Wednesday, June 30, 2010
O amintire din târg
Monday, June 28, 2010
Poveşti din marele târg
Editurile de poezie n-au ajuns toate la târg, dar tot au fost mai multe lansări decât la Bookfestu' trecut [Andra Rotaru, Ofelia Prodan, Mihai Duţescu, Sorin Despot, Ioan Es Pop etc.] Dar n-am priceput de ce la Vinea cărţile unor poeţi tineri se vindeau cu 2o de lei la TNCP, apoi cu 25, pentru a ajunge în final la 30.
Dezamăgirea cea mai mare: Curtea veche & Leda/Corint, pentru că undeva pe drumul dintre ele, sau pe alături s-a pierdut mult anunţata traducere a unui nou roman de Roberto Bolano.
Regretul meu: am uitat de Esterhazy.
Ion Bogdan Lefter despre Ariergarda:
şi o poză:
Saturday, June 26, 2010
PdS 55. Video
A fost prezentat de Florin Iaru:
Şi dacă tot e vorba de poezie şi Bookfest, mai pun aici câteva înregistrări, tot cu poeţi [deşi nu citesc nicio poezie, doar vorbesc despre ea]:
Nora Iuga despre Andra Rotaru:
Andra Rotaru & Ţinuturile Sudului:
Cosmin Perţa [la Bookfest el a prezentat cartea Ofeliei Prodan]:
Thursday, June 24, 2010
Show literar
Prezentarea concurenţilor:
Iar Claudiu Komartin a scris textul ăsta:
Învingător la puncte a fost Cristi Cotarcea, un zmeu norocos, nu precum cel din basme:
Wednesday, June 23, 2010
TNCP
Sigur că a fost vorba de o echipă care a organizat tot ce s-a întâmplat acolo. Au fost colocvii şi lecturi, dar şi lansări de carte.
Seara a fost maratonul de poezie şi jazz, organizat de Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu şi Andra Rotaru. Poeţi mulţi, muzică bună, dar înregistrări tot n-am.
Tuesday, June 22, 2010
Un vis
... dar şi câte ceva din cele spuse & citite de Mircea Cărtărescu
Sunday, June 20, 2010
Lecturi la MŢR
Octavian Soviany
text aici
Saturday, June 19, 2010
PdS 54
Două poezii dintr-un volum aflat în lucru, două poezii despre doi poeţi din zona Banatului: Ion Chichere şi Dan Emilian Roşca.
chichere
a ajuns acasă spre dimineaţă s-a privit în
oglindă şi-a dat cu apă rece pe faţă s-a bărbierit
şi a căzut mort sub chiuvetă
*
l-au îngropat pe deal deasupra reşiţei
la aceeaşi înălţime cu apartamentul
de la etajul zece în care
rezemat pe masa din bucătărie
printre arsurile rotunde ale oalelor
a scris
orice femeie în negru este mama mea
iar eu sunt mortul ei drag
*
şi bătrâna l-a dus la groapă ca
orice mamă care ştie că oasele ei ar fi trebuit
să fie deja acolo să pregătească pământul
pentru ca fiul plecat pe ultimul drum
să nu ajungă la casa pustie
*
peste o săptămână bătrâna era tot acolo
şi sprijinea cu mâinile crucea în timp ce
ion era scos din pământ şi dus
să fie tăiat ca să se scrie undeva
că nu l-au rupt în bătaie doi jandarmi
pe stradă noaptea la patru
că a sărit un gard şi şi-a spart
totul în el când s-a prăbuşit dincolo
noaptea la cinci
şi toată lumea să fie liniştită
*
groapa a respirat oarbă câteva zile
înainte să închidă ochii asemenea unei
ferestre în care îţi uiţi
florile pe pervaz
*
mai ţii minte ioane cum alergau femeile
după tine
mai ţii minte ioane cum îţi scriai poeziile
pe unde te apucau
mai ţii minte ioane cum erau carpaţii fără filtru
mai ţii minte ioane cum nu-ţi mergea liftul
mai ţii minte ioane cum spuneai de cartea
tibetană a morţilor că ăia-s ca oltenii
le scutură morţilor capul să fie siguri că
tot sufletul a ieşit din ei
mai ţii minte ioane cum îţi ţâşnea sângele
când te-ai apucat să spargi lemne
şi ţi-a sărit o aşchie în gât
mai ţii minte ioane cum nu mai ai cum
să ţii minte
*
doar mormântul tău ca o fereastră
pe care maică-ta o va deschide
pentru ultima oară înainte să o închidă
cu toate florile pe dinafară
şi gata
dero
la douăzeci de ani corespondam cu
saşa pană
la douăzeci şi cinci cu gellu naum
la treizeci m-am apucat de scris
n-am avut nicio grijă la viaţa mea
taică-meu era şef peste cel mai mare restaurant
din oraş m-a angajat chelner acolo
de atunci ştiu că bacşişul e zece la sută din
consumaţie trăiam din bacşiş şi scriam
*
toate cronicile m-au dat drept suprarealist
dar tu alex m-ai văzut
aveam barbă locuiam cu maică-mea beam
prin birturi ieftine cu toţi boschetarii
*
maică-mea m-a dat afară de la ea
şi a rămas la ea toată corespondenţa mea
au rămas la ea revista pulă revista muci
maică-mea le păstrează şi acum
*
eu am plecat pe străzi
cu boschetarii mei
*
la un moment dat dero te-am văzut în piaţa 700
tu nu m-ai văzut iar eu m-am ferit
să mă vezi să te întreb dacă ţi-e foame
dacă ai fuma o ţigară
*
apoi te-a muşcat un câine de picior
când te-a găsit gabi marineasa prin piciorul tău
cangrenat mişunau viermii
*
gabi te-a dus la spital apoi la o mânăstire
încă în construcţie
unde călugării ţi-au dat pe mână magazinul de
suveniruri
*
am trecut de două ori pe la tine şi de
fiecare dată m-ai umplut de cruciuliţe şi icoane
ia şi asta şi asta ţi le dau gratis oricum călugării
le primesc donaţie
*
bine dero dar ţie cum îţi merge
îmi merge bine alex toată ziua stau aici
între isuşii ăştia din lemn
sau ghips dentar iar câteodată golesc
sertarul de bani şi cobor în vale la birt
călugării trec peste asta ştiu şi ei
*
dero a murit acum doi ani
a fost primul îngropat în cimitirul
acelei mânăstiri
*
ce înseamnă să fii primul mort dintr-un
cimitir
un cimitir care să înceapă cu tine
Wednesday, June 16, 2010
TNCP. Lectura de joi
Marin Mălaicu Hondrari
Claudiu Komartin
şi partea a doua.
Radu Vancu
SGB
Constantin Acosmei
Despre lectura de joi au mai scris Ionuca şi capricornk13.
Sunday, June 13, 2010
Spre casă
Am răsfoit o carte luată de la un anticar: Lirica americană contemporană, apărută prin 1980 [traduceri de Virgil Teodorescu şi Petronela Negoşanu]. Am rămas cu versurile:
Pesemne că asta dorisem să fac:
Să mă plimb noaptea printre două pustiuri,
Cântând.
(W. S. Merwin, Văzduh)
... deşi încă nu e noapte, dar va fi în curând. Trenul ăsta are cam o oră întârziere.
-------------
E 23.46, ar fi trebuit să fim aproape de Timişoara, dar abia ajungem la Caransebeş. Aşa că pun aici o poză găsită pe net. N-are legătură cu trenul.
----------
Saturday, June 12, 2010
Thursday, June 10, 2010
Cumpărături
Şi poezia de la TNCP
... dar sunt doar o parte din cărţile cumpărate
Sunday, June 6, 2010
PdS duminical 52
***
Cei foarte singuri umblă într-o glugă transparentă.
Nouă ni se pare de lumină,
Lor li se pare de plumb.
(din volumul Regele dimineţii, Tracus Arte, 2009)
Tuesday, June 1, 2010
La drum
--------
Am trecut de Piatra Scrisă, mi-am amintit de DERo, oare cum o fi să mori aşa, între birt şi biserică?Poate-mi trimite Alex Potcoavă, pentru un pds, o poezie dedicată ultimului mare boem timişorean. Deşi nu ştiu dacă e ultimul cu adevărat.
--------
Or fi frumoase trenurile astea moderne, dar aş prefera să nu fie lumina aprinsă când trecem prin vreun tunel. Aşa, n-au niciun haz
-----------
Era o vreme în care ştiam exact ce staţii sunt între Herculane şi Timişoara... Adică ştiam toate localităţile....
-----------
La viteza pe care o are uneori trenul ăsta, cred că aş putea coborî să culeg nişte maci pentru Hiacint. Important e că direcţia e bună, deci ajung eu la Bucureşti până la urmă. E 8.24. O să ajung după miezul nopţii