Falconer

De vreo câteva zile tot vreau să scriu despre John Cheever, dar n-am avut prea multe momente liniştite. O să încep spunând că am găsit pe bloguri însemnările Teroristei despre Totul pare un paradis, iar pe Pas cu pas citiţi despre Bullet Park.

Eu m-am gândit să citesc prima carte tradusă la noi, Falconer. Oricum, se zice că ar fi cel mai bun roman al lui. Despre Falconer au scris themaya şi Woodisor, pe bookblog [o cronică în care dă destule detalii despre cele petrecute cu Farragut, în anii petrecuţi în închisoare]. N-am de gând să reiau nimic, ci să adaug câte ceva.

E o carte bună spre foarte, dar ar fi putut fi una de la foarte în sus dacă Cheever ar fi păstrat primele capitole, adică începutul şederii lui Farragut la Falconer [implicit vizita soţiei, scrisoarea pe care i-o scrie fiul] şi ar fi dezvoltat mult finalul [povestea crimei, ceea ce implică şi prezentarea dramelor din familia fratelui dispreţuit; mai ales istoria asta m-ar fi interesat, că-s toţi aşa nefericiţi şi dezaxaţi, încât ar fi putut ieşi un roman de tăiat respiraţia]. Îmi dau seama că mi-aş fi dorit să fie o cu totul altă carte. Dar tot mi-a plăcut în mod deosebit momentul în care se fac fotografiile, într-o cameră normală, lângă bradul de Crăciun, momentele acelea de tihnă, de reîntoarcere a puşcăriaşilor în iluzoria lume adevărată. M-am bucurat că au reuşit cele două evadări şi mi-a părut rău pentru nenorocitul care nu are cui să trimită scrisoarea de Crăciun, pentru că afară nimeni nu-i mai ştie numele. Şi atunci îi scrie lui Moş Crăciun. Cred că şi eu o să fac acelaşi lucru şi o să-l rog să-mi aducă o carte care să-mi taie respiraţia.

Completare: am uitat să spun, mi s-a părut foarte bună traducerea.

John Cheever, Falconer, traducere de Liviu Bleoca, Polirom, 2003