îşi întrerupsese viaţa, întâmplările care veneau mereu.

Uneori trebuie să te opreşti şi să priveşti în urmă, să vezi dacă înţelegi ceva din ce e acolo. Într-o seară, noapte, poate un telefon primit de la Zuleika (sau poate altceva) îl face pe Zoran să vândă tot ce are şi să urce într-un tren. Şi acolo viaţa va avea alta ritm. Sunt sigur de-acum că aici a apărut o dereglare. Azi dimineaţă în Germania cineva s-a suit în tren altcândva decât trebuia. Ai grijă. Z. Dar şi cu Ahar se va întâmpla ceva asemănător şi el tot într-un tren, se pare, va urca într-o zi. Ahar spune poveşti dintr-o lume ciudată pentru noi, dar şi Zoran construieşte un univers la fel de straniu. Pe la începutul romanului găsim un fel de avertisment: Promit că nu voi explica niciodată clar, cu cap şi coadă, cum s-a ajuns aici, cum s-au petrecut lucrurile. Capul şi coada îmi aparţin mie, în exclusivitate. Dar lucrurile nu rămân de neînţeles. La un moment dat, spre final, povestea parcă se clarifică mult prea mult [poate de asta a spus Marius Chivu ce a spus despre acel ochi ce transmite mesaje cititorului?].

Din când în când Zoran mai coboară din tren, odată parcă pentru a salva viaţa unui bătrân, pe numele său Paramo [şi altă trimitere ar fi posibilă pornind de aici]. Nu vă spun care e semnificaţia titlului, el are oricum legătură directă cu schimbul de mesaje dintre Ahar şi Zoran. Nici nu vă spun cum apare Timişoara în cartea asta. Mai zic doar, folosind tot un citat din carte: [...] diferenţa între cărţi şi viaţa noastră este că numai în cărţi lucrurile sunt bine conturate, despărţirile sunt despărţiri, bolile sunt boli, în realitate ele nu sunt aşa bine conturate, ceea ce se compensează prin faptul că moartea este bine conturată în viaţa noastră, este o lovitură de bâtă în burtă care nu poate fi descrisă net de autorii de cărţi, plătiţi mizerabil şi care nu beneficiază de celebritatea jucătorilor de fotbal, ce-i drept. 

Şi pentru că nu vreau să fie aşa de pesimist finalul mai zic: o carte de citit şi de ţinut minte.


Cătălin Pavel, Aproape a şaptea parte din lume, Humanitas, 2010

Sunday, January 30, 2011

PdS întârziat, dar 74

Ieri am tot învârtit nişte cărţi de poezie căutând un pds, am tot încercat să aleg unul,  dar n-am reuşit. Dar azi m-am hotărât, am ales două texte, din Şcoala specială:

Viviana Muşa
 8 martie 

e ziua când vin inspectoarele şi cântăm
de ziua ta mămică şi primim ajutoare
facem colaje cu doamna Jeni care-i merg mâinile brici -
şi ştie să facă tot felul de crenguţe înflorite
din toate pungile şi gunoaiele.
Când vine vorba de familie te cam bufneşte râsu
şi se face pielea de găină.
Familia este o planşă urâtă şi plină de praf
care stă în magazie
pe care scrie romdidactica.
Are şi bunici. 

pe vocea ei
Aş vrea să vă întreb ceva în secret.
La copii şi la mamele lor vocile sunt la fel
de la natură sau că se obişnuiesc unii cu alţii?
E important, adică dacă vorbesc eu cu mine
aşa cum ar vorbi mama mea
să mă încred că vorbesc pe vocea ei sau nu?

Citiţi şi o cronică semnată de Simona Sora. [Nici eu nu ştiu exact câtă poezie e în cartea asta, care încearcă mai ales să refacă o lume, un anumit mod de a o vedea/înţelege. Şi eu am stat o vreme printre nişte copii cu nevoi speciale, de aceea cartea asta mă bântuie uneori. ]

Saturday, January 29, 2011

Fragmente, fărâme, un întreg

Am tot amânat citirea acestei cărţi, deşi s-a vorbit destul de mult şi frumos despre Simfonia lupului în 2008, atunci când a apărut în traducere şi la noi. Dar eu am fost cumva mai sceptică, poate pentru că uneori laudele nu au acoperire în realitate. Ar mai fi un motiv şi o să-l spun: ştiam câte ceva despre poetul Marius Daniel Popescu, poezia lui nu m-a convins, deşi s-a scris bine despre debutul său. Dar au scris mai mult prietenii şi îi înţeleg, într-un fel îşi apărau propria poetică. Aşa că eu nu prea credeam că romanul poate fi aşa cum se zicea, dar m-am înşelat. Şi mă bucur că e aşa. 

Pe deasupra cartea asta demonstrează odată în plus  că poţi refolosi orice tehnică narativă, dacă ai talent nimic nu va părea perimat, nimic nu va fi plictistor. Pe coperta ultimă, este un scurt comentariu al lui Daniel Rothenbuhler, preşedintele juriului care i-a acordat Premiul Robert Walser lui Marius Daniel Popescu: Romanul ne-a impresionat prin stil şi naraţiune. El instaurează o înnoire în tradiţia literară, şi acest lucru ne-a impresionat pe toţi.  Adevărul e că Simfonia lupului e o carte vie, nu pare deloc  a veni pe urmele unei tradiţii literare şi totuşi... Cartea e alcătuită din fragmente de diverse dimensiuni, naratorii sunt şi ei mai mulţi şi, mai ales persoana verbului se tot schimbă, de la persoana întâi se trece deseori la persoana a doua, dar nici a treia nu lipseşte de tot. Rezultă până la urmă o complicată arhitectură narativă în care cititorul nu se pierde, mai ales pentru că povestea îl ţine mereu în priză şi toate detaliile astea nu îngreunează lectură, dimpotrivă, o dinamizează.

Aveam senzaţia că toate tehnicile textualiste sunt perimate, dar uite că pot fi refolosite foarte bine când ai ceva de spus. Pentru că Marius Daniel Popescu are de spus o poveste, povestea unui copil crescut de bunică, un copil care îşi pierde tatăl în urma unui accident absurd, iar apoi va trece prin multe greutăţi. În final va alege să plece din ţară, va ajunge în Elveţia şi acolo va avea familia lui. Dar cuvintele, cuvintele care spun toată povestea asta probabil n-ar trebui să existe. E o revoltă surdă împotriva lor, poate pentru că ele nu pot exprima adevărul adevărat, altele stârnesc amintiri dureroase, altele vorbesc despre lucruri care n-ar trebui să fie: Cuvântul "ruşine" n-ar trebui să existe, asta ar fi trebuit să scrie oamenii în dicţionare. Îmi imaginez un dicţionar în care fiecare cuvânt să aibă, în paranteze, explicaţia următoare: "La urma urmei, acest cuvânt n-ar trebui să existe!"

Nu există nicio asemănare evidentă  între romanul lui şi cărţile semnate de ceilalţi elveţieni ai literaturii române, Aglaja Veteranyi şi Cătălin Dorian Florescu. Fiecare ei îşi spune propria poveste, fiecare în felul lui. Simfonia lupului cred că nu se putea scrie decât aşa, în acest mod fragmentar şi incomplet, altfel autorul ar fi avut dificultăţi în a explica stări greu de explicat. Aparent inexplicabil, Paul [personajul principal, adică] începe să urle : " Văd cum îmi pierd minţile încep să scot limba în faţa oglinzii din baie şi nu vreau să scot limba şi mă privesc îm blestemata de oglindă cum fac grimase îmi vine să latru înnebunesc şi îmi dau seama băga-mi-aş mă aud urlând ca un lup da urlu ca un lup la lună Dumnezeule sunt la un pas de nebunie trebuie să fac ceva să chem ambulanţa scot limba întruna trebuie să reacţionez trebuie să beau ceva mă duc în bucătărie lătrând în frigider (...). " Crescut în ţara condusă de partidul unic, una în care schizofrenia pare a fi generalizată, nici nu-i de mirare că la un anumit moment amintirile se răzbună.

S-ar putea discuta mult despre cartea asta, despre personaje şi stil, despre oglindirea trecutului din ţara partidului unic,  dar blogul nu prea e un spaţiu prielnic pentru mari desfăşurări de forţe. Aşa că mă opresc aici. Aştept şi al doilea roman, nu ştiu în ce măsură îl va continua pe acesta, nici nu ştiu dacă aceeaşi formulă ar mai putea fi folosită. Dar Simfonia lupului e mai mult decât un roman bun. În loc de încheiere un citat:  (...) erau acolo ca într-o piesă de teatru al cărei decor era decorul unei ţări întregi. Eşti un martor al mizeriilor lumii, ai trăit şi trăieşti ca să vezi, să auzi, să povesteşti.

Marius Daniel Popescu, Simfonia lupului, traducere de Emanoil Marcu, Humanitas, 2008 [se poate citi un fragment aici.]

Friday, January 28, 2011

De prin reviste

Poate aţi aflat deja de pe blogul lui Mihail Vakulovski: Tiuk! 29 e pe net. Şi pot să mă laud că am şi eu acolo o rubrică, la Poveştiuci pe bune găsiţi PdS 10 din 70. Şi am mai zis câte ceva şi la 10 TOPuri 10 pentru Tiuk! de 10 ani. Vedeţi voi acolo despre ce-i vorba. Am alcătuit fiecare top de parcă ar fi fost singurul pe care trebuia să- l fac, de asta veţi vedea că se repetă anumite nume. Mai zic: m-am mirat vâzând că nu l-am inclus pe Vonnegut în topul scriitorilor favoriţi, am văzut după ce trimisesem mailul, dar am hotărât să nu schimb nimic. La poeţi români nu l-am trecut pe Eminescu, nu ştiu de ce, cred că Ziua Culturii a  fost de vină [şi despre ziua asta am zis ceva în Ring, vedeţi aici; sunt ultima pe listă, dar vă asigur că nu înseamnă nimic, nici nu mi-a cerut nimeni voie să mă treacă ultima, nici eu nu am cerut voie nimănui să apar acolo.]  Adevărul e că fără Mişu nu se poate, fără el n-ar fi fost nici ceilalţi. So it goes. 

Completare. Am văzut că din nou Tiuk! are  probleme tehnice, trec aici topurile mele:

răspunsuri parţiale, ordine alfabetică

10 TOPuri 10 pentru Tiuk! de 10 ani
 
10 scriitori preferaţi

Stefan Agopian, Roberto Bolaño, Dostoievski, T S Eliot, Jeffrey Eugenides, Mariana Marin, Rabelais, William Styron, Vargas Llosa, Walt Whitman

10 scriitori români preferaţi

Ştefan Agopian, George Bacovia, Ştefan Bănulescu, Hortensia Papadat Bengescu, Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Mircea Nedelciu, Constant Tonegaru, Mariana Marin, Cristian Teodorescu

10 poeţi români preferaţi

George Bacovia, Dan Coman, Claudiu Komartin, Mariana Marin, Ileana Mălăncioiu, Ion Monoran, Ioan Es. Pop, Nichita Stănescu, Cristian Simionescu, Constant Tonegaru

10 prozatori români preferaţi

Ştefan Agopian, Ştefan Bănulescu, Hortensia Papadat Bengescu, Ioana Bradea, Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Anton Holban, Mircea Nedelciu, Camil Petrescu, Cristian Teodorescu