O poveste

Şi pe-un fir de romaniţă, voi cerca de mă iubeşti. Cam aşa e cartea asta considerată de unii o enciclopedie erotică, dar e o variantă cuminte, departe de tăria scrierilor unui Henry Miller. Pe mine m-a dus cu gândul la acel volum de fotografii erotice pe care l-am răsfoit în librărie. Cred că s-ar completa foarte bine, aici parcă ar fi o scurtă poveste ce ar putea explica instantaneul surprins pe peliculă.

Sunt de fapt 97 de scurte proze, dimensiunile diferă de la câteva rânduri, la câteva pagini, dar nu multe, vreo 2-3. De fiecare dată există o femeie, dar apoi sentimentele, poveştile diferă, pentru că ea iubeşte sau urăşte, pentru că el urăşte sau iubeşte, nu neapărat în acelaşi timp. Există o femeie. Simte pentru mine ce simt şi eu pentru ea, mă urăşte, mă iubeşte. Când mă urăşte ea, o iubesc eu, cînd mă iubeşte ea, o urăsc eu. Altceva nu există.

Pe lângă atâtea variante: Există o femeie. Mă urăşte. Umbră, aşa-mi zice sau Există o femeie. Mă iubeşte. E ecologistă. Turuie întruna despre cosmos sau Există o femeie. Maică-mea. E voie?, pe lângă supa de gulaş, pe lângă copiii care trebuie ajutaţi să-şi facă lecţiile, pe lângă mesajele lăsate pe robot, pe lângă luptele cu propriul trecut apare la un moment dat şi varianta asta: Există un bărbat.M.u., dar totuşi nu apare: Nu, totuşi e o femeie. Şi totuşi, există şi varianta asta: Există un bărbat, mă iubeşte, cu amor, asemeni unei femei. Am bănuit asta de mult timp, dar nu m-am gândit.

A scris Hiacint despre cartea asta. Eu aş vrea să completez, mărturisind că am citit două cărţi rapid, una după alta, şi în amândouă l-am regăsit pe Pierre Menard. Mă întreb dacă are legătură cu spaima că nu mai există decât rescrieri, de aici refacerea de 97 de ori a poveştii dintre el şi ea? Oare ce poveste o fi vrut să rescrie Esterházy? Şi prin biblioteci se întâlnesc personajele lui, deşi în unele nu se găsesc toate cărţile bune. Dar există mereu o femeie. Unele mai şi citesc.

Adică, ce vreau eu să spun e că până la urmă e vorba de cupluri banale, din cele întâlnite în jur, tocmai de asta sunt intersante, pentru că fiecare cuplu e nefericit în felul lui. Nu ştiu de ce am rămas cu senzaţia asta, că fericirea nu-i posibilă.

Péter Esterházy, O femeie, traducere de Anamaria Pop, Curtea Veche, 2008