Thursday, March 20, 2008

Temporizare

Până mă învrednicesc eu să scriu ceva mai consistent şi constructiv, spun aşa, în viteză: pe blogul celor de la Observator cultural au apărut nominalizările la premiile pentru literatură.

Pentru poezie şi proză/memorialistică se poate vota on line, adică şi cititorii dau premii. Eu n-am pierdut ocazia de a vota Submarinul iertat.

Am descoperit pe net interviul apărut în Dilemateca, numărul din martie, cu Adriana Babeţi. Şi dosarul Străinul – mod de întrebuinţare, tot din Dilemateca, dar din februarie.

De citit şi-un interviu cu John O'Brien [director al editurii Dalkey Archive Press], realizat de Ovidiu Şimonca, apărut în Observator cultural.

Pentru francofoni, cei de la L'Express au un blog special dedicat târgului de carte de la Paris: En direct du salon du livre.

Later Edit. Din seria incredibil, dar adevărat, editorialul lui Mircea Cărtărescu din Evenimentul Zilei, despre [ne]prezenţa României la Târgul de Carte de la Leipzig. Un fragment doar: „Domnişoara drăguţă de-acolo se uită într-un ghid cât o cărămidă şi ne spune: da, România, pavilionul 401. Uf, bine că l-a găsit, ne zicem, şi pornim să-l aflăm şi noi. Ajungem la faţa locului şi, vorba Ninei Cassian, „faţa locului era umflată“... Nici urmă de vreun pavilion românesc. Unde scria 401 erau un coş de gunoi, un mic stand cu prospecte nemţeşti şi-o sală goală de lectură.” Articolul întreg aici.

8 comments:

Anonymous said...

oh dear, submarinul iertat e jalnic, cu exceptia citorva bucatele de codrescu, e atit de prost....

white noise said...

tu pe cine ai votat?

Anonymous said...

pe Ovidiu Nimigean :)

white noise said...

sa-mi fie rusine, dar n-am citit Nicolina blues. celelalte carti de acolo le stiu.
dar o sa repar greseala.

de ce nu ramane link spre blogul tau? nu ai, nu-l treci?

Anonymous said...

blog n-am dar ma gasesti pe-un club

white noise said...

uite ca "submarinul" a luat un premiu, inseamna ca nu-i asa prost:)

Anonymous said...

eu l-am auzit in lectura autorilor si mi se pare slab. dupa juma de ora nu mai puteam....

white noise said...

nu-i obligatoriu sa-ti placa.
eu l-am citit la inceput cu incrancenare, dar la un anumit moment e un poem care seamana cu jocurile copilariei, de acolo parca si cei doi fac pace si se bucura de tot si toate.