S-a dus şi Vasile Paraschiv. Pentru el e
pds-ul de azi. Despre Vasile Paraschiv a scris
Rita Chirian. [Mi-ar fi plăcut să fi scris eu aşa cum a scris ea.]
Nu-s prea mulţi scriitorii care au stat demni sub vremi. ['mnealor aveau talent, nu-şi puteau permite să fie şi morali.]
Dar totuşi sunt câţiva care merită tot respectul. Aşa că asta e cea mai bună poezie pentru azi:
Ileana Mălăncioiu
O crimă săvârşită pe strada principală
O crimă săvârşită pe strada principală
În amiaza mare, o crimă oribilă
Şi nimeni nu plânge şi nimeni nu strigă
Şi nimeni nu pune mâna pe criminal.
Eu însămi stau aici şi scriu versuri
Ca şi cum versurile mele ar putea opri
O crimă săvârşită pe strada principală
În plină zi.
O, când voi lăsa totul la o parte
Să ies în stradă şi să strig cât pot
S-a petrecut o crimă, puneţi mâna pe criminal
Puneţi mâna pe mine, complicele.
Şi la final o scrisoare la care mă gândesc tot mai des: Circulaţi, cetăţeni ai României, circulaţi. E foarte potrivită în tot contextul ăsta.
Călin Nemeş (articol apărut iniţial în "România liberă", în 25 aprilie 1991, dar eu l-am găsit aici)
Circulaţi, cetăţeni ai României, continuaţi-vă goana disperată pentru supravieţuire, nu vă opriţi, circulaţi. Circulaţi nepăsători aşa cum aţi făcut-o şi în 21 decembrie 1989, când un grup de pletoşi vă implora să veniţi alături de ei pe altarul istoriei. Unii din acei pletoşi au plătit cu viaţa nepăsarea voastră, întinsă de-a lungul a 45 de ani. Recunoaşteţi cinstit că încă nu aţi avut obrazul necesar să le puneţi o floare la morminte. Aţi fost ocupaţi să le arătaţi minerilor şi scutierilor cum trebuie stârpiţi intelectualii, aţi fost ocupaţi să vindeţi rulmenţi şi monstruozitatea "Omagiu" pe valută, ca apoi să strigaţi că voi nu vă vindeţi ţara. Într-adevăr, voi nu vă vindeţi ţara. Voi vă vindeţi copiii. Sau îi împingeţi în faţa gloanţelor. Bravo, cetăţeni ai României, circulaţi, nu vă opriţi! Şi nu uitaţi că singurul loc de unde puteţi cumpăra valută în Cluj e însemnat cu conturul trupurilor copiilor voştri împuşcaţi. Cumpărători sau vânzători de valută, aveţi grijă să nu vă cadă vreun dolar din mână. S-ar putea îmbiba cu sângele care nu va dispărea niciodată de pe trotuar.
Pletoşii care au fost condamnaţi să supravieţuiască gloanţelor glorioasei armate române din 21 decembrie sunt condamnaţi din nou la nepăsarea voastră dispreţuitoare. Disperaţi, s-au adunat în centrele marilor oraşe şi-au încercat de atâtea ori să vă vorbească. Sau să vă cânte. Sau să vă aplaude când îi înjuraţi. Sau să se aşeze în genunchi când îi atacaţi alături de mineri şi scutieri. Nu i-aţi iertat că au supravieţuit. Revoluţia pe care ei au câştigat-o, pierzându-şi fraţii, sângele, părţi din trup, Revoluţia pe care v-au adus-o vouă cadou, ca nişte copii cuminţi ce erau, Revoluţia în care v-au arătat, chiar prin televizor, cum se poate muri pentru ţara asta frumoasă şi săracă, Revoluţia le-aţi confiscat-o părinteşte şi aţi dat-o primilor veniţi din mlaştinile marxism-leninismului ceauşist. Iar pe ei, pe copiii îmbătrâniţi prematur lângă mormintele din Cimitirul Eroilor, i-aţi trimis la noile cozi, i-aţi certat şi dat afară din casă pentru că vă contrazic argumentele îngurgitate în 45 de ani de laşitate părintească. Şi acum, când banii nu vă mai ajung nici măcar pentru a cumpăra singura şi marea voastră realizare, salamul cu soia, delicatesa cu care ne-aţi crescut pe noi, azi aţi început din nou să cârtiţi, să vă îndoiţi de voi înşivă. Să ieşiţi în stradă. Deocamdată puţini, pentru că încă vă e ruşine să recunoaşteţi că iar ne-aţi vândut. Dar curând veţi trece şi peste ruşinea asta şi veţi căpăta curajul de a spune "nu". Vedeţi, în 21 decembrie nu aţi avut acest curaj când vă mureau copiii în stradă. În iunie 1990, când aceiaşi copii erau bestial bătuţi pentru vina de a avea o carte în mână, aţi fost la fel de pasivi. De-abia acum, când nu copiii, ci salamul cu soia vă cade în primejdie, aţi hotărât să luptaţi. Ca şi când copiii împuşcaţi sau maltrataţi v-au fost vitregi. Copilul vostru adevărat pare a fi salamul cu soia.
Circulaţi, cetăţeni ai României. Poetul a spus: "Ţara mea de glorii, ţara mea de dor". A venit tristul timp să-l parafrazez: "Ţara mea de salam"...
Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu. Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?
Posts
