Things Fall Apart

De mult îmi doream să citesc o carte scrisă de Chinua Achebe, pentru că am tot văzut că apare pe listele cu posibilii nobelizaţi. Aşa că am fost tare bucuroasă văzând tradus romanul lui de debut. L-am citit repede şi m-am lămurit. Nu pot să spun că nu mi-a plăcut cartea, sau că ar fi una proastă, pot doar să spun că habar n-am ce înseamnă Nobelul. În mintea mea ar trebui să fie vorba de autori care-ţi taie respiraţia. Nu-i cazul; nu ştiu de ce, sau am devenit eu total insensibilă, sau e o problemă cu proza care se scrie azi. Romanul a fost publicat în 1958, iar finalul e tipic postmodern: guvernatorul englez [ cel care civilizează triburile primitive din bazinul de jos al Nigerului] se gândeşte că ar fi bine să scrie [şi] povestea lui Okonkwo, un războinic respectat de tribul său, care va prefera să-şi pună singur ştreangul de gât, ştiind sigur că albii îl vor condamna la moarte.

Cartea e foarte frumoasă mai ales în prima parte, în care viaţa unui trib african se desfăşoară neîngrădită de legile omului alb. E povestea unei lumi în care se amestecă legende, credinţe şi ritualuri străvechi. O lume sălbatică, dacă o judecăm după gustul nostru, pervertit de corectitudinea politică. O lume în care gemenii sunt abandonaţi în pădure, imediat după naştere, una în care soţul are dreptul să-şi bată soţia, dar şi una în care fraţii îşi apără sora bătută pe nedrept. Practic e o lume a legilor nescrise, în care spiritele au un rol dominant. Şi dacă e nevoie părinţii sunt pregătiţi să lupte şi cu zeii pentru a salva viaţa unuia dintre copii. [Agbala îşi trimite preoteasa pentru a i-o aduce pe Ezinma, singurul copil pe care Ekwefi l-a văzut crescând, toţi ceilalţi murind la vârste mici. Nesocotind toate legile din Umuofia, Ekwefi o urmăreşte prin pădurea neprietenoasă noaptea. Şi îi e foarte frică, nu doar de animale, de blesteme şi de spirite, ci şi de cei care ar pedepsi-o la întoarcerea acasă. După multe ocolişuri, ajunge la intrarea în sanctuar şi acolo, femeia istovită e trimisă acasă de Okonkwo , venit şi el să-şi apere fiica, dar şi legile nescrise. Cu maceta, dacă e nevoie. Mi s-a părut a fi cel mai puternic episod din toată cartea, unul care spune multe despre cei pe care-i considerăm sălbatici.]

Echilibrul acestei lumi se frânge în momentul în care apar albii şi creştinismul începe să facă prozeliţi. Sunt atraşi de noua religie mai întâi cei slabi, proscrişii tribului. Chinua Achebe încearcă să rămână cumva în afara luptelor religioase, nu dă sentinţe, nu spune că una ar fi mai bună. Sigur, albii vor învinge. O lume dispare încet. Cu ce preţ, ştim toţi mult prea bine.

Chinua Achebe, O lume se destramă, traducere de Angela Dupleschi, Cotidianul/Univers, 2008