Dictando

Pe la sfârşitul lui ianuarie, Adrian Bodnaru a lansat o nouă carte, Dictando, apărută la o editură  nouă [are 1 an şi ceva]: DIAcritic. Lansarea a fost frumoasă,  nu putea fi altfel din moment ce prezentarea a fost făcută de Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea. Mi-am adus aminte şi de o altă lansare, în aceeaşi formulă, care a avut loc acum câţiva ani buni, în The Note. Atunci Marcel Tolcea a vorbit despre poetul venit din bibliotecă, acum Mircea Mihăieş a făcut elogiul editurilor mici. Are dreptate într-un fel, apar cărţi bune şi frumoase la DIAcritic. Anul trecut de exemplu a apărut cartea lui Daniel Vighi şi Viorel Marineasa, dar nu prea ştiu în ce măsură ea a ajuns la cititori. Acum a apărut şi un nou volum semnat de Şerban Foarţă, dar mai ales o traducere [făcută de Ilinca Ilian şi Adrian Bodnaru] despre care am auzit numai vorbe bune:  Vicente Huidobro, Altazor [e un amplu poem, din 1931,  scris în spaniolă, dar poetul e chilian; titlul complet: Altazor sau Călătoria cu paraşuta; ediţia e bilingvă]

Revenind la Dictando, transcriu aici un poem [nu au titlu; sper că voi reuşi să respect aşezarea în pagină]:

Anii ieşeau tot mai rar din case. Trăiau modest, fără poveşti

scumpe sau ziare; uneori îşi cumpărau de la copii desene în

creion cu şosele şi plopi ca vieţile ordonate şi sigure de altădată.

Semănau cu câte o stradă lăsată ziua cu luminile aprinse, cum stă-

teau la ferestrele lor reci, rupând caiete albe, neîncepute. Îi vedeam

numai seara, când o boală subţire şi înaltă se îneca în mine cu un

măr: nefericiţi, aşteptând fiecare, la cină, aceeaşi iarnă însorită.

Şi două imagini: una din librărie, alta din carte [sper că se poate citi şi acel poem].