Monday, December 16, 2019

„Orban de la Ungaria”

Am trecut pe lângă CRAFT, am aruncat o privire prin sticlă și am văzut un tanc ieșind dintr-o clădire din Libertății. Și am urcat în taxi, taximetristul mi-a spus „vine Orban, Orban de la Ungaria”, „da, de la Ungaria” , i-am răspuns și pe urmă am tăcut brusc amândoi, ba nu , el a mai zis : „ce naiba face ăsta?„, că intrase un nebun pe contrasens. Am scăpat, nu știu cum, el nu, era plin de poliție în zonă și i-au tăiat calea când a încercat să o taie prin benzinărie. 
Am văzut că discursul lui Orban de la Ungaria a stârnit valuri prin alte părți, nu și aici. N-am văzut timișorean deranjat de ceva, n-am văzut ziarist oripilat, niciunde nu scrie nimic rău despre vizita asta.
În presa centrală am văzut și chestii din astea (nu peste tot, e drept. )
Și oricum ar trebui să înțeleagă toată lumea că ungurii din Banat sunt aici la ei acasă, așa cum  și ungurii din Ardeal sunt la ei acasă. (Și Banatul nu e în Ardeal, după cum nici Ardealul nu e în Banat.)
 
 N-am găsit niciunde în întregime discursul lui Viktor Orban, varianta asta e de pe Hotnews. E cu diacritice. Pe site-ul celor de la Opinia Timișoarei era fără, dar părea a fi cam același text. 

(A zis Orban câte ceva și despre 1956, atunci părinții mei erau studenți și au fost duși sub pază militară la Becicherec, da, glorioasa armată  română, adunătura aia care în decembrie 89 a tras, in Timișoara asta a făcut)
 
„În secolul XIX Timişoara a fost unul dintre motoarele de dezvoltare ale Ungariei. Un alt moment de importanţă mondială l-a trăit Timişoara în 1989. Timişorenii, cetăţeni ai României au lansat revolta, spunând că ne vom redobândi libertatea. Lumea are două probleme. Una este că nu crede că e posibil, a doua e că crede ce nu este posibil. În 89 lumea nu a crezut că e posibil ca oamenii să se revolte împotriva comunismului. După cum se spune, nu e posibil ca mămăliga să expodeze, dar s-a putut aşa ceva, s-a demonstrat că românii şi maghiarii sunt în stare să facă front comun”.
 „Românii au fost cei care au sprijinit revoluţionarii maghiari din 1956 şi dorim să le mulţumim (…) Politica mondială, în 40 de ani nu a crezut posibilă căderea comunismului. Locuitorii României au dovedit că nu e posibil niciun compromis  şi au demonstrat că distrugerea comunismului este posibilă doar cu revoltă populară. Am ştiut că dacă e să primim cadouri, cadoul nu putea veni decât de la Dumnezeu, să putem să luptăm, să avem curaj să luptăm.
Atât despre trecutul comun. Dacă atunci când noi maghiari şi români ne adunam, nu puteam decât să ne aducem aminte (…) Sunt oare posibile ţeluri comune ale maghiarilor şi românilor. În numele naţiunii maghiare pot să vă spun că văd şanse nemaipomenite ca românii şi maghiarii să aibă ţeluri comune. Noi, maghiarii vrem să ieşim din acea situaţie în care să ieşim din linia a doua a Europei. Vrem să ne numărăm printre ţările europene unde e cel mai bine să creezi şi să munceşti. Ungaria vrea să producă cu tehnologia cea mai avansată în lume, Ungaria vrea să fie una dintre ţările cele mai sigure în lume, vrem ca munca Ungariei să nu fie una dintre cele jefuite de comunism. Credem că acest ţel poate fi înfăptuit cu vecinii noştri, inclusiv cu România, să construim o nouă Europă Centrală care să fie o regiune competitivă, una dintre cele mai competitive ale lumii, acolo unde forţele noastre să fie legate de cale ferată rapidă şi marea noastră problemă va fi ce să ne facem cu muncitorii care vin din Eurpopa Occidentală  să se angajeze la noi”, a declarat Viktor Orban care a adăugat că mulţi nu cred în acest ţel, dar că nici în 1989 oamenii nu credeau că e posibilă căderea comunismului.
Sutem aici să aducem omagiile noastre în faţa domnului episcop Laszlo Tokes, noi aceia care am bătut câte un cui în coşciugul comunist. (…) Sistemul comunist a fost bazat pe minciună, a fost conceput în păcat şi a fost momentul să se termine odată, dar de ce în Decembrie 89 şi nu mai devreme sau mai tarziu? Nu ştim. Dar ştim că putem spune cu certitudine că dacă un tânăr preot reformat nu se întorcea împotriva puterii, atunci acea scânteie ar fi trebuit aşteptată mult mai mult, aşa că cinste lui Laszlo Tokes (…) Trebuie să mai spun câteva cuvinte şi despre faptul că vedem toate tertipurile prin care au încercat să îl reducă la tăcere şi dubiile şi suspiciunile care l-au urmat. Nu există schimbare politică care de pe o zi pe alta să transforme un câmp de mătrăgună într-un câmp înflorit. Patru decenii şi jumătate nu pot rămâne fără repercusiuni. Am venit aici pentru că suntem datori cu rostirea adevărurilor şi suntem datori actorilor cum a fost Laszlo Tokes. Prin comemorarea noastră aprindem lumina într-un oraş în care pentru prima dată a fost deschis iluminatul public aşa că: La mulţi ani, timişoreni! La mulţi ani, Laszlo Tokes!”

Friday, December 13, 2019

Momentul acela

... când stai așa și te bucuri că prieteni mai vechi sau mai noi scriu cărți foarte bune.
Și un bonus nocturn: Anastasia Gavrilovici, se poate trăi și așa


Thursday, December 12, 2019

Azi

Azi , la Bufnițe

În D'Arc
Cenaclub iese din Casă! Joi, 12 decembrie, de la 19:00, ne vedem în D’arc the Club pentru o seară de poezie & muzică experimentală.

Invitat: Andrei Dosa
Cenaclub: Spataru Alexe Luca, Ana Oraviţan, Ivanescu Octavian, Clara Mnere

Muzica:
V.A.G
NtrBnc Mlc: https://www.youtube.com/user/RappSodic

La Humanitas :


Cu alte cuvinte: dați cu banu' !

Wednesday, December 11, 2019

Mono, finally

Avem (în sfârșit!) un festival de poezie Ion Monoran! Mă bucur că cineva a avut puterea să lupte pentru a-l pune pe picioare.


Nu uitați că la Bastion, in acel foarte special colț,  se întâmplă în fiecare sfârșit de săptămână tot felul de lucruri, inclusiv un moment dedicat poeziei. Din fericire, săptămâna asta, ei incep vineri seara, pe la 9. (inainte de un film documentar, sau așa ceva.)

Sunday, December 1, 2019

PARADISE LOST - The Longest Winter (OFFICIAL LYRIC VIDEO)



Toate iernile sunt infernal de lungi.
Dacă avem noroc, ne vedem la primăvară. Dacă nu, nu.

Friday, November 29, 2019

La fel

„Cat despre cunoscuti… cu greu mai numar printre ei vreun adevarat prieten. A cui e vina?  Odios cuvant.
Inchei aici, pentru moment.”

(In fiecare noiembrie mă gândesc la ea)

Amestecate, dar pe scurt

E un final de an foarte bun pentru literatura din Banat. Zilele trecute Mircea Pora a lansat un nou volum de proză scurtă, Adrian Bodnaru a lansat un volum de poezii, peste câteva zile Alexandru Potcoavă lansează noul roman.
Azi e slam poetry la Kunsthalle Bega, și cenaclu la Bufnițe, cu Petru Ilieșu pe afiș. Viorel Marineasa are azi lansare la Orizont. Urmează Mircea Mihăieș, Cristina Chevereșan .
La CS , pe lângă cenaclul Pavel Dan a mai apărut unul, condus de Alexandra Bodnaru. Ar mai fi scriitori anonimi din generația AIA care se întâlnesc destul de constant. Pe partea de SF, pe lângă urmele trasate de fostul cenaclu studențesc H G Wells (se mai întâlnesc prin diverse locuri), mai sunt și cei de la Helion (au și o revistă on line, cu multe numere, au trecut de sută).
La Bastion e liniște săptămâna asta, a fost doar un colț cu teatru, de săptămâna viitoare se reia partea cu poezia (spoken word) și restul.
Și ar mai fi multe altele de spus, deși eu nu mai am literatura ca prioritate. Când e la concurență cu muzica și arta plastică, pierde mereu. 
Timișoara e un oraș minunat, se întâmplă atât de multe lucruri, eu nu pot ține pasul cu orașul. Am filmări de la festivalul Simultan, a mai fost și unul de teatru (cu săli arhipline) și altul de jazz (cel făcut de Marius Giura). Dar știu că nu interesează pe nimeni, așa că nu voi povesti aici.
Pe voi vă interesează mizeriile și scandalul, aveți FB ul pentru asta.
Ieri, Robu s-a apucat să numere chestiile de infrastructură culturală care se renovează, modernizează. Simte că-i fuge pământul de sub picioare (dar are mare noroc cu cei din PLUS). Sunt dezbateri mari zilele astea despre MultipleXity (Dacă tot am zis, mai zic: azi e un supervernisaj la muzeul tramvaielor). 
Pe partea economică, Timișoara stă și mai bine, mai vin vreo 3 mari aici. Unul e de re-tail, deci nu prea contează, dar ceilalți sunt pe partea de producție: niște italieni care vor face cu biciclete (numai bune pentru VpB, azi pedalează pe undeva) și indienii aceia, cei mai mari din IT. 
A fost și ministrul de la cultură, ne-a zis că știe că nu s-au dat bani pt TM 2021, dar să nu-i așteptăm. Acum vreo lună a fost și fostul ministru, a vorbit despre Muzeul Revoluției. De fapt, cred că scopul lor e să radă Memorialul Revoluției, vor să facă ceva cu Iliescu, în așa fel încât Timișoara să nu se mai vadă, sper că se vor schimba lucrurile. Cei doi au ceva în comun: nu se pricep deloc. Zicea domnul acesta nou ceva despre un comisar , pe modelul Sibiului, dar de atunci s-au schimbat legi la nivel european. Și totul era destul de centralizat, că nu prea exista sector independent. Și contextul politic era altul (oricum, pentru Timișoara niciun guvern nu a dat bani).
Nu mai scriu, știu că nu vă place Timișoara și ne cam disprețuiți pe toți , și voi sunteți majoritari.
Parta proastă e că uneori noi nu mai avem încredere în noi și aste e grav.

Completare. exact ce vă ziceam
Z-E-R-O. Zero lei pentru TM2021, la rectificarea bugetară

Friday, November 15, 2019

Azi, incotro?

Ce să aleg?


Memoriile Cetății: După 30 de ani

Timișoara a fost scânteia care a aprins Revoluția de la Timișoara, acum 30 de ani. Timișoara a avut curajul de a se ridica și de a spune că este destul. A trecut o generație din 1989, iar România de astăzi arată acum altfel datorită acelor oameni care au strigat atunci „Jos comunismul!”.

Timp de 4 săptămâni, vom rememora acele vremuri și ne vom bucura împreună de libertatea de exprimare pe care o avem acum. În spațiul de la Bastion, lângă Galeria Calpe, la Corner Space, vom organiza spectacole de teatru, concerte, expoziții, proiecții de film și lansări de carte.

PROGRAM
Vineri, 15 noiembrie:
ora 19:00 - spectacol de teatru "Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi" - un spectacol de Simona Maicanescu, după un text de Herta Müller. Producție: Fundația Doina Levința.
ora 20:30 - concert GRIMUS (Bogdan Mezofi și Lehel Kiss)

Sau


Smanes prezintă primul disc al primei trupe de punk din România, Haos -"Legea pute" & totodată primul disc al trupei Auăleu -"Miorița".
Înregistrările acestor discuri au fost făcute live în diverse festivaluri, coperțile sunt manufacturate din materiale reciclate iar edițiile sunt limitate.
Smanes continuă tradiția muzicală a orașului.

Bilete: 30 lei (se găsesc la Scârț Loc Lejer sau la intrare în seara evenimentului)

Punk's not dead! Long live the theatre!

Sau
 sau altele...

Saturday, November 9, 2019

Zidul, 30 de ani

Frântura din Zidul Berlinului, aflată la Memorialul Revoluției. Pozele astea le-am făcut toamna trecută când cei de la Contrasens au organizat acolo o expoziție:

În 1989, când se dărâma Zidul, mă uital la tv, la sârbi, mă bucuram pentru ei și plângeam pentru noi. Comunismul nostru încă părea etern.
Și o lucrare a lui Levente Kozma, din aceeași expoziție:

Monday, November 4, 2019

Cenaclu, azi. La Bufnițe

Sper să ajung azi.


Despre povestea asta am aflat prea tîrziu, dar sper că vor fi reluate lecturile astea la primăvară.


Sunday, November 3, 2019

Știri culturale

Azi incepe festivalul de teatru, partea a doua FEST FDR

Dar cred că evenimentul săptămânii este :


detalii aici
Program (copy/paste de pe site-ul lor)

8 NOV.

_ MUZEUL CORNELIU MIKLOSI
19:00 – Deschidere SIMULTAN 2019
20:00 – Cedric Fermont – live
21:00 – Micleusanu M. – live
22:00 – Beam Splitter – live

9 NOV.

_ MUZEUL CORNELIU MIKLOSI
16:00 – Blind Tape Quartets – workshop cu Lukatoyboy
17:00 – Shintaro Miyazaki – talk
18:00 – Video screening
19:00 – Alain Wergifosse – live
20:00 – Syntax – live
21:00 – Jessica Ekomane – live
22:00 – Vinyl -terror & -horror – live

_ LAPSUS
16:00 – Emergency Entrance #10

_ SACCADE
23:00 – S.XIV NightWaves –
After Party cu Drummer in Cosmos & Alur Duvaal

10 NOV.

_ CORNELIU MIKLOSI MUSEUM
16:00 – Blind Tape Quartets – workshop with Lukatoyboy
17:00 – Balázs Kovacs – talk
18:00 – Alessandro Massobrio – talk
19:00 – Video screening
20:00 – Magnetoceptia – live
21:00 – Jacob Kirkegaard – live
22:00 – Sillyconductor – live

 
În librării:
Cărturești

 Humanitas:

 Dacă nu ați ajuns săptămâna trecută la întâlnirea cu Augustin Cupșa, e filmarea aici.
La Bufnițele noastre minunate:

film, marți in 5 noiembrie

Mai e și un festival de muzică clasică!!! Și altele...
De exemplu

Tuesday, October 29, 2019

Pe scurt / Știri

A fost azi
 Generația AIA
 La Humanitas, joi: