Picturi, pisici & meteo

Nu ştiam nimic despre Ion Manta înainte de a vedea o emisiune la care a fost invitat Livius Ciocârlie. Am aflat că-i artist plastic, emigrat în America. De fapt, n-a plecat frumos, ci a fugit, nu oricând, ci în 1968. Când trupele sovietice/ruseşti & prietene au invadat Praga, el era acolo, cu soţia, dar şi cu pisica.

Povestea asta m-a făcut să cumpăr cartea. Cu un an înainte, familia Manta plecase în concediu, fără pisică. La întoarcere, animăluţul era tare supărat pe ei, i-a privit într-un fel anume, plin de reproşuri, ba chiar i-a şi zgâriat; aşa că au promis că nu vor mai pleca niciodată fără pisică. Şi uite aşa au ajuns toţi la Praga şi au reuşit să scape teferi de acolo.

Când spre finalul emisiunii, s-au prezentat noutăţile din librării, Livius Ciocârlie a spus câteva cuvinte despre Ceaţa. Am citit uşor cartea, care nu-i deloc o capodoperă, e o poveste interesantă, dar ceva îi lipseşte, cred că stilul. Ion Manta nu umple spaţiile dintre replici şi gândurile personajelor, care uneori cad în gol, sau sună prea simplist. Nu e o poveste SF decât în aparenţă. Peste Aleanapolis [oraş din Transtarenova, pe o planetă încă nedescoperită, dar similară Pământului] coboară brusc o ceaţă densă, periculoasă pentru cei care s-ar aventura să iasă din casă. Astfel, toţi locuitorii devin brusc prizonieri în propriile case. Părea că totul va dura doar o zi, de fapt ceaţa va dispărea brusc doar după câteva luni. Relaţiile interumane se schimbă, la final, viaţa normală nu va mai fi reluată.

Personajele nu-s nici ele memorabile: o secretară care acceptă avansurile şefului, dar are o simpatie deosebită pentru un coleg, un şef care şi-a dobândit averea şi poziţia socială prin căsătorie, o femeie de serviciu, care se dovedeşte a fi cu totul altceva, în final devenind şefă la serviciul personal [ce se mai tremura în faţa ăstora!] şi tot aşa.

Aş putea glosa pe ideea de spaţiu carceral, sistem totalitar, dar cred că povestea asta e admirabilă în ambiţiile/intenţiile pe care autorul le-a avut în momentul în care a început să scrie, dar nu şi în realizarea lor.

Ion Manta, Ceaţa, Brumar, 2008