Mai mult decât un debut interesant

Într-o ţară normală, Deadline ar fi fără discuţie un mare succes de librărie. La noi sigur îl vor citi câţiva, nu ştiu câţi, dar îl vor citi cu plăcere.

M-am uitat un pic pe bloguri şi am văzut că s-a scris câte ceva despre romanul ăsta şi toată lumea a zis de bine. Citiţi deci ce au scris Ionuca, Raul, Bogdan Voicu, Laura. Şi după ce vedeţi ce părere au bloggeri [sau înainte, cum doriţi] citiţi şi cronica lui Marius Chivu, şi recenzia Simonei Vasilache. Pe Liternet am dat şi peste un fragment din roman. Marius Ghilezan zice câte ceva despre un chick lit pe invers, dar numai coperta e de vină [am tot comentat cu câţiva prietenii detaliul ăsta], altfel cartea nu are nicio legătură cu niciun fel de chick lit; şi doar el are şi câteva obiecţii [cu care eu nu-s de acord, adică mie nu mi s-a părut că Adina Rosetti ar fi tributară textualismului, adică nu cred că  ar folosi în exces anumite efecte textualiste; cred că dozează totul foarte bine].

Romanul porneşte de la întâmplări reale: povestea unei tinere care a murit  din cauza epuizării, a oboselii acumulate dincolo de o anumită limită suportabilă, dar şi povestea lui Ion Bârlădeanu, boschetarul  devenit celebru pentru colajele sale. Şi povestea bloggerilor are destule legături cu realitatea. Nu ştiu cât de mult a inventat Adina Rosetti, pentru că nu am urmărit poveştile astea, nu ştiu cum au apărut ele în presă.

Şi de fapt nici nu cred că are importanţă, important e romanul; şi e unul foarte bine scris şi mai ales bine construit. Sigur nu e deloc uşor să iei nişte nume şi să le dai viaţă şi carnalitate. Personajele sunt vii, bine individualizate, toate vocile care spun părţi din poveste sunt credibile. E mare lucru să poţi schimba naratorii, planurile  şi povestea să rămână vie şi interesantă.

Şi dacă lui Raul i-au plăcut cel mai mult confesiunile şefului Mirunei, eu trebuie să spun că mi-a plăcut la nebunie povestea motanului. E atât de credibilă povestea lui, dar şi vocea lui, încât trec aici şi un fragment să vă convingeţi:

În seara aceea de vineri, totul a fost ca de obicei, numai că ea pur şi simplu nu s-a mai trezit. Ben a simţit abia dimineaţa că trupul ei nu mai răspândeşte căldura cu care era obişnuit. [...]. A lins-o pe mâini şi pe faţă, cu gândul s-o trezească, apoi a apăsat cu lăbuţele butoanele obiectului mic şi argintiu, care părea că se oprise şi el, ca un ceasornic stricat, a dat iama printre hârtiile împrăştiate pe masă, mieunând, şi chiar a răsturnat cana roşie cu cafea, încercând s-o trezească din somnul profund în care căzuse. [...] Când, după o vreme, Ben şi-a dat seama că lucrurile vor rămâne aşa, că de-acum înainte ea n-o să-l mai mângâie pe spinare şi n-o să-şi mai împartă mâncarea chinezească cu el, aşa cum nici el n-o să se mai ghemuiască vreodată lângă ea pe canapea, aşteptând să fie alintat, deşi nu-l învăţase nimeni ce-i aia moarte, s-a refugiat sub masa din bucătărie cuprins de un sentiment copleşitor, pe care oamenii l-ar numi tristeţe, şi-a aşteptat să vadă ce se întâmplă mai departe cu el.

Şi motănelul ăsta va fi o vreme unul vagabond, un maidanez care se va descurca bine pe străzi. Şi ne va învăţa ceva, ceva ce n-ar trebui să uităm:

Libertatea e cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui motan tânăr care şi-a petrecut primii ani din viaţă dormitând pe o canapea şi mâncând bobiţe cu gust de peşte.
 
Nu va fi singur pe lume, pentru că de undeva, de pe turla bisericii, stăpâna lui îl veghea. Doar Ben, Zaim şi pentru o fracţiune de secundă încă cineva au putut să o vadă refugiată acolo, într-o rochie albă vaporoasă. Dar motănelul îşi va găsi un nou stăpân, dar din când în când se va gândi şi la libertatea lui pierdută.

Mai multe poveşti sunt împletite în cartea asta, care doar aparent poate fi redusă la o singură frază, doar aparent e povestea unei fete dintr-o multinaţională, o fată care moare de prea multă muncă. Pentru că povestea lui Zaim ne duce şi în trecut, iar povestea lui Skydancer e cu totul alta. Romanul e însă bine construit [cred că am mai zis asta] şi bine strunit stilistic. Răzvan Petrescu spune că e unul dintre cele mai bune romane de debut din ultimii 20 de ani. Cu siguranţă e un roman care n-ar trebui să treacă neobservat,  pentru că nu avem mulţi debutanţi atenţi la poveste, construcţie şi stil.

Adina Rosetti, Deadline, Curtea Veche, 2010