Wednesday, June 23, 2010

TNCP

Ce bine că s-a întâmplat! Pe la mijlocul lui mai, când mă întrebam la care târg aş putea să mă duc, prietenii mă sfătuiau să aleg Bookfestu', că ăsta ar fi târgul cel mare. Nu-i contrazic, spun doar: ce bine că există şi un târg mic, numai pentru poezie, un târg care a avut de toate: lecturi, lansări de carte, dezbateri şi cărţi la vânzare [şi nu o să vă vină să credeţi, dar s-au vândut destule]. Numai revistele promise nu prea erau de găsit. Editurile erau toate [corect ar fi: erau toate editurile care contează] Editurile de poezie sunt edituri mici, unele dintre ele nici n-au ajuns la Bookfest. Aşa că un târg al cărţii de poezie le salvează într-un fel. [Şi e foarte bine să poţi cumpăra în linişte nişte cărţi pe care le vrei.]

Să revin: TNCP. A fost prima ediţie. Din fericire cineva s-a gândit să inventeze un târg special pentru poezie. Cred că mai ales Miruna Vlada e vinovată pentru cele întâmplate între 2 şi 5 iunie. Şi a fost peste tot, încercând [şi reuşind] să transmită tuturor o parte din energia ei. [Şi a avut răbdare cu toată lumea, numai cu ea n-a avut.]


Miruna Vlada şi Octavian Soviany, citind poezie [pentru că poezia a fost şi pe stradă]

Sigur că a fost vorba de o echipă care a organizat tot ce s-a întâmplat acolo. Au fost colocvii şi lecturi, dar şi lansări de carte.

Miercuri am fost la Institutul Blecher, o ediţie specială. [Până şi televiziunea a povestit câte ceva]. Au citit Angela Marinescu, Ana Dragu, Diana Geacăr, Rita Chirian, Simona Popescu, Magda Cârneci. Nu prea mi-au ieşi pozele, înregistrările nici atât.

Angela Marinescu:


Ana Dragu, Claudiu Komartin


Diana Geacăr


Rita Chirian, Cl.K.


Magda Cârneci, Cl.K.

Duelul acesta poetic a fost câştigat fără drept de apel de Angela Marinescu, nu doar pentru că şi-a pregătit cu mare atenţie lectura. A citit din volume diferite, fiind aplaudată la scenă deschisă. Dacă ar fi să fac un fel de clasament, pe locul 2 cred că ar trebui să fie Ana Dragu.

Despre lectura de joi [Marin Mălaicu Hondrari, Radu Vancu, Acosmei, Komartin, SGB] nu mai adaug nimic, ajung cele scrise deja. Dar aici nu există niciun învingător detaşat, lupta fiind muuuuult mai echilibrată.

Vineri am fost la o lansare de carte [V. Leac, Toţi sînt îngrijoraţi] şi la o lectură [Moni Stănilă, Gabriel Daliş, Sorin Gherguţ, Denisa Pişcu], dar am pierdut toate pozele şi toate înregistrările.

Seara a fost maratonul de poezie şi jazz, organizat de Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu şi Andra Rotaru. Poeţi mulţi, muzică bună, dar înregistrări tot n-am.


Dan Mircea Cipariu, Bogdan O. Popescu, Ioan Es. Pop

Despre Blitz Show povestesc mâine.

4 comments:

MB said...

:)
a fost ceva extraordinar! au fost câteva zile bune de încântare.
am avut parte de două descoperiri:
pe Ana Dragu o consider revelaţia no.1 (pt mine vorbesc) pentru că de Gabriel Daliş ştiam de mai multă vreme (el ar fi o revelaţia no.2)

miruna vlada said...

multumesc de relatare Whitenoise :) mi-ai pus un mic plasture de micile dezamagiri. sper sa putem continua proiectul. si ca sa dau si cateva cifre s-au vandut carti de poezie in jur de 8000 de RON. e mult e putin, nu imi dau seama. fiind prima editie, eu zic ca am dat un semn bun editurilor sa capete mai multa incredere in poezie si sa o faca mai vizibila.
si in legatura cu lipsa revistelor si chiar a unelor edituri> a fost intr-adevar una din marile dezamagiri, mai ales ca a trebuit sa insist foarte foarte mult ca ele sa participe la stand. ca si cum le imploram sa ne dea carti sa le vindem... nu am putut intelege aceasta atitudine. dar sa speram ca au prins curaj si la anul vor participa cu mai multa incredere. TNCP editia a 2-a va fi in aer liber, si speram de mai mare amploare :)

Anonymous said...

Cum a fost cu greva aia?

white noise said...

@MB - eu le stiam poeziile, dar a fost prima data cand i-am auzit citind in direct.
au fost zile tare frumoase.

@Miruna- 8000 e o cifra f buna :)
si eu sper sa puteti continua . e nevoie de asa ceva.
si lasa dezamagirile, mai bine gandeste-te la ce ati reusit sa faceti

@anonim- greva relationala? nu stiu exact, si eu eram intr-un fel de greva cand am ajuns atunci la usr. adica n-am cerut nicio poezie. dar am facut niste poze