Saturday, April 23, 2011

PdS 77

Prin februarie pregătisem pds-ul ăsta, una dintre poeziile* apărute în Amfiteatru, într-un decembrie îngrozitor, prin 80 şi ceva.

Ana Blandiana
Totul

Frunze, cuvinte, lacrimi,
cutii de chibrituri, pisici,
tramvaie câteodată, cozi la făină,
gărgăriţe, sticle goale, discursuri,
imagini lungite de televizor,
gândaci de Colorado, benzină,
steguleţe, portrete cunoscute,
Cupa Campionilor Europeni,
maşini cu butelii, mere refuzate la export,
ziare, franzele, ulei în amestec, garoafe,
întâmpinări la aeroport, cico, batoane,
Salam Bucureşti, iaurt dietetic,
ţigănci cu kenturi, ouă de Crevedia,
zvonuri, serialul de sâmbătă seara,
cafea cu înlocuitori,
lupta popoarelor pentru pace, coruri,
producţia la hectar, Gerovital, aniversări,
compot bulgăresc, adunarea oamenilor muncii,
vin de regiune superior, adidaşi,
bancuri, băieţii de pe Calea Victoriei,
peşte oceanic, Cântarea României,
totul 

---------
Şi un text al lui Caragiale, din vremuri de criză

I.L.Caragiale
Moşii(Tablă de materii)


Turtă dulce - panorame - tricoloruri - bragă - baloane - soldaţi - mahalagioaice - lampioane - limonadă - fracuri - decoraţiuni - decoraţi - doniţe - menajerii - provinciali - fluiere - cerşetori - ciubere - cimpoaie - copii - miniştri - pungaşi de buzunare - hărdaie - bone - doici - trăsuri -muzici - artifiţii - fotografii la minut - comédii - tombole - Moftul român nr. 8 - oale - steaguri - flaşnete - îngheţată de vanilie - fleici - stambă - căni - pelin - căluşei - scrânciob: cele din urmă invenţie care era şi la expoziţia americană - pinteni - biciclete - cai - vite - jandarmi - basmale - telegrafişti - nepoate - mătuşi - ţaţe - neni - unchi - veri - văduve - orfani - portretul ţarului - "Moartea vânătorului" - icoane - bricege - săpun - lumânări - panglici - prescuri - măcelari - grâu - cofeturi pentru colivă - beţivi - căciuli - cojoace - căpestre - boi - hârâitori - Prima societate de bazalt şi teracotă - Stella - sticle - fân - cercuri - doage - buţi - plăpumi - saltele - perne - flori - scaune - paturi - mese - beteală - oglinzi - cercei - inele - ibrice - turci - lighene - doftorii de bătături - săpun de pete - madipolon - ace englezeşti -mere - portocale - năut - floricele - şerbet - răcoreală - Marsilieza - lulele - luleaua neamţului - Deşteaptă-te, române! - sacâz - sifoane - ciucalată - acadele - plesnitori - tunuri - căluşari - smochine - păpuşi - poame - capul vorbitor - Leul de mare - "Vasilache" - copilul cu trei picioare - încercarea puterii - distracţia americană - belciuge - fonografe - războiul român pentru ţesut - mingi - urcioare - bere - cruci - Dumnezei - fluiere - alune prăjite - Bragadir - fisticuri - Luther - beigălă - Opler - călăreţi - orbeţi - birji - schilozi - automobile - zamparagii - guvernamentali - opozanţi - Visul Maichii Precistii - Minunile lui sf. Sisoe - Alexe, omul lui Dumnezeu - borangic - ţâri - sardele - lămâi - brânză - urdă - caşcaval - slănină - roabe - velinţe - altiţe - bibiluri - fote - perdele - ştergare - marame - furci - căldări - pirostrii - lopeţi - ălbii - copăi -fedeleşuri - porci - mătănii - paiaţe - rogojini - parfumuri - ciorapi - iminei - ghete - cizme - papuci - mătăsării - piepteni - drâmburi - darace - cobze - pomadă - clarinete - maimuţe - orice obiect 30 de bani - certuri - chefuri - aldămaşuri - tămbălăuri - "Numai 40 de bani ocaua de Drăgăşani, vechi veritabil!" - "5 bani cafea gingirlie!" - nuci - sare -salam de Sibiu - "Hop şi eu cu Ţaţa Lina! adevărata plăcintă română şi cozonaci moldovineşti!" - prafuri de pureci - covrigi - roşcove - frânghii - stafide - curele - şei - hamuri - clopote - căruţe - coşuri - bomboane - rahat - muzici -gogoşi - pălării - testemele - muşte - popi - cocoane - mateloţi - impiegaţi - pensionari - suprimaţi - popor - seniori - dame - MM. LL. - A.A. L.L. - târgoveţi - târgoveţe - ţărani - ţărance - intelectuali - artişti - poeţi - prozatori - critici - burgheji - tramcare - tramvaiuri - capele pârlite - jupe călcate -bătături strivite - copii pierduţi - părinţi beţi - mame prăpădite - guri căscate - praf - noroi - murdărie - infecţie - lume, lume, lume - vreme frumoasă - dever slab... - Criză teribilă, monşer!

---------
*poeziile astea au circulat în clandestinitate, toată lumea le copia, transcria şi le împărţea apoi prietenilor, vecinilor, colegilor de serviciu

3 comments:

capricornk13 said...

foarte tari :)
multumim, white noise!

Monica Tarţa said...

Ana Blandiana şi Pasionaria Stoicescu au fost eroinele copilăriei mele! :) Exact, mulţumim!

white noise said...

eu nu citeam poezii cand eram mica.