Friday, February 13, 2009

vineri 13

Precum vedeţi, toate îmi merg din plin.

Partea bună a zilei de azi a fost Noua Revistă Vorbită, că a fost cu multă poezie, printre altele a fost şi un reportaj de la lectura din Galeria Montage (cu: Vlad Moldovan, Gabi Eftimie, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu, Andrei Gamarţ şi Hose Pablo).

Inutil să spun că mi-au plăcut poeţii care-mi plac de obicei, iar cei care nu-mi plac de obicei nu mi-au plăcut nici acum. A fost prima dată când i-am auzit pe Andrei Gamarţ şi Hose Pablo [nici nu i-am citit decât fragmentar, pe internet]. Dar cel mai mult mi-a plăcut ce a citit Elena Vlădăreanu [mai bine zis ce a selectat Adela Greceanu pentru emisiune]. Am citit eu pe undeva că a început să scrie cu totul altfel decât până acum, adevărul e că mi-a plăcut mult de tot ce am auzit. Era multă revoltă şi ironie în textul ei. Cred că era şi în concordanţă cu starea mea de spirit, că era despre spaţiul vital. Adică: nu dau doi bani pe viaţa aurolacilor, nu dau doi bani pe viaţa mea, nu mă entuziasmez, nu am speranţă de viaţă, nu am planuri de viitor, dar vreau un spaţiu în care să aud cum inspir şi expir [dar nu în ordinea asta, în ordinea asta mi-am adus eu aminte câte ceva].

Bine am ajuns, am început să povestesc poezii. Parcă aş fi la şcoală, spunând ce-a vrut să spună poetul. Mai bine mai pun o poză* şi închid taraba pe ziua de azi [că deja-i 14].


*prima poză e de pe icanhascheezburger, pe a doua am furat-o, dar nu mai ştiu de unde.

No comments: