Ieri am tot învârtit nişte cărţi de poezie căutând un pds, am tot încercat să aleg unul, dar n-am reuşit. Dar azi m-am hotărât, am ales două texte, din Şcoala specială:
Viviana Muşa
8 martie
e ziua când vin inspectoarele şi cântăm
de ziua ta mămică şi primim ajutoare
facem colaje cu doamna Jeni care-i merg mâinile brici -
şi ştie să facă tot felul de crenguţe înflorite
din toate pungile şi gunoaiele.
Când vine vorba de familie te cam bufneşte râsu
şi se face pielea de găină.
Familia este o planşă urâtă şi plină de praf
care stă în magazie
pe care scrie romdidactica.
Are şi bunici.
pe vocea ei
Aş vrea să vă întreb ceva în secret.
La copii şi la mamele lor vocile sunt la fel
de la natură sau că se obişnuiesc unii cu alţii?
E important, adică dacă vorbesc eu cu mine
aşa cum ar vorbi mama mea
să mă încred că vorbesc pe vocea ei sau nu?
La copii şi la mamele lor vocile sunt la fel
de la natură sau că se obişnuiesc unii cu alţii?
E important, adică dacă vorbesc eu cu mine
aşa cum ar vorbi mama mea
să mă încred că vorbesc pe vocea ei sau nu?
Citiţi şi o cronică semnată de Simona Sora. [Nici eu nu ştiu exact câtă poezie e în cartea asta, care încearcă mai ales să refacă o lume, un anumit mod de a o vedea/înţelege. Şi eu am stat o vreme printre nişte copii cu nevoi speciale, de aceea cartea asta mă bântuie uneori. ]
Posts
No comments:
Post a Comment