Priviri literare

Ştiţi cum e: orice ai face până la urmă prietenii îşi dau seama cum eşti şi nu poţi să-i înşeli. Drept pentru care vreau să vă spun că am primit cadou o carte absolut minunată, care-i exact pe nivelul meu intelectual, adică e o carte cu poze [multe de tot], adunate într-un volum de peste 300 de pagini [dar am înţeles că vor mai fi şi altele].

Şi acum să revin la un ton mai serios, pentru că de fapt e vorba de o istorie a literaturii române, dar una care nu-i făcută din cuvinte, ci din fotografii. Diverse poze făcute de Ion Cucu au tot fost publicate nu doar în reviste, ci şi în Dicţionarul lui Zaciu, Sasu, Papahagi, şi în DGLR.

Nu e deloc uşor de scris despre cartea asta, care-i una foarte serioasă. S-a mai scris despre ea: în Cotidianul [Gabriela Lupu scrie despre fotograful făcător de scriitori; sunt şi câteva poze reproduse acolo], Tribuna şi Observator cultural. Am avut senzaţia că răsfoiesc un album de familie, în care sunt şi cei buni, şi cei răi, şi cei talentaţi, dar şi impostorii.

Ion Cucu spune că prima poză i-ar fi făcut-o lui Nichita Stănescu. Oricum eu am avut senzaţia că Nichita a şi fost cel mai fotografiat [urmat în acest clasament de Mircea Dinescu]. Şi e o mare trecere de la primele la ultimele poze. Pe copertă e Ioan Alexandru, dar prima poză din carte e una cu Nichita [privită însă simultan cu cea de pe pagina următoare mie mi s-a părut că ar sta în faţa unor inchizitori. Nu pot să pun aici pozele din carte, aşa că am ales altele].

Fiecare fotografie are cu siguranţă propria ei istorie, dar am putea şi inventa una. S-ar putea scrie cel puţin o proză scurtă pornind de la o fotografie în care un bătrân [pot să-i zic ţăran, că asta e? sau nu-i politically correct?] zice habar n-am ce, în timp ce Constantin Ţoiu şi Paul Anghel notează cu febrilitate. Sigur erau acolo pentru documentare [faimoasa legătura dintre scriitori şi masele populare; am citit eu undeva că aveau şi plan cincinal tovarăşii scriitori].

Răsfoind cartea, am dat şi de feţe vesele, mereu zâmbitoare, de oameni buni, dar şi de figuri încrâncenate, indivizi care parcă respirau doar pentru a-i lovi pe alţii, sau doar pentru a se răzbuna. Unii dintre ei sunt deja uitaţi azi, sau nu prea-i mai citeşte nimeni, ceea ce e acelaşi lucru.

Am şi câteva fotografii favorite. În primul rând e una cu Virgil Mazilescu, pe care eu n-am mai văzut-o până acum, dar e una plină de tristeţe, renunţare, epuizare. Spre finalul cărţii e o poză în care Ileana Mălăncioiu se luptă cu un vânt puternic, pare a fi singură şi înaintează cu greu. Şi inutil să vă spun că am avut o strângere de inimă când am ajuns la pagina 296, unde e o poză cu Mariana Marin.

Sunt şi vreo două poze în care apare Iustin Panţa; de când le-am văzut mă tot întreb unde am rătăcit acel număr din Euphorion în care au apărut acele poezii trimise la tipar înainte de accident, dar apărute după.

Cred că albumul ăsta ar trebui răsfoit în paralel* cu DGLR-ul sau cu vreo istorie literară, pentru ca fiecare imagine să poată fi legată de o biografie anume [datele de la finalul cărţii sunt insuficiente].

Ion Cucu, O istorie literară a privirii, I, Charmides, Bistriţa

*sau poate cu poveştile lui Baltrusaitis despre fiziognomii?

Completare: de citit ce-a scris aici Marcel Tolcea [nu are legătură cu cartea, doar cu scriitorii]