Deşi pe blogul ăsta e linişte, în jur e forfotă mare. Culturală, evident. Luna mai e de obicei plină, dar anul ăsta parcă e şi mai plină. A fost mai întâi un festival de film, Timishort. Timişoara muzicală încă e în derulare, iar Filarmonica a mai dat un concert special în aer liber. Cei de la TNT au adunat două festivaluri într-unul singur, obişnuitul festival dedicat dramaturgiei româneşti şi unul dedicat spectacolului [în fapt e unul al teatrului experimental]. Între 20 şi 25 mai o să se desfăşoare un festival de poezie, al celor din zonă [Banatul din memorie, cum ar zice unii/alţii]. Era să uit Studentfestul, şi ar fi fost păcat. A fost bine, deşi unii invitaţi n-au mai ajuns din motive care mie îmi scapă.
Dar evenimentul cel mai cel se va întâmpla pe 21 mai: la Triade se deschide noua galerie. Până atunci, cei de la Jecza Gallery pot fi găsiţi la ViennaFair.
Şi pe 17 mai cei de la Centrul Cultural German deschid un foaier literar, cu Nora Iuga şi Rodica Binder.
No comments:
Post a Comment