Thursday, March 11, 2010

Athanor

Norocul meu că-mi place mişcarea şi-s încă la o vârstă care îmi permite să mă mişc, să fac genoflexiuni, să mă caţăr. Şi-mi place să cotrobăi prin cotloane, nu doar prin magazinele de antichităţi, dar şi prin librării. Şi aşa prin cotrobăit, căţărat, genoflexiuni, descopăr uneori lucruri interesante. Acum am dat peste Athanor, numărul 2. Caietele Fundaţiei "Gellu Naum". Nu ştiu exact când a apărut, cred totuşi că nu de foarte mult timp.

Şi într-un număr recent din Manuscriptum am găsit destule pagini dedicate lui Gellu Naum. Erau şi acolo facsimilate câteva scrisori. Nu ştiu, uneori mi se pare o impietate să citesc aşa ceva. De asta nici n-am fost în stare să citesc
Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit. Poate greşesc, dar am senzaţia că n-am voie să cotrobăi prin vieţile altora.

7 comments:

Aura Maru said...

Am avut si eu senzatia asta cand am citit volumul (sus-amintit).
Dar, dincolo de .., mi-a si pus multe puncte pe i (din "emInescu").

white noise said...

@aura maru - poate o sa ma incumet intr-o zi :)

Mircea Ţuglea said...

N-o fi vorba despre numărul ăsta din Manuscriptum? (http://www.kamikazeonline.ro/2011/07/gelu-voican-voiculescu-a-intrat-si-in-istoria-literara/)

white noise said...

multumesc pt link, nu stiam deloc povestea asta

LS said...

despre ce manuscriptum era vorba?

white noise said...

@LS - ar fi vorba de nr 1-4/2009. dar se pare ca nu e vorba de scrisori trimise de Gellu Naum. Pt detalii cititi articolul din Kamikaze, linkul e mai sus un pic

LS said...

multumesc pt raspuns. interesanta povestea cu scrisorilor si deloc onorabila pt distinsul profesor Ion Pop, un expert al avangardei romanesti. asa e daca s-a bazat pe vorbe si nu a vazut manuscrisele. totusi, foarte putin interes pentru gellu naum - eu am incercat sa vand un asemenea caiet (avandu-l in dublu exemplar) dar nu a dat nimeni 22 de lei. si totusi sunt texte inedite si scrisori... superba cea de la mare semnata Gherasim Luca!

va recomand sa cititi totusi corespondenta Eminescu - V Micle. e interesant de urmarit limba scrisa folosita cat si relatia dintre cei doi.