Poemul de sâmbătă 8

Să nu credeţi că m-a pocnit brusc feminismul [sau patriotismul local], pentru că nu de aceea am ales pentru azi o poezie scrisă de Rodica noastră. Aşa o numeşte o prietenă de-a mea pe Rodica Draghincescu [deşi de vreo câţiva ani stă prin alte ţări şi scrie în franceză]. Am vrut neapărat să trec aici poezia asta, pentru că e una dintre favoritele mele, nu doar din EU-genía (volum apărut în 2000, la Vinea), ci din toate poeziile care există [prin toate locurile şi prin toate volumele în care le place lor să stea]. RD are un site, unde pot fi citite poezii în franceză [favorita mea: Flûte de Pan] engleză, germană, română, spaniolă. Mai sunt acolo şi vreo două cărţi în format electronic. Şi-n caz că vreţi să [re]vedeţi două videopoeme profesionist făcute, le găsiţi aici. Şi acum, citiţi şi fotografiaţi:

Rodica Draghincescu

Batista cu armistiţiu (efect de zid I)*

Fotografiaţi si fotografiate
morţi moarte vii
mă voi şi vă voi
(cu vizibilă moralitate la bazele foarfecii)
vă voi şi mă voi elibera în trecut
faceţi 10 minute cu viitorul ce vreţi
clinic: 2 paşi înainte 3 paşi înapoi
fotografic: lumina vă va încălzi gleznele
deblocându-vă numele şi prenumele
din chitanţierul domnului D. (zeu)
[majuscula e un soi de foc pe care îl lasă trupul
când intră-n apa limbajului]
gemeterugăciunipoziţiiînjurături FLASH!
acu’ regat spongios al stărilor cu luna plină
(la răstimpuri cine zâmbeşte nu suspină
cine suspină nu râde aude
dictatura mamei: cucu! cucu!
HAI ZÂMBEŞTE-I LUI DUMNEZEU!)
în partea de mijloc a iluziei
ştiinţificul şi inexistentul decor ŢAC!
trebăluind între ceea ce şi ceea ce nu ţac
vă mai ţac-ţac eeeeeee un cântec ţac o sfoară
ţac ( de la zâmbire la vorbire)
a îngerului
cu iarba în interior
acu’ regat al fluturilor spioni
acu’ râma atunci întotdeauna cârtiţa
ducând batista cu armistiţiu în revelator
(2 paşi înainte 3 paşi înapoi oase oscioare osuţe
cranii cu flori)
la periniţa cu fotografi: mame şi taţi
din fotografiile lor buní bea apă
(încă nu este totul văzut şi fixat
aripile fluturilor au ieşit din hârtie ţac-ţac
altminteri
cu puţin noroc buniţa s-ar fluturi cu buniţu
şi-ar rămâne grea ca o sensibilizare grosolană
a umidităţii fotografiei (pipi sau ploaie
propria fiică i-a intrat în organe cu ginere nuntă
tămbălău) ce ţi-e şi cu apa băută din alte vieţi
(fie ele din semivecia iubirii)
printr-o mişcare a microorganismelor sexy:
FOTOGRAFIAŢII ŞI-AU LUAT ZBORU’
Nani nani color

____

*poezie publicată cu acordul autoarei

Revista presei

Zi rezervată revistelor:

Orizont, nr. 5 - de citit: un interviu cu Răzvan Mazilu, "duplexul" despre Revolutionary Road [carte/film]; Alexandru Budac scrie despre Celelalte poveşti de dragoste, de Lucian Dan Teodorovici, iar Tudor Creţu se întoarce un pic în timp, în 2004 şi se opreşte la Ziua de apoimâine a lui Adrian Bodnaru.

Cuvântul, nr. 5 - l-am luat pentru dosarul programatic al 2000- ismului, dar am mai găsit şi un articol scris de Daniela Luca despre poezia lui Dan Coman.

România literară, nr. 21 - nici nu mai ştiu de când n-am mai cumpărat revista asta, nici nu ştiu ce m-a făcut s-o cumpăr, poate articolul despre Oskar Pastior, anunţat pe prima pagină; sau mutra lui Muşina [i-au publicat nişte poezii în numărul ăsta]; am dat peste o cronică foarte faină a lui Cosmin Ciotloş, la cartea lui Claudiu Komartin, Un anotimp în Berceni; am o singură remarcă, nu prea cred că-i aşa: zicând ca alţii şi făcând ca el; înţeleg figura de stil, dar tot n-aş spune zicând ca alţii.

Observator cultural, nr. 218 - de citit suplimentul poetic Suedia-România: poeţi 3X3, şi desigur paginile despre colocviul de la Alba.

Ştire importantă: azi a început Street Delivery. Duminică, de la 5 pm, o să apară pe Mercy poezie şi portrete la minut. Vor fi acolo Dan Coman, Marin Mălaicu Hondrari, Răzvan Ţupa, Cristina Ispas, dar şi Moni Stănilă, Alex. Potcoavă şi Tudor Creţu.

Vorba 'ceea: be there or be square!

CTS. Meciul

Sâmbătă a fost zi plină la Alba. Pentru că am promis că mai povestesc, mai povestesc. Şi pe un blog serios ca acesta, povestea nu poate continua decât cu istoria celui mai important moment: meciul. Trebuie spus de la început că echipa noastră a fost favorizată din start: i s-a pus la dispoziţie un microbuz pentru a ajunge la stadion. Echipa gazdă s-a descurcat cum a putut. Eu m-am dus şi-am venit [că n-am fost abandonaţi acolo, în ciuda celor întâmplate] într-o maşină condusă de un atacant al gazdelor.

Dacă la dus întrebările au fost banale, de tipul de unde sunteţi, cum vi se pare oraşul, la întoarcere s-a trecut la lucruri serioase: dar voi câţi eraţi pe teren? Mărturisesc că n-am putut da un răspuns clar. De fapt, n-a fost nimic foarte clar acolo, nici pozele n-au ieşit prea clare, dar putem da vina pe sistemul de iluminare, pentru altele putem da vina pe gazon [artificial, de fapt]. Dar pentru cu totul altele nu putem da vina pe nimeni, pentru că arbitru n-am avut.

Ştiu doar că n-am respectat indicaţiile antrenorului care spusese clar: dacă situaţia o va cere, spre final intră în teren toată lumea, rezerve, galerie, toată lumea! N-am făcut ce ni s-a spus, aşa că, la final, după cum aţi aflat, antrenorul şi-a prezentat demisia. [Şi unii jucători s-au autopedepsit, revenind pe jos la hotel.]

Miruna Vlada regretă anumite metode folosite pentru a distrage atenţia portarului advers. Eu regret doar că n-am putut să-i fac o poză în secunda în care i-am spus cât e scorul. Noi tot încercam să-l ţinem de vorbă [şi altele], aşa că ne-a întrebat la un moment dat: da' de fapt cât e scorul, după care a rămas mască: nu se poate! câââââât????? Nu ştiu cum s-o fi simţit, adică el ştia că nu prea trecuse mingea de el şi noi [adică toată tribuna] ziceam altceva. Dar am fost nişte doamne, am zis că-i 8-7 pentru ei.

Până la urmă echipa noastră a dat 4 goluri: Nicu [cameramanu'] şi Komartin câte 1 şi Marius Miheţ 2. În condiţiile astea nici nu mai contează câte a primit. Dar să ştiţi că nici la ei lucrurile n-au fost mai clare, teoretic ar fi trebuit să fie o echipă a jurnaliştilor şi-n final a venit una care se antrenează săptămânal, cel puţin o oră.

Vernisaj Nicolae Comănescu

Am primit pe mail o invitaţie [aproape] de nerefuzat. Cum să ajung în Bucureşti? Mă gândesc serios la asta.

„3 în 1: Muştar, Cenuşă & Noroi” este o expoziţie de pictură cu noroi, muştar şi scrum, semnată de Nicolae Comănescu. Acest eveniment artistic este o continuare a proiectului „Dust 2.0” iniţiat de Comanescu în anul 2007, la Galeria 26, în care artistul picta cu praf de Bucureşti, element prins în cele mai fine breşe ale existenţei noastre cotidiene.

În expoziţia „3 în 1: Muştar, Cenuşă & Noroi” artistul se foloseşte de efectele cromatice ale celor trei componente pentru a realiza serii de peisaje urbane ale Bucureştiului contemporan. Dezvoltând un plan compoziţional ce debordează spaţiul pânzei, N.C. construieşte un discurs pictural folosind materiale deja consumate (moarte) extrase din acţiuni ale cotidianului bucureştean, încercând astfel să redea într-o manieră hilară şi tristă imaginea Bucureştiului. Noroiul, muştarul şi scrumul reprezintă contingenţa urbană, 3 in 1 de Bucuresti. Compoziţie solidară, ironică şi frustră a Bucureştiului, în şi în afara picturilor lui Comănescu.
Curator Adrian Bojenoiu

Vernisajul va avea loc luni, 1 Iunie 2009 la ora 19:30 la „Galeria 26” : Str. Dr. Staicovici, Nr. 26 , sector 5, Bucureşti. (Piaţa Operei)


*poza am primit-o pe mail.

Cu trenul

SkyRain a găsit o locomotivă, a aranjat-o un pic, a făcut rost şi de cărbuni, după care i-a dat drumul în lume. E o locomotivă specială, cu aburi şi cu poezie. Acum eu trebuie să adaug un vagon acestui tren imaginar. Şi trebuie să respect câteva reguli simple:

- A fost odată... adică să spun o poveste
- Aşa am vopsit: să trec aici o poezie

Şi mai trebuie apoi să poftesc alţi doi călători în vagoane. M-am gândit să-i invit pe cei care nu se joacă de-a pds-ul, uite aşa, să-i corup şi pe alţii adică. Poate prudence şi scriitor în devenire vor să călătorească alături de noi.

Şi acum,

A fost odată

Când eram eu mică, îmi petreceam o parte din vacanţe într-un sat nenorocit, pierdut printre dealuri. Dar pe acolo trecea un tren, unul singur. Locomotiva era neagră şi scotea fum mult, era din cele făcute la Reşiţa, aşa cred. Trenul se ducea la pădure şi venea încărcat cu buşteni. La pădure era undeva la capătul lumii, pentru că auzeam: e la sălaş, se întoarce mâine seară, dar şi e la pădure, nu ştiu când vine. La un moment dat, trenul a fost înlocuit de camioane, apoi a dispărut şi calea ferată. Şi noi, copiii, îl căutam în toate părţile, dar uneori îi auzeam şi pe cei bătrâni spunând: ce frumos era când trecea trenul!

Aşa am vopsit

Iulia Balcanaş
contradans*

încerc să merg fără să mă izbesc cu bărbia de ciment,
atentă să nu intru în vreo bătrânică
şi să împietresc în poziţia în care ea a muncit

o viaţă întreagă,

sunt răsplata ei şi mă strecor noaptea în salon,
cu simţurile intacte scot la iveală o inimă

de mărimea unei tabachere,

o burtă modernă în care spălăm rufele familiei
şi le punem la uscat pe maţele noastre puturoase

de atâta aşteptare;

mă dau peste cap şi mă transform

într-un meşter excentric,

care păstrează doar pentru el tulburarea

din ajunul naşterii unei noi epoci,

cu paşi mici şi nervoşi construiesc pe ruinele maturităţii
un simbol fără de moarte, care grăbeşte sfârşitul raţiunii;
intuiţia îmi spune să aştept trecerea felinarelor

în nefiinţa nopţii,

visez oameni cu duzina, în ritmul alert al cadrilului,
înfulec goana nebună a peroanelor în urma trenului

să-mi stăpânesc obsesiile,

mă descalţ înainte să intru într-o nouă viaţă

şi urlu cât pot de tare:

sunt un copil proaspăt absorbit de mâinile murdare

ale unui halat alb

şi azvârlit într-un portret de familie cusut

pe geamul maternităţii

cu un cordon ombilical trecut prin urechile noastre ascuţite;
sunt eu, nu mă recunoaşteţi?
________
* din volumul Filme americane, Vinea, 2005; am vrut neapărat să trec aici o poezie cu un tren, mă bucur că am găsit-o

CTS. Prima zi

La un moment dat am crezut că o să rămân acasă, mi s-a rupt şi geanta în care-mi pusesem câteva lucruri. Şi eu mai aveam doar vreo jumătate de oră până pleca trenul. Dar am găsit rapid o soluţie, pe urmă m-am aruncat într-un taxi, am văzut roşu peste tot, dar am ajuns la timp în gara noastră, desprinsă dintr-un film de groază, am urcat într-un tren care şi el părea a fi din alt film [cu siguranţă NU european]. Am încercat să citesc, luasem cu mine un roman al unui polonez, Piotr Bednarski, Zăpezile albastre. Atmosfera din carte părea a fi din acelaşi film cu trenul. [E o carte despre deportările din Siberia, n-am terminat-o, o să spun mai multe atunci când va fi cazul. Exagerez, fireşte, dar nu-mi pare rău.]

N-am citit mult. În compartiment se spuneau poveşti frumoase şi am stat o vreme să le ascult. După aceea ne-am războit cu o viespie intrată nu ştiu cum peste noi. M-am uitat mult pe geam, şi am văzut în gări, doar oameni trişti, obosiţi şi chinuiţi. Undeva am văzut nişte ţărani [că nu pot să le zic fermieri, deşi e la modă] cosind iarba, şi un altul aranjând-o frumos în căpiţe. Am văzut un miel mic de tot dormind cu boticul ascuns în iarbă. Şi cred că am văzut şi un ied pe undeva, sau mi-am dorit atât de mult să văd unul, încât mi-am imaginat că l-am văzut, nu ştiu sigur.

La Alba, taximetristul [care m-a dus la hotel] mi-a spus poveşti despre mocăniţă. Dar eu eram foarte obosită, am urcat în camera mea şi m-am gândit la Aglaja. Când am văzut Hier Himmel, am reţinut imaginea asta: Aglaja refugiindu-se într-o cameră de hotel atunci când vroia să scrie în linişte. Nu pleca în alt oraş, pleca doar la hotel. Eu n-aveam de gând să scriu nimic, dar mă gândeam că m-aş putea refugia oricând în camera aceea.

După ce m-am liniştit un pic, am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe un cristian, să-i spun că am ajuns. Încercam să mă conving că totul va fi bine, pentru că prima persoană care avea legătură cu colocviul, pe care o întâlnisem deja [imediat ce-am coborât din taxi] a fost Marin Mălaicu Hondrari. Şi m-am bucurat aşa de tare, încât cred că l-am speriat. Să revin: am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe un cristian. Vino, suntem toţi aici, ieşi din hotel, o iei la dreapta ..., şi am făcut ce mi s-a zis, până mi-am dat seama unde ar trebui să intru; dar în semiobscuritatea din jurul meu, l-am zărit pe Cristi făcându-mi semn cu mâna şi zâmbindu-mi cu toată claviatura [cum ar zice Rică Răducanu]; dacă nu ieşea în întâmpinarea mea, nu cred că intram în restaurant. M-am agăţat şi de alte zâmbete pentru a avea curaj să stau acolo. Am văzut-o în primul rând pe Moni Stănilă [abia aştept să-i apară cartea] Ceva mai încolo erau Alex. Potcoavă şi Oana Doboşi. După ce le-am spus conspirativ eu nu-s aici, am aflat că unii au câştigat nişte pariuri pe seama mea.

Keith Richards spunea cam aşa: când te afli în faţa unui stadion arhiplin, începi să-l înţelegi pe Hitler. Eu m-am simţit ca la un dineu oficial, dar pe alocuri îmi era jenă de oamenii ăia. Dar Cristi m-a prezentat tuturor. Câteva amintiri: V. Leac mi-a spus de ce a ieşit acea lansare cum a ieşit. Dar eu nu am fost supărată pe el, sau am fost, atunci, pe moment. După aceea, m-am întors la Seymour [varianta poetică] şi mi-a trecut. Cum aş putea eu să fiu supărată pe V.Leac? De câte ori se întâmplă ceva important în Timişoara, unii nu ajung din Circ sau din Giroc, dar Leac, de la Arad, vine sigur! Şi mai e şi Seymour!

La altă masă era Marius Ianuş, dar poveşti cu el vă spun mâine [şi cu alţii]. Răzvan Ţupa mi-a zâmbit ca unei vechi cunoştinţe, ne ştiam de la Timişoara. Am fost foarte mândră de mine când am dat mâna cu Mihai Vakulovski. Îmi amintesc şi acum căldura din vocea lui Dan Coman, zâmbetul Oanei Cătălina Ninu, mirarea SGB-ului când i-am zis că ştiu cine e, bucuria lui Cosmin Ciotloş, care s-a ridicat de pe locul lui şi a venit să dea mâna cu mine. Bianca şi Paul Cernat s-au ridicat în picioare când am ajuns lângă ei. Paul Cernat mi-a zis complice: ştii, am cunoscut-o şi pe capricornk13! Cei doi au fost foarte sobri la discuţiile oficiale, dar altfel mi s-au părut a fi doi puştani puşi pe şotii [mai ales în ultima zi, când noi stăteam la cafea, iar ei treceau conspirativ în toate părţile]. Îi cunoscusem pe toţi cei care erau acolo, şi mă pregăteam să fug. Dar retragerea mi-a fost tăiată de Octavian Soviany şi Miruna Vlada, care tocmai atunci veneau la masă. Am schimbat câteva vorbe, ne-am amintit cu nostalgie/bucurie de studentfestul trecut. După care am ieşit la aer.

Şi cum mă plimbam eu aşa frumos, iar a venit un cristian şi mi-a zis: ce faci, iar te-ascunzi? hai că a venit Komartin; ai vorbit cu el? hai să-i spui că ai venit. Cred că de când ne cunoaştem, eu am făcut diverse chestii care l-au mirat [cel puţin] pe Cristi, dar asta era cât pe ce să le întreacă pe toate. Pur şi simplu nu eram în stare să fac vreun pas, deşi înţelegeam mesajul. Cuuuuuuuummmmm????? NU vii să vorbeşti cu Komartin???? Dar până la urmă am înţeles ce trebuia să fac, am respirat adânc şi am intrat din nou în restaurant. După care totul a fost perfect.

Poezie pe Mercy

Aici e programul complet, dar pe scurt [că nu apar invitaţii, nu s-au confirmat toate participările, probabil] de la street delivery. Aşa că vă spun eu care-i ultimul zvon: duminică, 31 mai, de la ora 5 pm, vor fi acolo Dan Coman, Marin Mălaicu Hondrari, Răzvan Ţupa, Cristina Ispas. Şi de la 9 seara: Sell me! - one man show cu Răzvan Mazilu. Aştept confirmările! Sper să se confirme!

Vernisaj Lidia Ciolac

Lidia Ciolac, Sorina Jecza, Adriana Dogaru, Teodora Ciucur:


Ileana Pintilie:


o frântură din galerie:



imagine din curtea interioară:

Poemul de sâmbătă 7

Cu siguranţă azi, la pds nu putea fi altcineva decât Radu Vancu, unul dintre absenţii motivaţi de la CTS. Îmi pare rău că nu l-am cunoscut, dar mă bucur din suflet că l-a reţinut în Sibiu exact motivul care l-a reţinut. Greu m-am hotărât asupra poeziei pe care s-o transcriu aici. Dilemele mele: Biographia litteraria sau Monstrul fericit? Elegia codului PIN sau Cel mai prost om? Până la urmă am ales:

Radu Vancu

Supravieţuirea*

Aici - numai tu, numai tu, răutatea pământului. Prietenii - cu
tâmplele strălucitoare prăbuşite pe mese, morfoliţi şi încleiaţi ca
nişte coji de seminţe. Sticlele - goale şi bosumflate ca nişte amante
convinse că nu vei divorţa nicicând de ele. Tu, cu obişnuita
beţie bavardă şi megalomană, cânţi precum Nero dezastrul Romei
lor, plângând artistul ce moare cu tine în catastrofa clară. Iar ea,
vineţie deja, coboară printre muribunzi şi nu se mai ştie cine dă
şi cine primeşte.
Tu, numai tu, trăind cu bravă răutate de parcă nimic n-ar fi.

Au apărut deja câteva cronici scrise de Angelo Mitchievici, Cosmin Ciotloş [1 şi 2], Teodora Coman.
___
*poezie publicată cu acordul autorului

De la 1 la 10

1. De curând a mai apărut un blog despre cărţi: Însemnări din subterană. A început foarte bine şi mă bucur. Baftă!

2. Azi, la Cărtureşti, s-a lansat cartea aceea specială, despre care am zis, aceea cu feliile de poezie. La cât de albastră e, vă daţi seama că-mi place. Iar acele chestii portocalii, deşi par banale în poză, seamănă de fapt cu nişte sigilii. Dar la lectură a fost lume puţină, şi nu vreau să spun ce-mi stă acum pe tastatură.

3. Mâine la Fundaţia Triade reîncep vernisajele [Lidia Ciolac, Structuri posibile]. So it goes.

4. Între 29 şi 31 mai o să fie Street Delivery. O să fie tare frumos, ştiu eu.

5. De citit: un interviu cu Paul Cernat.

6. Vreau să povestesc multe despre Alba Iulia, dar trebuie să-mi eliberez un pic programul.



7. Dar tot nu pot să nu întreb: ce-au avut cu Goga?






8. Despre oraş spun telegrafic:

• mi s-a părut a fi aşa de liniştit, încât, la un moment dat, pe străzile laterale, am început să merg pe mijlocul drumului, să văd mai bine casele.
• prea mulţi maidanezi pentru un oraş mic; şi n-am văzut nicio pisică.
• taxiul e mai scump decât în Timişoara
• cu foarte mare greutate am depistat în zona centrală, o librărie nenorocită; în schimb, ca peste tot, era plin de bănci.

9. S-au dat premiile României literare, pentru debut. [Nominalizări: Svetlana Cârstean, Simona Sora, Oana Soare, Daniela Popa, Irina Szasz. Premiate au fost doar primele trei. Un premiu special a primit Florin Caragiu, pentru Catacombe, carte publicată la Vinea.]

10. Am citit tot ce s-a scris pe bloguri, despre CTS şi vreau să vă mulţumesc pentru toate cele. În presă n-am văzut nimic, dar nu m-am mirat.

Felii poetice

De pe mail, de la Cosmin Lungu:

Feliile de poezie sunt servite

Căutările Cărtureştiului pentru a afla ce poezii cutreieră Timişoara s-au terminat. Colecta publică de versuri se încheie cu apariţia unui volum de manufactură, care din 21 mai va sta în ceainăria din Mercy 7, alături de caietul poetului, locul de întâlnire pentru numeroase creaţii ale momentului (răsplătite cu ceai). Între feliile de poezie sosite pe adresa de mail sau direct în librărie, s-au aşezat Ion Monoran, Marta Petreu, Dan Emilian Roşca, Jacques Prevert, Rodica Draghincescu, Adriana Munteanu, Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin, Nichita Stănescu, M.A. Christi, Ion Chichere, A.E. Baconsky, Alexandru Andrieş, Eugen Bunaru etc.

Au fost şi două anotimpuri de Lifting poeziei! Atelierele de poezie care au însoţit căutarea Cărtureştiului intră în vacanţă, după întâlnirea de mâine, 21 mai, de la ora 18. Poetul Eugen Bunaru le-a condus mai mult de jumătate de an, timp în care a provocat experimente literare şi discuţii pe varii teme. De rămas-bun, Alexandru Potcoavă şi Tudor Creţu vor citi din volumele lor. Aşadar pe mâine, 21 mai, la ora 18!

Trio

Mulţumesc mult de tot organizatorilor CTS pentru că m-au invitat la colocviu, şi [pentru că eu am cam şovăit la început] mi-au sugerat că aş fi binevenită oricum, iar mai apoi au acceptat ca prezenţa mea să fie aşa cum mi-am dorit-o eu, neoficială. Pentru a sublinia importanţa criticii, prezentările vor fi făcute de la dreapta la stânga: Cosmin Ciotloş, Claudiu Komartin, un cristian.

Oboseli fericite

N-am fost pe aici în ultimele zile, dar uite că a funcţionat programarea pe blogspot pentru pds. Fiind eu plecată, n-am pus o poezie cu un tramvai, dar o să mă gândesc într-o zi şi la asta.

Am fost neoficial la Alba Iulia, la Colocviul Tinerilor Scriitori, voiam să văd nişte oameni. Fiind de capul meu pe acolo, m-am dus pe unde am vrut eu şi am făcut ce am vrut eu.

La ce concluzie am ajuns? Una simplă: literatura română e pe mâini foarte bune. Nu mă refer doar la talentul, inteligenţa, cultura tinerilor scriitori, ci la calitatea lor umană. Aşa că acum existenţa pare mult mai suportabilă.

Să vă spun cum au sunat multe din dialogurile mele:
eu:salutări
X[printre altele]: ai citit cartea lui y, e foarte bună.
Z [intervenind discret]: dar şi w scrie foarte bine.
eu: cine e, că nu ştiu?
Z: păi uite-l/o acolo!

Şi duminică, eu mă duceam să mă mai învârt prin oraş, dar lumea pleca deja, oficial colocviul se încheiase. Şi cum eu mergeam agale să-mi iau doza de cafea, Andra Rotaru a ieşit în viteză din hotel şi mi-a strigat: Să scrii de NOI! Acest NOI a fost cel mai frumos cuvânt pe care l-am auzit eu la Alba Iulia. Şi mi l-au zis mai mulţi.

Sunt încă obosită, dar o să încerc să povestesc mai mult zilele următoare. Din programul oficial, eu am fost doar la lectura publică şi la dezbaterile poetice. Am senzaţia că la poezie doar eu am făcut poze.

O să mai pun şi poze, deocamdată doar 3.

domnişoara care ne-a servit zilnic nişte cafele minunate










eu, în viziunea lui Marin Mălaicu Hondrari şi Florin Partene [cu mulţumiri]









trenul cu care am plecat [nu-i ăsta roşu, e cel ce vine, ăla micu']






În ceea ce priveşte blogurile, concluzia unanimă a fost: NE LIPSEŞTE ENORM TERORISTA!

Poemul de sâmbătă 6

Ziua bună! Eu sunt blogul, sunt singur acasă, dar sper să mă descurc. Totuşi, poezia nu am ales-o eu, dar mie îmi place. Eu trebuie doar să livrez mesajul, deci iată-l:

Înapoi în prezent! Pentru că zilele astea se întâmplă să fie Colocviul Tinerilor Scriitori [la ora asta ar trebui să fie o lectură publică], am ales un poem din volumul Zborul femeii pe deasupra bărbatului, apărut la Eikon.

Marin Mălaicu Hondrari
Vălul*

să vrei să scrii o scrisoare unui prieten
- dar să nu-ţi aminteşti cu claritate chipul lui –
şi să nu ai la îndemână o fotografie cu el

aşa cu fiecare cuvânt liniile feţei i le tulburi
devin groteşti unele altele îşi pierd
orice urmă de consistenţă
apoi vine vidul şi le înghite

(când se stinge soarele
cine mă părăseşte
cine îşi întregeşte cu arborii umbra
iar sub crângul părăginit
la izvorul secat
devenit acum drumeag pentru lupi
întâlneşte duhurile blânde
şi dulce e moartea dată de blândeţea lor

astfel cel răzleţit cutreieră
întinderi crepusculare
mari intersecţii în metropole goale
fără veste chemat dinaintea marelui chip
unde văl după văl văl după văl
aşteaptă amprenta chipul de ceară al tău)

şi trece timpul şi scrisoarea ia proporţii
numai cum arată el nu poţi
cu nici un chip să-ţi aminteşti
sau măcar vreun gest dezlânat de-al lui
dar el nu face decât gesturi abile
precise şi blânde totodată

atunci te-ntorci spre oglindă
întipăreşti adânc în minte chipul acolo văzut
apoi abandonezi scrisoarea
şi zile-n şir te prefaci că n-ai şti ce înseamnă asta.
_________
*poezie publicată cu acordul autorului.

Nu doar 5 poze şi-un vers

1. N-am ajuns la vernisaj, dar am fost "La Castel" să văd cum arată sculpturile în varianta finală. Pun aici câteva poze.

Vlad Aurel










Ştefan Călărăşanu










Max Dumitraş










Gheorghe Zărnescu










Ilarion Voinea

În primele zile tabăra arăta aşa.

2. De citit:
un interviu cu Marius Chivu
un articol despre bibliotecile scriitorilor
un interviu vechi cu Mariana Marin [mulţumesc, Ioana!]

3. A apărut cortul Gaudeamus în Piaţa Unirii. Sunt destule cărţi interesante. Pot fi făcute donaţii .

4. Versul zilei:
lustruind pînă şi lanţurile cu care sînt legaţi de tine
[Ion Monoran, Eu însumi]

5. TNT a primit Sinagoga din Fabric. Aşa zice Richie.