Final greu de săptămână

O zi calmă dintr-o săptămână normală:

Finalul se anunță complicat.
lansare de carte la Bufnițe

serile filmului românesc, în noua grădină de la Mall

incepe festivalul Plai

Dar de neratat imi pare a fi vernisajul de la Kunsthalle Bega.

și altele....

Program LitVest (un super-festival)

Programul ediției 2019: 

Scriitorii invitați :

 

Toamna în săli

O parte din ceea ce urmează :

Teatrul German, cel pe care Sf. Primar tot vrea să-l dărâme:

 Teatrul Maghiar (favoritul meu)

 Teatrul Național Timișoara ( tot mai bun pe zi ce trece, și cu o Ada Hausvater de milioane):

 Opera ( cu director interimar)

„E gata vacanța, de mâine e toamnă”

Așa a sunat ultima replică a celui care a prezentat festivalul Open Stage, dedicat trupelor tinere, cam toate (sau oricum, cele mai bune) de rock. Au fost zile cu multă muzică, aseară se putea trece de la jazz (JazzyBit la Bega Bulevard), la muzica vieneză în Parcul Botanic, la rock-ul puștilor din Piața Sf Gheorghe.

 A fost o seară de vară, și garda a luat o scurtă pauză pentru o înghețată.

Și săptămâna a început foarte bine, cu o noapte albă, dar cu victoria lui Rafa, plus faptul simplu, care în fiecare an îmi ridică moralul: nu am nicio legătură cu școala! Nu e o fericire să fii elev în țara asta, dar să fii profesor e infinit mai rău/greu/...(alte variante)!

Punctul culminat al săptămânii trecute rămâne concertul Richard Oschanitzky - in memoriam, iar săptămâna asta cred că va fi vernisajul de la Kunsthalle Bega!  Dar săptămâna se va încheia cu a XIV a edițe Plai, și cu o caravană a filmului românesc, ambele au loc în aer liber, sper că vremea va fi blândă cu noi. Pentru că, oricum am lua-o, vremurile sunt crunte, mai ales în/pentru Timișoara.

A, era să uit:  azi (adică 9) e ziua de naștere a lui Aleksandar Hemon, mă bucur mult că e tradus la noi, încă nu scriu nimic despre el, am de terminat „Proiectul Lazarus”. Dacă ar fi să fac un raft cu autori descoperiți (și f imp) după anul 2000 Aleksandar Hemon ar fi acolo, lângă Jeffrey Eugenides, Colum McCann, David Foster Wallace, Roberto Bolano; iar alături de ei ar fi și câteva cărți răzlețe scrise de alții. Rămâne temă de casă: pe cine aș mai adăuga? 

Apel deschis - Memoriile Cetății 2019

Poate interesează pe cineva (mai sunt câteva zile):

Memoriile Cetăţii, proiecte de murale 

„Căutăm oameni creativi, iscusiţi și cu spirit civic aprig care să transforme câteva cartiere din Timișoara într-un loc de întâlnire cu o marcă identitară trainică. Dacă îţi joacă în gând și-n mâini creativitatea, alătură-te echipei Memoriile Cetăţii și implică-te în transformarea cartierelor prin intervenţii murale în spaţiul public în perioada 14-20 octombrie.” 

aici detalii.

Amintiri

Am stat cândva în casa asta

Și încă mai are prinsă în fațadă plăcuța asta,

așa cum aveau cândva cam toate casele din zona aia.
Cu sfințenie au fost păstrate până în 1989, acum , cei care au pus stăpânire pe oraș îi șterg memoria încet, dar sigur.

Leprous, in curs de apariție

”Every single fear I'm hiding
Every little childhood memory I bury”

Vineri, 13

Aseară, după ce am plecat de la concert, am dat o tură prin oraș. Și când mă gândeam eu că mai bine nu se poate, mi-am dat seama că se poate. Ce urmează e minunat!

Și asta e doar o parte din poveste!

„Dobro jutro, džezeri”

Nu cu Bajaga, ci cu Richard Oschanitzky, de data aceasta. Au fost și sunt zile foarte pline de aici. Și acum ascult acest cd Memorial Richard Oschanitzky vol II (un dublu cd) (vol I a apărut prin 2005) 

Am crescut ascultând povești despre Sigma și 1 1 1, despre Aktionsgruppe Banat și Herta Müller, și despre Phoenix (aveam un verișor, prieten bun cu Nicu Covaci), despre cineclub, despre Timișoara lor, a mea. Aveam un unchi care iubea mult jazz-ul , mă întreb cum i s-ar fi părut concertele astea! (Știu cât de năucită am fost prin 90 și un pic,  după un concert al lui Eugen Gondi, și cum sperm că vor urma și altele, cum speram că ne vor învăța repede tot ceea ce știau ei, dar ...; nimeni nu e obligat să rămână într-o țară care mutilează tot ce prinde). 

Tata îmi tot spune că Timișoara lui nu mai e, nici a mea nu o duce prea bine. Ați observat că de la o vreme nu mai merge nimeni pe Corso?

Să revin la jazz. CD ul :

 Prezentarea din programul de sală (semnată de Nicolas Simion, saxofonist, născut pe lângă Brașov, dar locuind acum în Germania):

 Și în pauză am făcut și o poză:

Pe lângă bucățile de jazz, au fost incluse în program și compoziții de jazz simfonic, adică:
 
RICHARD OSCHANITZKY Antifonii pentru pian și orchestră ,
Solist : ANTONIS ANISSEGOS;

RICHARD OSCHANITZKY Dublul concert pentru pian, saxofon tenor și orchestră
Soliști: SORIN PETRESCU, NICOLAS SIMION

Nu știu, sper că pe undeva există inregistrări, sau se vor face, știu că mai multe orchestre simfonice le-au îinterpretat cândva, măcar o dată.  Sună foarte bine. 

Acum îmi pare rău că joi n-am fost la recitalul celor doi, Nicolas Simion și Antonis Anissegos. Joi am fost deturnată din drumul meu, am ajuns la vernisaj:

Și totuși, în final:

Sport 21 & Tm 2021

Nici n-am apucat să povestesc tot ce era de povestit despre cele întâmplate săptămâna trecută, că au și venit peste mine (noi) cele ce se întâmplă zilele astea.
Vor urma două zile cu jazz , asta am ales eu, sunt două zile (mai ales cea de vineri) legate de Richard Oschanitzky.  Dar e și Check Art, și povestea din Scârț, cu amintiri din comunism, filme documentare și povești de atunci și de acum (de la 5 pm - dialog cu Danel Vighi și Goran Mrakić) , și muzica vieneză răsună din parc (anul ăsta doar în Parcul Botanic, din păcate).
Sport 21 (prezentare pe scurt aici, mai sunt și altele, plus pagina de FB a celor de la Sport 21) e parte din programul cultural al asociației Tm 2021. Filmările astea sunt de duminică seara, n-am putut filma și centrul pieței, deci filmarea nu reflectă exact realitatea. Și ultimele două filmări ar fi trebuit să fie împreună, dar am oprit filmarea câteva secunde, mă cotropiseră amintirile cu Poli a mea. 

MetaSpațiu. Work in Process

Mai povestesc ceva despre zilele astea prea pline, nici nu știu cu ce să încep. Sâmbătă am pornit spre D'Arc, la un moment dat mi-am adus aminte că Bega e bulevard și am coborât pe mal la Michelangelo. Am pornit încet, pe drum i-am întâlnit pe cei din generația AIA, care strâng fonduri pentru a avea un loc al lor, au închiriat o fostă hală industrială pe Pestalozzi, știu că renovează de zor. (Generația AIA ânseamnă pictură, literatură și mai ce? Parcă-s patru domenii, sau cum le-o zice.

Deci am pornit spre Mihai Viteazu, dar am ajuns mai repede, așa că am mers încet până la podul de la Maria, am făcut poze, m-am uitat la toți oamenii ăia liniștiți, la pescari, la câinii fericiți că pot înota, pe urmă am revenit la realitate.

Cei de la Meta Spațiu (de fapt cele) au pus la cale o poveste întreagă, ăsta a fost doar primul episod din work in process: o instalație video pusă la cale de  Alex Halka.

 

”we are the nobodies”

Am supraviețuit! Săptămâna asta programul e mult mai lejer: Bega Bulevard, Check Art, Festivalul Mediteranean, ușor de ales între ele. Învingător la puncte, de fapt învingătoare: Filarmonica! Sunt acolo niște concerte speciale, jazz simfonic, in memoriam Richard Oschanitzy. Încep și teatrele, mai sunt și niște vernisaje, program normal! Of, o să fie și Zilele Muzicii Vieneze!!! Hai că iar se complică lucrurile!

S-a terminat CEFFTM, am înțeles că „Donbass” a fost marele câștigător, nu zic nimic, n-am văzut. În schimb, am fost în Aula Magna, la Vest, să văd un film din Singapore (nu era în competiție): 

A meritat, deși nu e o capodoperă, dar a fost interesant. Scenariul și regia: Tzang Merwyn Tong! Știți ce am zis, vorba aceea a lui Ioan Groșan, cu povestea pe care nu o uită nimeni, cam așa ceva! Filmul e o distopie, scenariul e bun, dar are niște căderi, câteva locuri comune. Iar actorii nu-s toți bine aleși, se vede că-s tineri, nu-și controlează suficient de bine personajele. Dar rămâne povestea și ideea asta : „în loc să fim fericiți cu ce aveam, am vrut să devenim altceva!” (Ar mai fi și întrebarea: de ce nu ne implicăm atunci când se întâmplă ceva rău, ceva cu ce e evident că nu suntem de acord?)

Regizorul a fost în sală, păcat că la discuțiile de final publicul n-a prea stat, fiecare era grăbit să ajungă în altă parte.

 Și pianina din holul Universității, una din pianinele donate orașului, cu condiția ca toate să fie expuse în spațiul public (nu e bine spus expuse, că cine vrea, poată să și interpreteze ceva.)

 N-am pierdut ocazia de a fotografia cele două sculpturi noi din parcul de la Vest:

Tot timpul fimului mi-a sunat în cap melodia lui Marilyn Manson (și sigur regizorul și-a imaginat că asta s-ar putea întâmpla, sunt convinsă că unele detalii din film au legătură cu realitatea asta):

CEFFTM 2018 & 2019

Nu știu cum a apărut acest festival, nici de ce, dar în principiu cred că e bine. Partea bună e că are o secține de filme studențești, parte de filme documentare, filme de scurt metraj și secțiunea de filme în concurs. 

Și începe oficial cu un cine-concert. Anul acesta, fiind 30 de ani de la Revoluție, asta a fost tema principală. Iar concertul de deschiderea fost susținut de Luna Amară, iar pe ecrane s-a proiectat documentarul despre Timișoara 89, filmul lui Ovidiu Bose Paștină.

Imagini din Unirii

.

A fost destulă lume în Unirii, deși la concurență, in Libertății era Opera din Budapesta / Opera pe roți. Am fost în Libertății, dar după primul act am plecat, pentru că în Timișoara concertele rock sunt foarte rare (eu de fapt aș spune că nu sunt, dar hai să nu zic). Nu știu cine va deschide anul viitor festivalul, mă întreb, dar n-am nici o idee acum.

Imagini din Libertății:

Acum muzica și filmul au mers cumva în paralel, adică cei din Luna Amară au cântat piese pe care ei l-au considerat potrivite, care puteau dialoga cumva cu filmul.

Dar anul trecut la CEFFTM, deschiderea a aparținut filmelor mute și unei super-trupe tmișorene, Implant Pentru Refuz.Din păcate filmările le-am pierdut, dar au rămas câteva imagini și amintirile. Cei de la IPR au scris special muzica pentru acel concert, a fost un moment foarte special. Au fost trei filme mute, imagini din Primul Război Mondial, imagini cu Regele Ferdinand și cu Regina Maria. Iar IPR a creat cumva coloana sonoră (altfel decât la The Dybbuk , film mut din 1937, adus la Timișoara ca parte a unui proiect al celor de la Tm 2021).

Imagini de anul trecut:

Filmele nu sunt marea mea pasiune, nu mă pricep prea bine, nu știu exact ce să aleg dintr-un festival. Dar azi am fost și am văzut Stremț 89(un scurtmetraj), dar mai ales „Dumnezeu există și numele lui e Petrunjia”, film regizat de o regizoare, Teona Strugar Mitveska (de asta l-am și ales, dar și pentru că are legătură cu fosta Iugoslavie, fiind o producție 2019, co-producție Macedonia - Belgia - Franța - Croația - Slovenia). (Paranteză: Piața Operei era arhiplină, pentru că acolo e festivalul de operetă.)  Mâine nu știu ce să aleg, peste toate mai e și festivalul evreiesc...

(Azi am fost și în D'Arc, unde era un vernisaj Meta Spațiu/ Work in Process)