Tot draft/ tot cenaclub/ poezie....
Spărgând curenții cu pumnii - Aleksandar Stoicovici
(in vremuri bune poate voi scrie mai mult pe blogul ăsta, sau in alte părți)
Un blog mai mult despre cărţi, despre ce-mi trece mie prin cap în timp/după ce le citesc. Pentru că-s de modă veche, mi-am luat numele tot dintr-o carte. În rest, nimic nou, "we go underground, 'cause there's emptiness above".
Tot draft/ tot cenaclub/ poezie....
Spărgând curenții cu pumnii - Aleksandar Stoicovici
(in vremuri bune poate voi scrie mai mult pe blogul ăsta, sau in alte părți)
Între timp a apărut și cartea, intitulată chiar așa, Toate zborurile au fost anulate, casa de editură Max Blecher. Și ar fi multe de spus/ de citit/ de scris.
.
Pe la miezul nopții se va putea vedea documentarul despre Ion Monoran. Pentru că e din nou decembrie, deja 16. Și avem pe lângă toate comemorările și aducerile aminte, o nouă ediție a festivalului Ion Monoran, o ediție on line.
Nu-s vremuri prielnice pentru literatură, se întâmplă lucruri multe și grave. De exemplu, Timișoara încă nu are primar (adică îl are pe cel vechi), dintr-un motiv foarte simplu : așa vor cei din PNL. De câțiva ani ne calcă în picioare, ne ingnoră, ne umilesc. Dar ar trebui să nu uite că suntem destui, n-avem putere mare, dar uneori avem, ne putem aduna și ne putem număra, de exemplu până la 49 191. Dominic a câștigat alegerile în toate secțiile de vot, în toate, cam la aceeași diferență, indiferent de cartier, cum a fost în centru a fost și la fel la periferie, cum a fost în zonele mai bogate a fost și în cartierele mai sărace. Dar cei din PNL trag de timp. Și nu pot să nu mă mir (dar de fapt nu mă mir) că presa centrală nu are curaj să spună exact ce se întâmplă: sunt trei contestații, două fiind făcute de oameni legați strâns de PNL.
Nu am auzit niciun membru PNL (de la nivel local sau național ) care să critice în vreun fel derapajele lui Robu, mă refer în primul rând la discursul lui anitieuropean și antidemocratic. Uneori și Dragnea părea mai simpatic.
Ar trebui să pun niște linkuri, să vedeți exact despre ce e vorba. Poate mâine. Dar cam tot ce se spunea (la nivel național) despre Dragnea și ai lui se poate spune la nivel local despre Robu și ai lui. De fapt, Robu e un amestec de Ceaușescu, Vadim și Dragnea. Partea proastă e că așa arată și partidul din care face parte.
Am văzut că nu prea se știe cine e Dominic. Aseară niște ziariști buni mi-au demonstrat că nu știu nimic. Dominic e născut în Germania, familia lui nu a avut/nu are legături cu Banatul. Vedeți o filmare de anul trecut, din mai, când nu era clar conturată candidatura lui.
A învățat limba română după 2003, când a venit prima dată în Timișoara.
(acum am văzut că îi va fi dedicată și o ediție a clubului de lectură Max Blecher, ce bine!)
Antologia George Vasilievici 1978 - 2010. Ediție coordonată de Claudiu Komartin și Andrei Ruse, Hyperliteratura, 2020