jurnal 3

 

În capul meu e o hărmălaie continuă, tot felul de voci se aud, dialoghează, continuă povești întrerupte cândva. Încep dialoguri cu prieteni îndepărtați, cu oameni dragi dispăruți, cum  s-ar zice sunt nevorbită și atunci hărmălaia asta ține loc cruntei realități. ersatz. Mă întâlnesc cu prieteni, cu vecini, curieri, casieri,  schimb câteva vorbe cu ei și atunci când nu mai pot îmi imaginez cum ar fi continuat dialogurile, îmi aduc aminte că ar fi trebuit să le mai spun ceva, că ar mai fi trebuit să explic, că ar mai fi trebuit să le spun să-mi spună să tac atunci când nu mai pot suporta delirul ăsta verbal. Pe unii îi cunosc atât de bine încât știu ce mi-ar spune, știu unde m-ar certa, știu cam ce m-ar sfătui, știu că unora le pasă,  știu că altora li se rupe, dar în final cred că vorbesc în pustiu. În capul meu se adună prieteni și pitici, nebuni și înțelepți, urlete și șoapte, ființe dragi și dușmani.

jurnal 2

 Am ieșit din cabinet și am urcat în lift. Îmi place. Nu are oglindă. Dar la parter nu scap, acolo mă văd rapid într-o fâșie de oglindă, o fantă.  Mă văd acolo și fac o poză stafiei ce se vede. Monument de tristețe și durere. Aranjez bandana  închid un nasture de la pardesiu (rochie de blugi deturnată de la  sensul inițial), caut la repezeală zâmbetul care mă apără de mila celor din jur, de privirile indiscrete, deschid ușa și încerc să rezist. Și a fost bine, am stat la povești în Viniloteca. Am ajuns acasă și urmează acele ore de care ziceam.

jurnal 1

 1

Greu.  sunt cele mai grele ore din zi.  atunci când vin acasă și stau și privesc în gol câteva ore,  până când vine timpul să încep să iau medicamentele și să nu mai simt nimic. urmează noaptea. momente bune sunt doar cele care țin o cafea în mână,  mă plimb aiurea pe străzi și nu mai simt nimic când iau medicamentele.  noapte bună . oh

Alb/Negru

 Cam atât mai vreau 

Elegie - Mariana Marin

Doamne,
de m-aş putea odihni într-un sanatoriu de munte,
printre pastile roz şi albastre,
un sanatoriu cu miros puternic de brad
şi covoare moi,
cu doamne cochete şi nevrozate
de conflicte plăcute, mici, conjugale.
De-aş avea şi eu o traumă ca pojarul,
o răpăială de ploaie de vară,
o nevroză ca o mătase,
după care eşti şi mai iubită;
o nevroză ca un abur de muşeţel,
după care eşti şi mai buimacă,
celestă,
după care fluxul feminităţii tale asaltează lumea,
o vindecă, îi dă frisoane unei comori numai de ea cunoscute.
De m-aş putea odihni în oricare scenariu al vieţii,
în cotloane diverse şi simple, cinstite,
unde să nu existe decât un pat în care să dorm
şi un lighean în care să vomit
tot ceea ce dându-mi ai luat, Doamne.

să tot vomit.

40 de zile de la...

 11 octombrie 2023 ora 1.37

Tata doarme. A atipit un pic. Stau si il privesc. In salonul de alături e corpul mamei mele, acoperit de cearceaful special. Stau și  mă uit cum respiră, mi-e teamă că s-ar putea opri și el. ies incet din salon, alaturi e geamul deschis. Aer rece vine de peste tot. O acopăr mai bine pe mama de parcă i-ar mai putea fi frig.