Contemporani şi anacronici

Aş mai fi avut câte ceva de scris despre masa rotundă, dar m-am oprit brusc, din două motive. În primul rând, cred că după întrebarea pe care am pus-o în final, nu prea mai aveam ce zice, în acel context. Şi apoi, am dat de articolul Adrianei Babeţi, din SdC, în care povesteşte despre lansările de carte pe care le-a oficiat la Cărtureştiul studentfestiv. A povestit despre emoţiile avute [Deşi nu critica de poezie-i meseria mea, am zis acum o lună, cot la cot cu Daniel Vighi, ca da, vrem să-i lansăm pe Komartin şi Manasia la Cărtureşti. Dar pe măsură ce se apropia ziua cu pricina, pe măsură ce auzeam că atelierele de poematioane, maratoanele de lectură, dezbaterile junilor poeţi zbârnâie, mi se chircea inima: ce-o să fac?], despre motivaţia gestului [Le-am citit volumele si mi-au plăcut. Am conspectat ce-au scris criticii meseriaşi despre ei şi mi-a plăcut. Am bifat cum douămiiştii sar la jugulara nouăzeciştilor şi cum aceştia dau în cap generaţiei '80 şi mi-a plăcut.], dar şi despre punerea în scenă, pe care a regizat-o oarecum: [Şi-am ieşit la liman cu o idee care-a avut spor, ba chiar a plăcut şi a aţâţat atmosfera: am xeroxat pe alese câte-un poem din Tzara, Blecher, Bogza, Gellu Naum, Petre Stoica, Muşina, Cărtărescu, Cristi Popescu, Manasia şi Komartin, din care am citit de-a valma, fără să spun despre cine-i vorba. Si i-am pus pe cei de faţă, puzderie de poeţi tineri şi vârstnici, să ghicească cine-i autorul sau măcar cam când au fost scrise versurile.]

Nu mai ştiu ce poezie a lui Manasia a citit, dar a citit Hiatus [ca tatăl meu încercând] din Păpuşarul lui Komartin. Ideea era că poezia bună există pur şi simplu, dincolo de stiluri, generaţii, mode. Şi cei doi au fost de acord cu ea. Cu o zi înainte, Ştefan Manasia mărturisise că se simte departe de biografismul generaţiei, din care nu ştie cât va rămâne, că poezia trebuie să fie şi un pic construită, că e întotdeauna [măcar uşor] atinsă de livresc. Şi a mai mărturisit că-l admiră enorm pe Şerban Foarţă, pe care cei doi l-au şi întâlnit în acea seară.

Manasia a mai spus că nu crede în generaţii, mai mult crede în grupul literar, aşa cum e cel de la Cluj, din care face parte. Claudiu Komartin în schimb a mărturisit că era o vreme în care a crezut în posibilitatea coagulării unei generaţii; cum trăim într-o lume tot mai atomizată, generaţia ar fi putut fi un mediu protector; a renunţat la iluzia asta şi a zis că se simte mai apropiat de Trakl, Pasolini [a amintit-o şi pe Mariana Marin, dar nu mai ştiu sigur dacă exact în acest context; a zis 3-4 nume, le-am uitat, poate mă ajută cineva], decât de unii poeţi cu care e contemporan. A şi citit la un moment dat un poem care ar fi putut fi scris şi acum 70 de ani, Irina, şi Circul domestic [cel cu scriu noaptea într-o dureroasă dezordine], singurul text salvat din grupajul cu acelaşi titlu din volumul din 2005, pentru că era singurul care se potrivea cu atmosfera din Păpuşarul [tot mă întrebam eu cum o fi făcut selecţia].

Manasia a citit sînt la uşa ta, din Cartea micilor invazii. Nu ştiu ce-i sugerase şoptit Komartin să citească, n-am auzit, dar eu aş fi vrut să citească ffwd:împotriva poeţilor. Mă întreb cum ar fi reacţionat unii, auzindu-l mărturisind: i-am înţeles întotdeauna pe aceia care/cu inima curată şi înăuntrul propriei limbi/ îşi detestă poeţii?

Dar ei doi nu au fost ignoraţi. Nu-i puţin lucru ca în plină campanie electorală o televiziune să trimită o cameră pentru a lua 3 imagini de la o lansare de poezie.

- fine primo tempo-