Când am citit undeva că Alice Popescu a publicat un volum de poezii, m-am întrebat: o fi vorba de acea Alice Popescu, cea care a publicat acum vreo 2-3 ani o carte despre realismul socialist? [ dar o carte complicată o socio-psihanaliză a realismului socialist, pentru care a primit şi un premiu] Mi-am dat apoi seama că despre ea e vorba, cele două cărţi sunt cumva legate între ele, măcar printr-un grupaj [din cele trei] din Sfoara de întins rufe. Dintre debuturile reunite în cercul poeţilor apăruţi acesta îmi e cumva cel mai aproape, un motiv ar putea fi şi dedicaţia, de fapt o jumătate a ei, cartea îi e dedicată şi lui Mircea Nedelciu [scriitor la care eu ţin foarte mult, deşi ştiu povestea celor 5 $].
Transcriu aici 3 texte, unul din primul grupaj, Zona de trecere, iar următoarele două din cel de al doilea, Dragă realismule socialist.
Alice Popescu
Vertebre
o dată la două săptămâni
mama vine la Bucureşti să-şi repare o vertebră
din cele multe.
alain m-a întrebat câte vertebre are mama.
i-am spus că, în ţara mea, părinţii au mai multe vertebre
decât propriii lor copii,
atât de multe
încât abia le duc. se târăsc ca nişte trenuleţe de jucărie
de-a lungul vieţii,
iar copiii vin la urmă,
întotdeauna.
ei nici nu se mişcă,
dar doar obstacolele la o parte din drum şi se întind pe şine,
aşteptând cu înfrigurare.
Scrisoare mică
dragă realismule socialist,
şi eu, ca şi tine:
am fost omorâţi la naştere, sufocaţi
cu tăcere.
am apărut într-o mare de linişte
pe care nu era frumos să o deranjăm,
aşa că ne-am umplut gurile cu pietre
şi am început să le înghiţim
una după alta,
pe nerăsuflate,
să facem
cu ele
o lume nouă.
Scrisoare şi mai mică
dragă realismule socialist,
să ştii că exist!
------------
* debut în poezie, fiind inclusă în colecţia coordonată de Svetlana Cârstean
Posts
No comments:
Post a Comment