Thursday, January 8, 2009

Despre cafea, altfel

Confesiunile unui cafegiu nu e o carte prea veselă, dimpotrivă, mie mi-a creat o stare de disconfort. Şi acum mă gândesc cum să scriu despre ea în aşa fel încât să nu mai trec prin stările prin care am trecut citind-o. O să scriu mai mult pentru a scăpa de o povară. Deşi s-ar putea ca ea să devină doar mai grea şi atât. De vină nu e cartea, ci perioada despre care se vorbeşte.

Am găsit şi două interviuri cu Gheorghe Florescu, unul în România Liberă şi un altul în Time Out, plus câteva fragmente din carte apărute în "22".

S-a mai scris despre cartea asta pe bloguri (Cristian Teodorescu) şi prin ziare (Alina Purcaru, Ioana Danciu).

Trec aici două paragrafe din prezentarea făcută de Dan C. Mihăilescu: "Ei bine, nu vreţi să ştiţi cum ajungeau mărfurile acelea în depozite, în navete şi apoi în cămările privilegiaţilor, cum îşi rezolvau aprovizionarea mahării din Partid, Securitate, mafiile din toate zonele şi de toate calibrele?

Cine şi ce dicta de sus, cine trăgea sforile din culise, cât era întâmplare, prostie sau calcul diabolic deliberat? Şi la ce bogăţii au ajuns după 1989 reţelele şi artizanii aprovizionării de atunci?"

În cartea asta e o poveste despre acumularea primitivă de capital, urmată de un show de zile mari şi apoi minunata LOR privatizare. Ar trebui să citesc acum cartea lui Marius Oprea, Moştenitorii Securităţii, dar mi-a zis o prietenă să fac asta doar dacă-s masochistă.

Sigur că e vorba şi despre cafea. Aşa am aflat şi eu că în România armenii ştiau marile secrete ale afacerilor din domeniul ăsta. Gheorghe Florescu, născut prin 1944, a început să lucreze în comerţ imediat după terminarea liceului. A aflat tainele cafelei de la Avedis Carabelaian, de la care va prelua şi magazinul. În 1977, la cutremur, scapă ca prin minune cu viaţă, pentru că, supărat pe locatarii clădirii care găzduiau magazinul, închide un pic mai devreme. Blocul s-a prăbuşit şi nu au fost supravieţuitori. Aventura va fi reluată în alt loc, într-un magazin nou, până în 80 şi ceva când Florescu e arestat şi va face câţiva ani de puşcărie. Universul carceral din acei ani era exact ca cel din anii 50.

Nu toate poveştile cu cafea sunt frumoase. Prin 70 şi ceva s-a dat o lege care suna cam aşa: nimeni nu are voie să deţină mai mult de 500 de grame de cafea, cei care încălcau legea luau 5 ani [de puşcărie, normal]. Pe lângă magazinul din Hristo Botev apare un fel de club, cafenea, unde veneau nu doar securişti [mândri că i-au terminat pe duşmanii poporului], ci şi artişti, actori, scriitori, bătrâni aristocraţi din vremurile trecute. Şi uite aşa prind viaţă Nichita Stănescu, Emil Botta, Alexandru Rosetti, Marin Preda, Leon Kalustian, Corneliu Coposu, Nicolae Carandino şi alţii.

Sunt şi poveşti de familie, nu multe şi oricum nu dintre cele care nu trebuie spuse. E o familie obişnuită, cu părinţi care-şi fac griji atunci când se îmbolnăvesc copiii, care au emoţii când se gândesc la examenele ce trebuie date, dar sunt şi mândri când copiii lor reuşesc să-i întreacă pe ceilalţi.

E o carte importantă mai ales ca document, dar mi-e teamă că nu va fi citită mai de nimeni. Poate o să mai adaug câte ceva mâine, multe ar fi de spus. Dar, cum mai dau şi eu drumul la tv şi zapez, îmi dau seama că asemenea cărţi i-ar interesa mai mult pe străini. E o carte pentru cei care nu mai au iluzii, dar şi pentru cei care le mai au [s-ar putea să le treacă]. E o carte pentru cei care au uitat, dar şi pentru cei care ar vrea să afle cum a fost. E o carte pentru cei care ar vrea să înţeleagă de ce tot mergem ca racul, până la urmă e o carte împotriva mancurtizării.


De citit: Mircea Cărtărescu, O lume de păianjeni

Gheorghe Florescu, Confesiunile unui cafegiu, Humanitas, 2008

21 comments:

Anonymous said...

Hai, mai, fii serioasa - tu chiar postezi la 2 si 10 seara?! Ce naiba, vrei sa complexezi mapamondul? :)
Altfel, ce sa zic: esti sigura ca n-ai fost, ca mai toata lumea, prea indulgenta cu licheaua asta de Florescu? Mie unul tipul imi pute a nechezol care se da cafea, a zoaie care face pe apa de trandafiri, a rahat care isi scrie postcomunist memoriile, fireste, de tot necomuniste, dar nici macar un pic.
Sa zicem asa, de dragul pourcauseului, ca ar fi publicat cartea asta in 90-91, la pachet cu "Apelul catre lichele" al unui onest domn aparut la aceeasi editura. Cum ar fi dat? Cum ar fi aparut ambii impricinati?
Atat.
Cam prea nepermis de obiectiva prezentarea ta - asa as zice. Dar poate nu-nteleg eu bine.

r.

white noise said...

@r. - ora-i numai buna pt scris.
nu stiu ce sa zic despre el, ca de aia n-am zis nimic despre arestarea lui, n-am zis nimic despre marfa pe care o primea ilegal sa o vanda. n-am zis ca el face parte dintre cei buni.
n-am gasit mari surprize in cartea asta, doar dovezi noi. adica toate-s asa cum le stiam.
si am vrut sa fiu rece, pt ca m-a afectat mult cartea asta. de fapt, nu cartea, ci lumea aceea care a mai castigat o batalie.
si acum, ma duc la culcare, desi am cam devenit insomniaca.

Anonymous said...

Da, ai dreptate - e o alta batalie castigata de lumea aia.
Cand citesc cinisme sunand complet plesitisto-priboiesc, precum: "Nu am corupt evident pe nimeni – era clar ca si ei aveau anumite interese. Atat pentru ei, cat si obligatii de a servi anumite persoane – rude, cunostinte –, iar aceste obigatii le-am preluat eu", ma intreb de ce casa editoriala care publica en fanfare pe Gh. Fl. nu-i publica si pe ceilalti profitori ai regimului. Pentru ca asta, cafegiul, a profitat doar economic, sa zicem? Nu-i un argument - chiar dezvinovatirea lui, stangaci-idioata cum e, arata ca increngatura ii prindea pe toti.
In fine. Nu-mi place sa fac pe anticomunistul postcomunist, mai ales ca aveam 11 ani jumate in decembrie 89. E bine ca ai scris despre comersantul asta cinicoid, tot bine e ca ai fost calma, si e si mai bine ca ai pus linkuri spre interviurile lui - se vede mai bine cine e.
Somn usor, acum.

adinab said...

Eu credeam ca e o carte in genul celor cu pisicile - vai ce buna e cafeaua, dar ce buna e, mmmm, chestii de-astea :) Shame on me, I guess.

observatorul said...

Prezentarea ta m-a indepartat de cartea asta. Nu am chef sa stiu cum era, ce faceau unii, ce ii afecta pe ei... Cred ca ai dreptate, nu multi o vor citi. Sunt atatea altele pe lista de asteptare.

white noise said...

@r- daca ar fi aparut cartea in vara trecuta, altfel as fi citit-o, acum am luat-o in tragic rau de tot.
cred ca ar trebui citita de cat mai multi si ar trebui citite si memoriile diversilor securisti.pentru a se vedea ca nu au dat, nu dau si nu vor da niciodata nici 2 bani pe noi.
doar printre ranjete sadice ne vor transmite urari de bine.

@adinab - e vorba si despre cafea, despre arabica vs. robusta, dar sunt alte povesti care iau caimacul.

de ex: cum se vindeau alimentele alterate, si [asa cum zice Florescu] ce n-au rezolvat medicii, au rezolvat preotii.sunt povesti despre contrabanda facuta de cei care ieseau cumva din tara, angajati la cfr-ul extern, sau marinarii aia.

sunt povesti despre cafeaua cu inlocuitori, si ce se mai amesteca pe acolo in loc de naut.
si despre cacao, cum se macina si coaja, care-i cam nociva, dar romanii pt securistii nostri dragi["deasupra noastra e doar cerul"] nu-s oameni, ci slugi.is multe dovezi din care poti intelege ca noi nu contam. suntem simpla masa de manevra, "un numar in catastiful populatiei".nici dupa 89 lucrurile nu stau mai bine si-n cartea asta sunt dovezi.
ma duc sa-mi beau cafeaua, poate mi-o trece starea asta.
si n-am vrut sa scriu despre carte...

@observatorul - cartea nu e doar despre ce era atunci ci si despre ce e acum, cand prin alegeri libere ei au revenit peste tot. nu cred ca va fi citita de multi, chiar si pt simplul motiv ca romanii voteaza cum voteaza, sau altfel spus, cam avem un popor care iubeste comunismul, poate doar grecii ne intrec la acest capitol. dar ei au o scuza: nu l-au trait.

uite ca m-am ambalat si nu vroiam.

Corcoran said...

si eu am inceput s-o citesc (pe sarite) in vacanta, fiindca tocmai aparuse articolul lui DCM si tata mi-a facut-o cadou; e bine ca scrii de ea, iti face parul maciuca; pe linga anecdotica (care mi se pare f interesanta-vezi de exemple episodul carandino-coposu) ce mi pare nou e ca descrie concret niste lucruri pe care doar le banuiam, pricepi nu numai ca fostii aparatcici au luat puterea dupa 89 (ceea ce stiam), dar si cum au facut-o; antologica faza aia cu tudor stanica care-i zice noi controlam totul

to-morrow said...

M-ai convins sa o citesc, fiindca, asa cum spui in finalul articolului, "E o carte pentru cei care au uitat, dar şi pentru cei care ar vrea să afle cum a fost."
Cred ca reprezinta o perspectiva inedita asupra unei perioade negre.

white noise said...

@corcoran- in general, cred ca stim cum au facut-o, acum mai avem o marturie.

@to-morrow- am ajuns la concluzia ca aceste carti sunt mai importante decat unele studii reci/seci/stiintifice despre anii aia

Mircea Popescu said...

Avantajul cartilor e ca ele au timp. Nu trebuie neaparat s-o citeasca cineva astazi.

white noise said...

asa e, dar totusi...

capricornk13 said...

înseamnă c-ai reuşit să treci de start, care e plicticos ca dracu'...cred c-am s-o încerc şi eu până la urmă, eu nu vreau să uit

white noise said...

@capricornk13- nu mi-am batut capu' cu toate acele nume, mi-am zis ca pana la urma le voi retine pe cele importante.

Lucia Verona said...

Am scris despre cartea "cafegiului" în rubrica mea din "Săptămîna financiară". Am avut şi eu o stare de disconfort la lectură,aşa că a mi-a fost destul de greu să scriu ceva de bine. Cum nu puteam scrie de rău (rubrica se cheamă "Citeşte!"), am înşirat acolo cîteva fraze neutre.

white noise said...

@Lucia Verona- am citit-o cautand mai multe povesti despre lumea literara, nu stiu de ce aveam impresia ca vor fi mai multe povesti din astea.
dar e bine ca am citit cartea, macar stiu ca nu m-am inselat cand am gandit ce-am gandit

raluca said...

postul tau mi-a trezit interesul. o sa-mi iau cartea cu prima ocazie.
In legatura cu relatia trecut comunist/prezent postcomunist, mi-a placut la nebunie "Republica absenta" a lui Daniel Barbu. N-are nici o legatura cu literatura, e si singura carte de stiinta politica pe care am citit-o, si cu toate astea mi s-a parut la fel de tare ca si fictiunea:-)

white noise said...

@Raluca- merita citita, macar rasfoita. eu de analisti politici ma feresc in general, asa ca nu stiu cartea lui Daniel Barbu.
in general, realitatea ne bate la puncte, cu fictiunea e mult mai usor :)

raluca said...

Barbu e un analist de calitate, poti sa ai incredere:-)Dupa ce am citit cartea lui, realitatea romaneasca mi s-a parut mult mai coerenta. Si mi-a indus aceeasi stare de disconfort ca si cartea lui Florescu. Dar sunt convinsa ca e nevoie si de cetateni lucizi, nu numai de consumatori abrutizati/spectatori de telenovele, ca sa-l citez pe Cornel Ungureanu.
http://en.wikipedia.org/wiki/Daniel_Barbu

white noise said...

@Raluca - multumesc pt link[uri], o sa citesc

little Bee said...

Pare o carte interesanta. Mi se pare educativa din ce spui tu.

white noise said...

@little Bee- e o carte care spune multe despre noi, despre anii care au fost etc.
uite si o cronica a lui Ciotlos:
http://www.romlit.ro/la_mica_nelegere

a scris si Cinabru, e linkul la bloguri cititoare