Vreau să-i mulţumesc public lui Marius Chivu pentru că a scris şi a publicat cartea asta, pentru că a avut puterea să o facă. Mi-a fost greu să aleg ceva pentru pds, Vântureasa de plastic fiind un volum unitar, mai bine zis un poem amplu. Acum doi ani, la Bistriţa, a citit câte ceva din volumul ăsta, aflat atunci în lucru. Înregistrarea e aici. N-am verificat dacă a făcut sau nu modificări.
Marius Chivu
Vântureasa de plastic
[un fragment de la pagina 14]
aştept
doar aşteptarea a mai rămas
încerc să-mi suspend gândurile
din subită laşitate
să rezist orelor de graţie incertă în care
dincolo de uşile batante
un Dumnezeu în halat reface lumea
pentru un singur om
dimineaţa s-a întins ca sârma ghimpată
mă târăsc în mine
sprijinit de targa stingheră aţipesc încontinuu
ca-n grădina fricii şi părăsirii
(somnul nu ştie emoţiile aşteptării)
aceasta e clipa în care
gândurile
toate gândurile se transformă în rugăciuni
ca apa în vin
doar aşteptarea a mai rămas
încerc să-mi suspend gândurile
din subită laşitate
să rezist orelor de graţie incertă în care
dincolo de uşile batante
un Dumnezeu în halat reface lumea
pentru un singur om
dimineaţa s-a întins ca sârma ghimpată
mă târăsc în mine
sprijinit de targa stingheră aţipesc încontinuu
ca-n grădina fricii şi părăsirii
(somnul nu ştie emoţiile aşteptării)
aceasta e clipa în care
gândurile
toate gândurile se transformă în rugăciuni
ca apa în vin
[un alt fragment de la pagina 51]
numai bărbaţii au rămas întregi
în familia noastră
trei generaţii de bărbaţi stăm acum în jurul mesei
cu capul plecat cu frica în riduri
nebărbieriţi
repetând roluri deja compromise
am rămas singuri în paturi case grădini
învăţând să facem ce n-am făcut niciodată
avem grijă de femeile noastre
uităm de noi de bunăvoie
nu ne mai ascultă nimeni
nu mai avem
de cine asculta
femei străine ne aduc uneori de mâncare
dimineaţa găsim lângă patul de fier
pungi borcane caserole
ofrande ale seducţiei şi milei
femeile străine ne îmbărbătează
din compasiune din admiraţie
din dragoste subită
îngrijim morminte
cu aşternut
(câtă aşteptare atâta moarte!)
în familia noastră
trei generaţii de bărbaţi stăm acum în jurul mesei
cu capul plecat cu frica în riduri
nebărbieriţi
repetând roluri deja compromise
am rămas singuri în paturi case grădini
învăţând să facem ce n-am făcut niciodată
avem grijă de femeile noastre
uităm de noi de bunăvoie
nu ne mai ascultă nimeni
nu mai avem
de cine asculta
femei străine ne aduc uneori de mâncare
dimineaţa găsim lângă patul de fier
pungi borcane caserole
ofrande ale seducţiei şi milei
femeile străine ne îmbărbătează
din compasiune din admiraţie
din dragoste subită
îngrijim morminte
cu aşternut
(câtă aşteptare atâta moarte!)