Despre proză, oarecum

Am promis că scriu despre proză, aşa că o să scriu. Dar am promis că scriu ca un neiniţiat despre proză şi asta o să şi fac. De ce zic asta? În primul rând pentru că pe blogul ăsta am tot polemizat cu diverse persoane despre calitatea prozatorilor tineri, eu fiind cumva împotriva lor. Mi se pare că stăm prost la capitolul proză scrisă de tineri [de data asta limita de vârstă e 40 de ani]. Am vrut să spun: păi n-avem, după care am stat un pic pe gânduri, am respirat adânc, am început să-i număr dar nu chiar 2 la primărie, 2 la şcoală ... ci aşa, un pic mai [ne] serios şi vreo câţiva tot am găsit. Dar Răzvan Ţupa m-a rugat să nu fac liste,  a făcut el una, şi mi-e teamă că tot la ele vom ajunge în final.

Întrebarea era: ce poveşti i-ar putea interesa pe cititorii străini? Ce să le propunem? Aş putea răspunde: Nu ştiu, dacă pe noi nu ne interesează, de ce i-ar interesa pe ei. Şi nu ne interesează, dovadă fiind tirajele vândute. Deşi cifrele astea s-ar putea să fie nişte minciuni, pentru că sunt multe oraşe care nu mai au librării. Ce i-ar putea interesa pe ei? Ar trebui să ştim ce îi interesează deja şi să le propunem sau ceva complet diferit, sau ceva asemănător, dar mult mai bun.

Recent, într-o emisiune tv, Ileana Mălăncioiu a spus o poveste cu tâlc legată de Lumea în două zile, romanul lui Bălăiţă. Cineva, într-o seară, când erau mai mulţi scriitori, critici, literaţi adunaţi la un pahar de vorbă, a spus că romanul lui Bălăiţă ar fi bun, dacă nu ar fi aşa de provinical. Iar Lucian Raicu a intervenit zicând doar atât: Din păcate nu destul de provincial!

Cred că asta ar trebui să exportăm: poveşti care sunt în primul rând ale noastre[Maria Ellis, Carte de colorat pentru orbi; Alexandru Potcoavă, Pavel şi ai lui] Pe mine mă  interesează mai ales cărţile care mă ţin captivă într-un spaţiu în care n-am mai fost, în care personajele să fie altele decât cele din alte cărţi. Şi mai cred că ar interesa ciudăţeniile, cărţi care să aibă doi autori[Băiuţeii fraţilor Florian], sau mai mulţi[Rubik]; sau cărţile care să aibă o structură complicată, care să fie greu de încadrat [Cristian Robu Corcan, Gravură în mi bemol], greu de redus la o unică dimensiune[Adela Greceanu, Mireasa cu şosete roşii]; cărţile care să spună lucruri absolut noi despre lucruri pe care ei le ştiu, dar altfel [cred că aici aş putea include şi Cartea tuturor intenţiilor a lui Marin Mălaicu Hondrari].

Iniţial am scris paragraful anterior fără să dau titluri sau autori, dar parcă aşa se înţelege mai bine ce am vrut să spun. Şi nu am repetat deloc numele pe care Răzvan Ţupa le-a inclus pe lista lui, cred că ar fi fost inutil.  Ideea nu era să înlocuiesc o listă cu alta, ci să spun ce cred eu despre povestea asta. Aş mai putea sugera câteva titluri, dar nu e momentul acum. Poate revin în altă zi.