La final

S-a terminat festivalul de teatru, pentru curioşi palmaresul e găsibil aici. Eu n-am fost la prea multe spectacole, nici măcar la cele la care am avut bilet, am făcut cadou vreo 2. Nici un spectacol n-a început la ora fixată şi asta m-a deranjat foarte tare. Recordul aparţine Deformaţiilor din ProArte, care a început cu o oră întârziere, drept pentru care s-a terminat pe la miezul nopţii şi a fost foarte interesant de venit acasă. [A fost strict vina organizatorilor, adică stătea jegul plătitor de bilet să aştepte să se termine spectacolul din sala 2, în aşa fel încât să ajungă la ProArte invitaţii. Trec peste faptul că locul acela nu e bun pentru teatru, imaginaţi-vă un bou vagon, scena e într-un capăt şi vagonul e luuuuuuuung, habar n-am ce au văzut cei din spate, că eu eram în prima jumătate şi tot n-am văzut prea bine].

Dintre spectacolele la care am fost cel mai mult mi-a plăcut Urban Kiss, am plecat fericită acasă. Furată de dans şi muzică, n-am văzut tot timpul titlurile pe care le aveau diferitele momente, de asta am zis că l-aş mai vedea [măcar] o dată.

Portretul Doamnei T. e ilustrarea perfectă a butadei lui Radu Afrim texte mici, spectacole mari, dar nu datorită regizorului [în cazul de faţă], ci datorită Olgăi Tudorache. S-a aplaudat mult la final, toată sala era în picioare şi a fost public inclusiv la galerie. Piesa e proastă, adică replicile sunt subţiri de tot, numai că un actor mare n-are nevoie de cuvinte pentru a transmite ce are de transmis.

Nevasta lui Hans a trenat mult, nu ştiu din cauza cui, că n-am citit cartea lui Nichita Danilov. Dar au fost multe episoade secundare care au rămas în aer, iar actorii mi s-au părut prăfuiţi, mai puţin interpretul lui Hans [care pe alocuri mi s-a părut destul de vulnerabil, aşa cum i-o cerea rolul; a mai fost şi o actriţă în vârstă care a intrat bine în rol, dar n-a stat pe scenă mai mult de 2 minute].

Tot interpretarea m-a supărat şi la Deformaţii, mi-a plăcut doar parţial Diana Cavaliotti [şi mult mai parţial Toma Dănilă şi Iulian Gliţă]. N-am văzut nici ideea regizorală, dar nici fragmentul acela din Kassa Poporului, cu muzeul de cadavre, nu m-a impresionat deloc, deşi în carte mi s-a părut foarte puternic.

Mi-au plăcut mult cele 2 piese din Blog the Theatre, s-au jucat doar 2 din cele 3: Buy Me With a Coffee si Parfum de femeie. Şi textele au fost foarte inteligente, aşa că, dacă aveţi ocazia să vedeţi spectacolele astea, eu zic să n-o rataţi. Festivalul e clar unul de underground şi pentru anumite spectacole e nevoie de stomac tare. Anul viitor [3-11 octombrie] o să fie alt selecţioner unic, nu ştiu dacă se va schimba ceva.

Notă târzie, că azi e în 16. Am văzut şi spectacolul celor din Arad, adică Amoc, regizat de Hausvater, nu ştiu cum am uitat de el. Pe ansamblu e bun, regia şi scenografia chiar mi-au plăcut mult. Nuvela aş fi adapatat-o un pic mai pentru vremurile astea; oricum actorii s-au descurcat destul de bine, deşi părerea mea e că nu prea mai avem actori. Sunt prea mulţi absolvenţi.