Despre Eugen Cioclea am auzit nenumărate poveşti, dar la cărţile lui încă nu am ajuns. Am citit doar grupajul din Poesis Internaţional, numărul 2, de unde am ales şi pds-ul ăsta.
Eugen Cioclea
Love story
În clasa a noua îi scriam bileţele.
Cred că i-am copiat numele de vreo 3000 de ori.
Îi dădeam întâlnire
în spatele unei ferme de lapte,
unde umblam la practică de mulgători…
Prima dată ne-am sărutat lângă o grămadă de siloz,
din fugă şi fără de nici un efect.
A doua oară, pe o basculă,
ce nici măcar nu ne arăta greutatea corect.
Cineva ne-a văzut şi ne-a scos o mulţime de vorbe.
Învăţătorii ne invitau în fiecare zi la răspuns.
Poate de aceea am şi absolvit „cu medalie”
şi am trecut peste rând în armată la tuns.
În clasa a zecea o aşteptam în livadă.
Venea cu picioarele goale,
să nu-şi trezească părinţii din somn.
Bănuind că va fi studentă la medicină,
se iniţia în anatomie
pe trupul meu străveziu şi diform.
Cu toate acestea a reuşit să rămână fecioară,
deşi mă iubea, mă iubea foarte mult
şi accepta să dormim într-un pat
dar cu condiţia să nu o insult.
N-am insultat-o,
însă degrabă m-a plictisit porcăria
şi m-am cerut în armată,
într-o unitate de artilerie
unde am şi scris această incredibilă poveste
de dragoste rece ca o
Siberie.

Aceeaşi poezie citită la Sibiu de Claudiu Komartin [cel care intervine de vreo două ori e Emilian Galaicu Păun]:
No comments:
Post a Comment